☺☺☺ Gabriela Gavril - Fiecare cu Budapesta lui

Degeaba vom căuta legătura dintre capitala Ungariei şi romanul Gabrielei Gavril - Fiecare cu Budapesta lui (Polirom, 2007), că n-o vom găsi. Vom găsi însă din plin referiri la capitala istorică a Moldovei, Iaşi, locul unde trăieşte (era să adaug „şi munceşte”) personajul central al cărţii, un anume Ştefan Negru, un bărbat în pragul vârstei de midlife crisis (40 de ani). Acesta predă la o facultate umanistă, cochetează cu boema şi se străduieşte să-şi câştige existenţa în vremuri nu prea prielnice intelectualului (e vorba - aţi ghicit - de interminabila tranziţie post-decembristă). Ştefan nu bate de fapt foarte tare la ochi, are o situaţie civilă cu totul nespectaculoasă, e căsătorit cu Carina, un fel de Xantipa, desigur agasantă, dar in realitate benignă, pentru că nici eroul nostru nu e chiar un geniu pe care să-l deplângi pentru că îl cicăleşte nevasta.

Nu se poate spune nici măcar că Ştefan Negru bovarizează. Târgul e, bineînţeles, provincial, cu toate galoanele sale culturale şi academice, dar nici Negru nu pare să ţintească prea sus, sau, în fine, poate că în ipostaza asta uşor abulică şi-a propus să-l surprindă autoarea. Romanul e alcătuit din şapte capitole, fiecare reprezentând câte o zi a săptămânii, dar asemănările cu cartea Facerii se opresc aici. Substanţa textului o reprezintă o sumedenie de felioare crutoane din viaţa lui Negru. Impresia de fragmentare e totală, cititorul trebuind nu de puţine ori să facă un efort considerabil pentru a-şi da seama care e miza/semnificaţia câte unui subcapitolaş cale alcătuieşte una din cele şapte zile-capitole ale cărţii. E un efort de procesare considerabil, comparabil - desigur la un alt nivel (textual, nu fonologic) cu efortul de decodare a unui mesaj verbal care ţi se sepervepeştepe îpîn păpăsăpărepeştepe (exempli gratia). Merită efortul? Da, în bună parte. Textul (dacă te ţii bin în scaun şi-i urmăreşti meandrele) curge bine, are nerv şi are, nu în ultimul rând, umor, unul adesea vecin cu sarcasmul. Gabriela Gavril biciuieşte, nu glumă, moravurile, într-un stil destul de sec, amintind pe alocuri de Horia Gârbea, ca în următorul fragment, extras dintr-una din întâmplările monden-literare la care ia parte personajul:

- ... putem spune, fără îndoială, că asistăm la un moment memorabil. Lansatorul de profesie îşi mângâie pântecul: „Să salutăm această apariţie! Să ne crească literatura!”.
S-au terminat intervenţiile. În unanimitate, au ajuns la concluzia că acest roman marchează literatura de azi, care-a mai fost marcată şi săptămâna trecută de un volum de poezii şi, potrivit programului de la avizier, va fi marcată şi săptămâna viitoare de un volum de povestiri, Câte ceva despre călcâiul iubitei. Mă uit la ceas: mai precis ar fi fost „marchează literatura română joi, între 18.00 şi 19.28”.

Fiecare cu Budapesta lui are destule idei bune şi momente reuşite. Ştefan Negru e integrat în generaţia lui, o generaţie, vorba cuiva, irosită. Fuseseră trei colegi de şcoală, el, Mircea şi Vlad, porecliţi, din motive onomastice, „cei trei voievozi”. Dintre aceştia, Mircea a prins o slujbă academică undeva prin Arizona, s-a îngrăşat şi îi scrie e-mailuri lui Ştefan, îndemnându-l să vină şi el în State (destinatarul mesajelor răspunde şi trimite manele în attachment). Vlad nu mai avea niciun fel de probleme, fiind decedat. Momentele savuroase prin umorul lor - şi crude totodată, prin grotescul lor bine controlat, nu-s puţine (memorabil rămâne episodul morţii lui Pârvulescu, profesor universitar renumit, situaţie în care colegii se străduiesc să ţină dreapta balanţă între soţia şi amanta defunctului).

Gabrielei Gavril i-a ieşit un roman bun (poate cu excepţia unor flashback-uri mai puţin inspirate care îl aruncă pe cititor înspre copilăria personajului - ne puteam lipsi de asta). Eroul cărţii, Ştefan Negru, adaugă un element interesant la galera de intelectuali ce populează multe din scrierile noastre cel puţin de la Camil Petrescu încoace. Ar fi, probabil, mult spus că romanul acesta marchează literatura română, dar asta nu înseamnă că nu e o scriere care să merite citită.