18 aprilie 2011

☺☺ Angelo Mitchievici - Cinema

Când am început să citesc volumul de povestiri Cinema de Angelo Mitchievici (Polirom, 2009) mi-a fost, mărturisesc, frică să nu mă pierd printre filme şi tot felul de trimiteri cinematografice, nu de alta, dar e unul din ultimele domenii de care să am habar. Mă şi pregăteam să pun la Favorites site-ul imdb.com, dar noroc că n-a fost nevoie, pentru că autorul a ales să fie îndurător cu cititorul său ageamiu şi a păstrat aluziile filmice la un nivel suportabil. De fapt ele nu se găsesc în număr semnificativ decât în piesa care dă numele volumului, în care eroul, un individ de vârsta a treia care observă la cinematograf o pereche de spectatori (un „El“ şi o „Ea“, de bună seamă) şi practică un voyeurism soft între două episoade bahice. Din povestire nu rămâi cu mare lucru, dar prozatorul pare să se fi documentat bine în privinţa unor filme precum Gigantul cu răposaţii Liz Taylor, James Dean şi Rock Hudson.

În arşiţa ploii risipeşte atmosfera cinefilă înmugurită în povestirea precedentă şi introduce una din dominantele cărţii, anume ploaia, cadrul meteorologic în care se consumă aproape toate dramoletele din volum. Ai putea avea senzaţia că Angelo Mitchievici vrea să reconstituie un Macondo autohton unde plouă mai ceva ca-n poezia lui Topîrceanu: 

Pe-aici când plouă, plouă îndesat,
Nu ţine ca la noi un ceas ori două.
Că ziua plouă, plouă pe-nserat,
Şi când se crapă iar de ziuă, - plouă.
 

De aici încolo va ploua cam în toate prozele din cele peste 350 de pagini ale cărţii. Plouă zdravăn şi în Grădini suspendate, unde Lucia are parte de nesfârşitele naraţiuni ale iubitului ei - cam nesărate şi lăbărţate, dar ce să-i faci, autorul nu ne lasă nicio speranţă, n-are de gând s-o scurteze: 

Să-ţi termini povestea, odată începută, o poveste trebuie spusă până la capăt şi fără ascultători. Unele poveşti trebuie terminate şi niciodată începute, înainte ca ziua să-şi facă loc peste vârfurile blocurilor, peisaj de dinţi cariaţi în gingii trandafirii.

Ceva mai alerte sunt povestirile de la mijlocul cărţii. Corpurile sunt frumoase încearcă, timid, un studiu de caracter (actorul Zăganu, coleg al naratorului, e remarcabil conturat), iar Marlboro Country surprinde un cuplu al zilelor noastre aflat în criză. Destul de dibaci construită, În cealaltă parte a oraşului... ne prezintă un individ prins între două femei (numite, cu o ironie asumată, Beatrice şi Laura, ca celebrele iubite ale Evului Mediu italian). Una din cele două se dovedeşte o ficţiune, dar bărbatul nu mai e în stare să distingă între realitate şi aparenţă. Dragostea începe mâine construieşte un vag joc poliţist - un tânăr primeşte scrisori de la o necunoscută misterioasă şi se canoneşte pe parcursul a câteva zeci de pagini să afle dacă aceasta e sau nu chiar iubita lui, Alina. 

Probabil autorul a vrut ca piesa de rezistenţă a cărţii să fie Maşina de amintiri, o povestire cu tente fantastice care ocupă o mulţime de spaţiu, în care un ins destul de copt, cu o iubită mult mai tânără, descoperă sfătuit de un prieten un loc fabulos, frizeria unui anume Seferis, care a construit un dispozitiv care îţi permite să călătoreşti în timp şi să retrăieşti momente trecute. Frizeria lui Seferis e o zonă de contact a universurilor care pare să se degradeze mai ceva ca în serialul SF Fringe. Desele incongruenţe logice, planificate de bună seamă de autor, par să trimită la proza fantastică a lui Mircea Eliade. Întreaga construcţie pare minată de o lipsă de originalitate supărătoare. Pe o linie mai degrabă suprarealistă decât fantastică se înscrie scurta povestire Nişte gândaci, în care viaţa unui individ e afectată, într-un fel sau altul, de coleoptere. Nu suntem cruţaţi nici de aluziile la Metamorfoza lui Kafka, ceea ce accentuează caracterul previzibil al scrierii.

Să închei. Cinema e, paradoxal, un volum bine scris, dar care nu-i oferă cititorului mai nimic remarcabil. Proza lui Angelo Mitchievici e, fără îndoială, scrisă iscusit la nivelul primar al textului, dar dincolo de acest palier nu găseşti cine ştie ce material demn de reţinut. Aluziile culturale peste care dai pe alocuri servesc drept cârje lipsite de eficienţă pentru nişte proze care şchiopătează binişor în planul originalităţii tematice.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Aveți dreptate. Cunosc cartea.
Scriitura cvasi-profesionistă nu constituie automat un atuu. După cum nici lipsa originalității frapante, nu este neapărat un defect. Se știe despre cazul celebru al lui Bulgakov, care s-a inspirat, pentru ”Master i Margarita”, cel puțin parțial,din volumul unui anonim rus, volum ce-l primise cadou, la o aniversare, prin 1927.
Ceea ce omoară orice operă, în fașă (și,odată cu ea, și bucuria actului lecturii, în sine), este vidul de idei.
Chestiune de esență, de care membrii ”consiliului editorial al înțelepților”, de la Polirom, pare că s-a îndepărtat cu totul!
Lectorul anonim

capricornk13 spunea...

@micawber: sunt curioasa cum mi se va parea prin comparatie, fiindca pe mine cred ca nu m-ar deranja lipsa de originalitate tematica in conditiile in care mi-ar placea cum e scrisa :)
Nu credeti ca e destul de dificil sa se gaseasca teme cu adevarat originale? Sau va referiti la un nivel mai mare de detaliu decat imi imaginez eu?
Nu vreau sa va contrazic de dragul conversatiei, in special pentru ca inca n-am citit cartea, insa sunt foaret curioasa, daca aveti rabdare si pofta, sa-mi lamuriti putin ce intelegeti prin aceasta "originalitate".

Anonim spunea...

Dacă proprietarul de drept al blogului îmi permite, voi răspunde eu întrebării. Foarte scurt:
Originalitatea artistică este... nimic și tot!
Lectorul anonim

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Asta ar mai lipsi, sa-i arate cititorul autorului cum/(despre) ce sa scrie, n-ajunge ca-i cumpara cartile? O fi dificil, dar nu-i treaba mea, sa-si bata ei capul. La urma urmei, au o marfa de vandut si trebuie sa ma convinga sa o cumpar.

Wilkins Micawber spunea...

@ Anonim

Sunteti, e limpede, un iubitor de paradoxuri.

capricornk13 spunea...

@anonim: sunt de acord cu dvs in ceea ce priveste originalitatea "artistica", eu intrebam de cea "tematica" - asa a fost mentionat in text de dl. micawber
@micawber: feri Darwin sa va fi cerut eu sa le spuneti ce sa scrie! doream sa ma lamuriti pe mine ce intelegeti prin originalitate "tematica", fiindca mie mi se pare o problema spinoasa sa gasesti teme originale in sec. XXI daca nu ne referim la un plan foarte de detaliu

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Pai simplu: sa gaseasca teme sau subiecte abordate mai putin (sau deloc) de altii sau macar s-o faca intr-o modalitate artistica originala, astfel incat cititorul sa nu aiba mereu senzatia de deja vu. E greu, evident, pentru ca subiectele/temele noi sunt din ce in ce mai greu de gasit, dar nu e treaba noastra, ci a autorului, cum ziceam. Sa se descurce sau sa se lase de scris.

Daca n-ai mari idei, si reiei, ca A. Mitchievici, subiecte deja indelung pritocite (cum ar fi cel al metamorfozei in gandac) sau practici un fantastic care duhneste de la o posta a M. Eliade, macar fii inventiv in materie de limbaj sau fii (auto)ironic etc. Nu e cazul autorului de fata, care n-are alte virtuti decat o scriere ingrijita.

capricornk13 spunea...

multumesc, am inteles