21 septembrie 2011

☺☺Tracy Chevalier – Doamna şi licornul

Mai rar așa o peltea. Nu e vorba de alimentul omonim, care e cât se poate de onorabil, ci de romanul Doamna și licornul de Tracy Chevalier (Polirom, 2005). E o poveste pentru cuconetul de ambele sexe (!) cu pretenţii intelectuale și ceva ifose artistico-literare, care a trecut de la cǎrţile cu coperte lucioase ale Sandrei Brown din anii '90 la un nivel cultural mai înalt, alimentat cu producţii precum cea de faţǎ.  

Roman pseudo-istoric (în sensul cǎ nu-și propune sǎ re-creeze personaje sau evenimente atestate, ci doar atmosfera și aparenţa unei epoci), Doamna și licornul se învârte în jurul realizǎrii, între 1490 și 1492, a unei suite de cinci tapiserii ţesute la Bruxelles reprezentând simţurile, la care se adaugǎ încă una, oarecum enigmaticǎ, ce poartǎ înscrisă deviza „à mon seul désir” (cine are chef sǎ le vadǎ sǎ intre aici). Reprezentǎri alegorice, fiecare tapiserie înfǎţișeazǎ o scenǎ cu apariţii mitice, din rândul cǎrora se detașeazǎ o femeie și un inorog.

Cam asta e realitatea istoricǎ de la care pleacǎ Tracy Chevalier și pe care se apucǎ cu râvnǎ sǎ o populeze cu personaje de epocǎ. Protagonistul poveștii este Nicolas des Innocents, pictorul parizian pe baza desenelor cǎruia se ţes tapiseriile, un bǎrbat trecut ușor de prima tinereţe, arogant și afemeiat, un macho medieval care nu prea iartǎ o femeie care are ghinionul sǎ-l tenteze. I se potrivește destul de bine inventarul pe care i-l face Leporello lui Don Giovanni în opera lui Mozart, atâta cǎ Nicolas își cunoaște destul de bine lungul nasului și nu prea îndrǎznește sǎ se apropie de doamnele din nobilime: 

V'han fra queste contadine,
Cameriere, cittadine,
V'han contesse, baronesse,
Marchesane, principesse.
E v'han donne d'ogni grado,
D'ogni forma, d'ogni età.

Nicolas primește de la Jean Le Viste, un nobil de extracţie recentǎ, însǎ foarte influent la curte, o comandǎ pentru niște tapiserii care urmau sǎ-i împodobeascǎ sala mare a locuinţei și, dupǎ ceva pertractǎri cu privire la subiect, se ajunge la seria de reprezentǎri de care aminteam. Le Viste are trei fete, iar cea mai mare, Claude, îi picǎ cu tronc artistului, care nu reușește însǎ decât o pipǎialǎ pe sub mese, ce rǎspunde destul de bine erotismului incipient al fetei. Iatǎ cum își relateazǎ aceasta trǎirile:

Sfârcurile mi se frecau de cămăşuţă, m-am trântit pe pat şi mi-am îndesat o pernă între picioare, tânjind după un răspuns la întrebarea trupului meu. [...] El se gândea la mine aşa cum mă gândeam şi eu la el. Sânii îmi palpitau. Mon seul désir. Toate gândurile mele adăugaseră amănunte referitoare la el – lărgimea umerilor, buclele lui mângâindu-i gâtul, dosul lui ca două cireşe şi linia fină a călcâielor lui. [...] Sunetul vocii lui sigure a mers direct la fecioria mea, de parcă m-ar fi pipăit acolo.

Aceastǎ mostrǎ de text ar trebui sǎ fie edificatoare în privinţa caracterului kitsch al romanului, dar dacǎ tot ne-am apucat, sǎ mergem mai departe pe ogorul pedagogic literar. Acţiunea se împarte, din punct de vedere geografic, în douǎ, între Paris şi Bruxelles, cǎci dupǎ desenele lui Nicolas trebuie realizate tapiseriile propriu-zise, treabǎ care se face la Bruxelles în atelierul lui Georges de la Chapelle. Vizitele lui Nicolas sunt tot atâtea tentative de seducţie exercitate asupra fiicei lui Georges, Aliénor, care e oarbǎ din naștere, însǎ nu insensibilǎ la avansurile francezului. Acesta o lasǎ gravidǎ, performanţǎ care îi mai reușise cel puţin o datǎ, cu servitoarea lui Claude, Marie-Céleste. Când nu ne prezintǎ performanţele taurului comunal, Tracy Chevalier ne propune relatǎri ale întâmplǎrilor care însoţesc realizarea tapiseriilor, împǎnate cu franţuzisme, desigur pentru autenticitate, și cu reflecţii profunde despre iubire, senzualitate și datorie, despre femei și bărbați. Aceștia din urmǎ ies destul de șifonaţi - Nicolas des Innocents numai inocent nu e, Jean le Viste e autoritar și ursuz, Georges de la Chapelle e un cap de familie rigid și obtuz. Onoarea sexului tare e salvatǎ de un anume Philippe de la Tour, bun ca pâinea caldǎ, timid și îndrǎgostit platonic de Aliénor, care o ia de soţie pentru a o feri de rușinea de a avea un copil din flori sau de a se mǎrita cu respingǎtorul Jacques Le Boeuf, cel care preparǎ culoarea albastrǎ pentru vopsitul lânii.

Doamna și licornul oferǎ un material bogat amatorilor de hârjoneli erotice sau, pe un plan ce se vrea mai elevat, celor care iubesc grilele de lecturǎ orientate spre relaţiile dintre sexe sau spre hermeneutica de mall, însǎ mai puţine satisfacţii amatorilor de literaturǎ de calitate. Tezismul supǎrǎtor, dulcegǎriile peste care dai la tot pasul, dorinţa autoarei de a face dreptate cu tot dinadinsul (Nicolas e pedepsit fiind obligat sǎ se insoare cu Béatrice, doamna de companie a soţiei lui Le Viste), lipsa de consistenţǎ a multor personaje, abandonate pe spaţii mari, spre a fi regǎsite, artificial, când e nevoie de ele, toate acestea fac din romanul lui Tracy Chevalier o lecturǎ foarte îndepǎrtatǎ de așteptǎrile cititorului pretenţios.

Fact checking
La neajunsurile pe care le-am pomenit se adaugǎ și traducerea neinspiratǎ a Fragǎi Cusin.
  • De la bun început, echivalarea englezescului unicorn cu franţuzismul licorn e deplasatǎ și nefireascǎ, cu atât mai mult cu cât avem în română un cuvânt neaoș mai potrivit cu atmosfera istoricǎ, anume inorog. În plus, într-un loc autoarea (cotropitǎ de dorinţa de a face paradǎ de conexiuni culturale, dar asta e o altǎ poveste) pomenește de apariţiile biblice, în Deuteronom sau în Cartea lui Iov, ale respectivului animal mitologic. Desigur, e de prisos sǎ spunem cǎ în niciuna din versiunile românești ale Bibliei nu se folosește termenul de licorn, ci, cel mult, de inorog (nu intru aici in dispute filologice: existǎ autori care susţin cǎ nici mǎcar nu e vorba de inorog, ci de un taur). Tot pe filierǎ biblică, e mult mai firesc sǎ traduci englezescul Epiphany prin Boboteazǎ, nu prin furculisionul pretenţios Epifanie, cu atât mai mult cu cât te situezi cu acţiunea la sfârșitul secolului al XV-lea.
  • Nu mai dau citate pentru a ilustra opintelile stilistice ale traducǎtoarei. Uneori ea scoate din burtǎ niște termeni de-a dreptul delicioși, cum ar fi catarg de mai pentru maypole. Dacǎ și-ar fi dat un pic silinţa, ar fi constatat cǎ avem în românǎ un termen consacrat, anume stâlp de arminden(i) și n-ar mai fi trebuit sǎ o dea pe dupǎ... catarg.

17 comentarii:

capricornk13 spunea...

Nu cred ca m-as fi apucat de doamna Chevalier oricum, dar bine ati facut ca ne-ati lamurit! O intrebare probabil prosteasca / presupun ca e vorba de un context anume, dar, din cate stiu eu, epiphany nu inseamna nimic altceva in afara de epifanie (ma rog, revelatie, mai pe romaneste). De unde pana unde Boboteaza?

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Eu nu lamuresc pe nimeni, imi dau doar cu parerea, care poate sau nu sa coincida cu a altora.

Intrebarea dvs. nu e prosteasca. Nu intru in chestiuni teologice, caci ma depasesc, insa e drept ca, desi extensia cuvantului "epifanie" e ceva mai larga decat cea a lui "boboteaza", in practica primul poate fi considerat un sinonim destul de bun pentru cel de al doilea. Eu discutam despre adecvarea stilistica in context, unde "epifanie" suna ca naiba. Despre originea interesanta a cuvantului "boboteaza" specialistii in istoria limbii romane au dezbatut indelung. Daca timpul va e limitat si doriti discutia clasica, puteti sa va multumiti cu articolele respective din dictionarele etimologice Candrea-Densusianu sau Cioranescu.

dragoş c spunea...

nici fata cu cercel de perla nu e mare capodopera, insa e placuta la citit, ca fictiune istorica usurica. oricum, nu e o autoare de sa-i devorezi toate cartile...

enfin, e cam la nivelul romanelor romanesti contemporane. problema e ca daca ei mai aun cate un cormac mccarthy sau pynchon, la noi nema.

Wilkins Micawber spunea...

@ dragos c.

Acum ca sa fim drepti, asa dezamagitoare cum e pentru cei care tin nasul foarte pe sus, cartea asta are macar meritul de a spune o poveste, de a investiga o perioada istorica, de a fi rodul unei documentari etc. Macar mai citeste marlanul ca au existat niste tapiserii si ca Bruxelles-ul este un oras cu o veche traditie in domeniu, nu numai locul unde face shopping fata lui Traian Basescu.

In literatura noastra contemporana e jale mare, potop de romane incropite, cu pretentii cat Himalaya, experimente sterile si adesea caraghioase. Macar Tracy Chevalier isi are un public-tinta bine delimitat si isi vinde cartile, ceea ce nu e de colea. Nu cred ca o s-o vada vreodata cineva bocind pe la colturi ca e neinteleasa.

capricornk13 spunea...

@micawber: mulţumesc de lămurire (chiar nu ştiam conotaţiile lui epifanie în romaneşte, o să investighez) însă eu vă spuneam ce înseamnă cuvantul în engleză, unde n-are conotaţiile respective; deci traducătoarea nu prea avea de ce să folosească bobotează;
@dragos & micawber: ce cu lamentaţia asta imensă şi intensă despre proza romanească?! ok, ştiu că distinsa gazdă e tare pretenţioasă, dar de la tine, dragoş, chiar nu mă aşteptam! ce cusur au Rădăcina de bucsau, Provizorat sau Zilele regalui?!! Dar Cartea şoaptelor?! iar ne ridicăm poalele în cap aiurea ca să avem subiecte de discuţie? iertare, dar mă enervează extraordinar de tare generalizările astea în lamentaţii - gen "generaţia din ziua de azi"

capricornk13 spunea...

sa explic mai bine ce am vrut sa spun cu "epiphany" - mie mi s-ar fi parut complet deplasat ca traducatoarea sa foloseasca un cuvant romanesc fara niciun sens pentru scriitoarea de limba engleza; americanca chevalier nu putea sa se refere la sarbatoarea religioasa de rit ortodox cand a folosit cuvantul "epiphany" fiindca pot sa pun pariu ca habar n-are ce e aia; putea sa se refere fie la sensul de revelatie al cuvantului, ceea ce aproape tind sa pun pariu ca a facut, fie la sarbatoarea religioasa "Epiphany" din religia ei, care numai intamplator e in aceeasi zi cu boboteaza, dar sarbatoreste vizita magilor la pruncul isus si revelatia lor ca e fiul lui dumnezeu; deci traducerea prin boboteaza ar fi fost, in opinia mea, foarte departe de intentiile autoarei, si, in consecinta, gresita

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Am sa va scriu un raspuns separat pentru "epifanie" si "boboteaza".

Acum, despre supararea dvs. ca Dragos C. si cu mine avem, chipurile, un parapon pe proza romaneasca (contemporana). In primul rand, banuiesc ca stiti ca nu-mi sta bine rolul de majoreta care flutura pampoane pe margine pentru cate un autor si mai stiti si ca nu-mi las opiniile neargumentate, fie ca-s de bine, fie ca-s de rau.

V-as invita sa cititi cu atentie ce scrisesem de fapt: In literatura noastra contemporana e jale mare, potop de romane incropite, cu pretentii cat Himalaya, experimente sterile si adesea caraghioase. Nu rezulta de aici ca toate cartile sunt proaste, ci doar ca cele proaste predomina, iar asta ma tem ca e o concluzie pe care, oricat de mult va supara, o pot sustine cu nenumarate exemple (gasiti numai anul acesta zeci de postari despre carti nereusite, scrise de autori supralicitati, aparute la edituri cu pretentii). Faptul ca Filip Florian sau Varujan Vosganian au scris cate o carte mai bunicica nu schimba impresia de ansamblu. Cu cateva floricele primavara se face mai greu. O fi si o chestiune de temperament - n-am sa fiu niciodata omul marilor entuziasme tembele. Oricum, eu am scapat mai usor, pentru ca de la mine nu aveati asteptari prea mari, dar pe colegul Dragos C. sa-l vad pe unde scoate camasa :)

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Acum, despre "epifanie". Daca o sa incercati sa cautati "epiphany" intr-un dictionar englezesc bun si "epifanie" intr-unul romanesc de calitate o sa vadeti ca cele doua cuvinte se acopera aproape perfect unul pe celalalt, cel putin in materie de acceptiuni posibile. Problema era una de stil caci - se stie - valentele semantice sunt potentate de registrul stilistic. In cartea lui Tracy Chevalier, unde se recompune o atmosfera de ev mediu tarziu, iar personajele care vorbesc sunt oameni fara multa invatatura, "epifanie" suna foarte prost in traducere nu pentru ca n-ar acoperi intelesul cuvantului englezesc, ci pentru ca nu corespunde registrului stilistic, deci "boboteaza" ar fi fost preferabil. Mai simplu de atat nu cred ca o sa fiu in stare sa va explic. Speculatiile pe care le faceti (despre continutul sarbatorilor respective etc.) nu au nicio relevanta in discutia de fata.

capricornk13 spunea...

@micawber: referitor la epifanie, desi argumentele pe care le aduceti cu registrul stilistic nu sunt lipsite de greutate, tot nu pot fi de acord cu dvs. pentru ca, in timp ce "boboteaza" ar fi corespuns acestui registru, ea n-ar fi tradus ce a scris chevalier! va repet ca mi-e imposibil sa cred ca o americanca scriind in secolul XXI, chiar roman istoric, are vreo treaba cu boboteaza in romanul asta; epiphany o avea conotatiile de care vorbiti, in schimb boboteaza are una singura, si aia pun capul ca nu e ce vroia americanca sa comunice; nu am facut niciun fel de speculatie, ci am dat definitia celor doua sarbatori, asa cum o stiu eu; daca sunt sau nu relevante "speculatiile" cred ca se poate pronunta mai bine un tert, nu dvs., care aveti parerea opusa mie, nu credeti? in plus, atitudinea dvs. este foarte patronizing "mai simplu de atat...etc" - nu cred ca v-am dat vreodata ocazia sa va indoiti nici de politetea mea, nici de bunele mele intentii, asa ca dati-mi voie sa ma amuz ca nu primesc un tratament egal;
referitor la proza romaneasca contemporana; aveti dreptate, cu cateva flori nu se face primavara; e bine ca recunoasteti ca exista florile astea macar; sunteti, insa, un atat de bun cunoscator al literaturii contemporane din afara romaniei incat sa afirmati ca noi stam mai prost decat altii? oare romanele care se traduc la noi din literatura franceza, americana, suedeza sau ce mai vreti dvs. nu sunt cumva dintre cele mai apreciate pe pietele respective de carte? adica "florile" lor? stiti ce procent reprezinta acestea din ceea ce se publica? sunt toate aceste traduceri mai bune decat "florile" noastre, sau va mai dezamagesc si ele? nu vi se pare firesc sa va placa numai cateva carti din tot ceea ce se publica?
da, stiu ca nu sunteti "majoreta" pentru autori si stiu ca va argumentati opiniile, insa asta nu ma impresioneaza deloc in contextul de fata, cand generalizati cu atata usurinta; nu trebuie sa fiti omul "marilor entuziasme tembele", se pare ca rolul asta mi l-ati rezervat oricum mie, asa cum imi amintiti politicos de fiecare data aproape cand scriu de bine despre un roman autohton, dar ar fi de dorit sa nu faceti afirmatii atat de prapastioase daca sunteti atat de rational pe cat va pretindeti; si atunci cand spuneti "potop de romane incropite cu pretentii cat Himalaya" ar fi bine sa dati macar 10 exemple - macar trimiteri la cronicile dvs. - si sa explicati exact de unde ati tras concluzia ca scriitorii respectivi au pretentiile despre care vorbiti - asta mi se pare destul de greu de argumentat

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Discutia e interesanta, cu accentele ei polemice cu tot, dar constat ca ati deschis un front prea larg si ne-am indepartat extrem de mult de subiectul postarii, asa ca nu cred ca e cazul sa o continuam aici. Se vor ivi destule ocazii, sunt convins, ca fiecare din noi sa-si argumenteze opiniile.

capricornk13 spunea...

desigur :)

magda spunea...

(in limbaj bisericesc pentru 'epifanie' se mai foloseste si 'descoperire', ie. a avea sau a primi o descoperire.)

Wilkins Micawber spunea...

@ magda

In chestiuni teologice nu ma bag, pentru ca sunt chiar mai ignorant decat in cele literare. Lexical insa, in romana exista o serie sinonimica destul de bogata: boboteaza - epifanie - (sfanta si dumnezeiasca) aratare, descoperire (cum ziceti si dvs.), teofanie si destule altele, eventual in locutiuni.

dragoş c spunea...

@capricornk13 - draga capricorn, spuneam ca romanul lui tracy chevalier este cam la nivelul romanelor romanesti contemporane. cu filip florian, cartarescu, nimigean cu tot si nu atingem nivelul viziunii artistice lui pynchon. e parerea mea.

nu e o lamentatie, e o constatare. evident ca ce se publica prin afara - inclusiv in sua - e sub nivelul romanelor celor 3 sus amintiti, dar asta nu inseamna ca trebuie sa hiperbolizam, doar pentru ca sunt ai nostri.

si vorbesc de pynchon, grass, sabato, care au schimbat fata prozei universale contemporane lor. ai nostri se straduiesc inca sa recupereze. fara insa a le stirbi din valoare.

e bine totusi ca nu am ramas cu proza la nivelul lui eugen barbu.

Wilkins Micawber spunea...

@ dragos c.

In mare sunt de acord cu dvs. Sa nu uitam nici ca literatura romana e, pana la urma, una marunta in raport cu literaturile limbilor de mare circulatie. Fac si autorii nostri ce pot, in speranta ca au sa dea odata si odata lovitura norocoasa la bursa mondiala, dar nu trebuie sa-i supralicitam.
As fi mai nuantat in privinta evaluarii lui Eugen Barbu, care are doua carti de o oarecare valoare: Groapa si Princepele. Las la o parte caracterul infect al omului - la urma urmei, schimband ce e de schimbat, avem si azi destui autori care scriu bine dar n-au morala si sprijina din toate puterile un regim politic sinistru.

capricornk13 spunea...

@dragoş: păi din ceea ce spui acum nu mai reiese o imagine chiar atât de apocaliptică; pe de altă parte nu mă prea pot raporta la pynchon, pe care tu îl lauzi atât, fiindcă eu una n-am reuşit (încă) să-i citesc nicio carte, deşi am început una; nu am izbutit peste pagina 20; mai încerc; franzen, care e atât de lăudat, nu m-a impresionat prea tare cu Corecţiile, poate Freedom o să-mi placă; Grass nu e nici el tocmai genul meu, Sabato da, dar vorbim deja de un geniu; mie Cărtărescu mi se pare că are o "viziune artistică" impresionantă şi un univers foarte personal; oricum, să nu redeschidem discuţia, la dorinţa gazdei, merci de răspuns
@micawber: sunt de acord cu dvs. în ce-l priveşte pe Eugen Barbu, şi mie mi se par bune cele două cărţi menţionate

Anonim spunea...

Puteti sa oferiti mai multe detalii legate de seducerea doamnei de catre licorn?