Corneliu Leu - O familie puternică

Dacă nu ar exista caseta editorială care să ne spună că a apărut la Editura Tineretului în 1963, romanul pentru copii O familie puternică de Corneliu Leu ar părea publicat cu vreo zece ani înainte, într-atât e de tributar realismului socialist ortodox al deceniului anterior. Timida liberalizare dejistă de la începutul anilor 1960 nu apucase să atingă creaţia acestui romancier, devenit de altfel stâlp propagandistic de nădejde al regimului Ceauşescu cu numai câţiva ani mai târziu. Dacă din toată literatura epocii ar supravieţui numai această carte şi tot ar fi de ajuns pentru a-i permite cititorului din viitor să-şi formeze o imagine concludentă asupra epocii. Sunt prezente toate locurile comune îndrăgite în perioada cu pricina, de la preeminenţa colectivului asupra individului până la legătura strânsă dintre pionieri, utemişti şi muncitori, de la obsesia pentru creşterea producţiei până la campaniile de colectare a fierului vechi ca supremă piatră de încercare a tineretului. Lipseşte, ce să-i faci, evocarea realizărilor sovietice în domeniul astronauticii.

Tropul care pare să stea la temelia întregii şandramale epice se bazează pe ambivalenţa conceptului de familie. Ar fi, mai întâi, familia biologică, reprezentată de neamul Samsudenilor, mineri din tată-n fiu (bunicul, Pavel, tatăl, Petru şi doi dintre fiii lui sunt mineri), apoi familia organizaţională (colectivul de muncitori din mină sau detaşamentul de pionieri din care face parte Costel, mezinul). Fără a face un exerciţiu de sociologie, la care de altfel nu ne pricepem, nu suntem departe de zisa lui Rică Venturiano: Familia e patria cea mică, precum patria e familia cea mare. Costel, probabil eroul principal al întâmplărilor din carte, e prins la intersecţia a două conflicte. Primul conflict îi implică pe cei ai casei, căci bătrânul Pavel, deşi pensionat, nu se poate împăca cu noua lui viaţă şi insistă să-şi continue activitatea pe post de dispecer de vagonete în mină, deşi e depăşit de situaţie. Neînţeles în primă instanţă de ai lui, proaspătul pensionar părăseşte noua locuinţă de la bloc a familiei şi se mută în vechea lui casă părăginită.  

Al doilea conflict, mai tare decât cel dintâi, se petrece în interiorul detaşamentului de pionieri pe care îl păstoreşte însuşi Costel. Prinsă în focul unei aprige întreceri cu un detaşament rival, gruparea riscă să iasă a doua la colectarea fierului vechi, o dramă de proporţii colosale. Costel ezită, ba chiar se rupe la un moment dat de colectiv, după care e confruntat cu o alegere demnă de o tragedie antică. Copiii găsiseră un vagonet dezafectat: ce să facă cu el, să-l recondiţioneze şi să-l pună la dispoziţia minerilor (pierzând competiţia pentru fierul vechi) sau să-l adauge la metalul deja strâns, surclasându-şi adversarii? Vor opta până la urmă pentru cea de a doua soluţie, care are avantajul că îi permite lui Costel să rezolve şi problema bunicului, oferindu-i un vagonet foarte necesar în producţie.

În cele din urmă, toţi ies învingători şi câştigă premiul cel mare, constând dintr-o excursie la Hunedoara, râvnită de parcă ar fi fost cel puţin un sejur în Las Vegas. Nici pomeneală de aşa ceva, deplasarea se face cu ocazia zilei de 1 Mai, pentru participarea la demonstraţia rituală. Nimic nou faţă de alte romane pentru tineret apărute în acei ani, poate doar ceva mai mult conformism. Aceiaşi pionieri silitori, aceiaşi instructori care îi îndrumă părinteşte, severi dar drepţi, aceeaşi aducere la ordine a oiţei temporar rătăcite de turmă. Pentru a ne face o idee asupra atmosferei, e oportun un scurt citat. La un moment dat naratorul omniscient cade în extaz în faţa valorilor colective şi ţine un mic discurs la persoana a II-a... impersonală:

  

Ce bine-i în mijlocul grupei tale! Cât de sigur şi liniştit te simţi, ce uşor te pricep ceilalţi! Cum să nu te priceapă, dacă acţiunile lor sunt şi acţiunile tale, dacă întâmplările prin care trec ei sunt întâmplările prin care treci şi tu! Şi cum să nu fii liniştit când ştii că efortul nu-i numai al tău, ci al tuturor celor din jur, când ştii că de te vei opri tu o clipă ca să respiri sau ca să te odihneşti ceilalţi vor duce treaba înainte, iar întreruperea nu se va simţi! Cât de încrezător te simţi în mijlocul grupei tale! Ideile – dacă le ai – de unul singur nu poţi să-ţi dai seama cât sunt de bune, pe când aici se discută, se lămuresc. Le descoperă unul o parte greşită, le remarcă altul o calitate, vine altul cu o idee care o completează pe a ta şi astfel ele capătă forma cea mai bună, iar tu ai certitudinea că nu vei greşi punându-le în aplicare.

După asta cred că nu mai e nimic de spus. 

Volumul este ilustrat de Pavlin Nazarie.