Sanda Doiniş - Loteria

N-am căutat, poate, cum şi unde trebuie, dar nu am reuşit să găsesc niciun fel de informaţii despre Sanda Doiniş, autoarea volumului de povestiri Loteria apărut la Editura Tineretului în 1957. Poate e vorba de un pseudonim, poate nu; se pare că e vorba de unicul volum apărut sub această semnătură. Ediţia grupează şase texte scrise în 1955 şi 1957, aşadar în plin deceniu de realism socialist sever, la ale cărui rigori se conformează fără abateri. Suntem (a câta oară?) în lumea copiilor de 10-12 ani, cu probleme şcolare şi etice soluţionate într-un spirit de deplin conformism ideologic, cu idealuri în deplină conformitate cu comandamentele sociale ale epocii.  

Piese de deschidere, cea care dă titlul întregii ediţii (Loteria), introduce în scenă un personaj vădit negativ, Tache, căruia i se schiţează un portret care nu poate lăsa nicio umbră de îndoială asupra intenţiilor necurate pe care le are:

Pe Tache nu-l iubea nimeni la noi în cartier. Era aşa un fel de vlăjgan înalt şi ciolănos, cu obrazul lat şi alb, peste care cădeau veşnic câteva şuviţe de păr blond lipite deopotrivă de murdărie şi unsoare. Să fi avut doi-trei ani mai mult ca noi, dar de dat îi dădeai pe puţin optsprezece.

Tache e ceea ce se va numi cu câţiva ani mai târziu bişniţar. Adolescentul vinde scump tot felul de nimicuri puştilor din cartier, dar adevărata lovitură o dă atunci când lansează o loterie pentru câştigarea unor navomodele râvnite de toată lumea. Bineînţeles că e marfa era de furat şi că „loteria” era o escrocherie din care câştiga mereu doar el. Toate acestea nici nu prea contează; răufăcătorul e curând dat pe mâna organelor de miliţie, iar autoarea nu face vreun efort de a-i adânci profilul psihologic, de a investiga eventualele cauze (sociale, de bună seamă) ale comportamentului infracţional. De interesat interesează altceva. Protagonistul povestirii, Alexandru, un băiat rămas acasă pe timpul verii şi frecventator al celebrelor, în epocă, tabere de curte, dezvoltă ceea ce cu un termen mai exotic s-ar numi compulsive gambling, o dependenţă de loteria lui Tache. El ajunge să fure bani de la o vecină pentru a-şi procura biletele câştigului iluzoriu. Să recunoaştem, un viciu foarte puţin în spiritul cast al epocii, pe care îl învinge - cum altfel? - prin muncă, prin prestarea unor servicii care îi permite să pună la loc banii sfeterisiţi.

Sfântuţa aduce în prim plan un personaj neaşteptat, o fetiţă (Paraschiva Dima) pe care reaua creştere primită în familie o transformă într-o bigotă cenuşie, cu comportamente ritualizate şi schematisme rigide. Din fericire, această oaie nu putea rămâne mult timp rătăcită (sic!). Un coleg de şcoală inimos şi principial, Trică, sesizează problemele Paraschivei, ridiculizată şi marginalizată de ceilalţi şi o aduce pe calea cea bună a colectivismului ateu de bun renume. Era şi perfect calificat pentru asta, fiind fiul unei învăţătoare şi al unui inginer angajat în construirea unor tuneluri. Ca materie bucata e uşor insolită, mai surprinzătoare poate sunt desenele care o însoţesc şi în care vedem cruci (cartea e ilustrată de Fritz Karola, cu o copertă de Lucaci Ethel).

În volumul de faţă nu prea e loc pentru fete. În Poveste despre doi băieţi ne întâlnim cu doi puştani aflaţi cu familia la mare. Unul e exuberant şi se bucură din plin de vacanţă, celălalt, în contrast, e apatic şi retras. Misterul va fi în cele din urmă elucidat: cel de al doilea a rămas corigent la matematică şi asupra lui atârnă sabia lui Damocles a repetenţiei. Noroc cu noul amic, care îl ajută să treacă peste respectivul hop existenţial. Cu probleme mai serioase se confruntă Matei din Întâmplare dintr-o iarnă grea, al cărui tată, rămas văduv, cade în patima beţiei. Pentru a scăpa de patima asta nu are nevoie de Alcoolicii anonimi sau de vreun tratament sofisticat. Sunt de ajuns reproşurile fiului şi conştiinţa profesională. Bărbatul, betonist fruntaş pe un mare şantier industrial, se mobilizează pentru salvarea de la un ger distrugător a fundaţiilor proaspăt turnate.

Tot o afacere între băieţi găsim şi în proza finală, Dragă Fănuţă, în care un elev de la oraş e transplantat la ţară şi e propulsat în mijlocul unui colectiv şcolar cu totul nou. După scurtă perioadă de confruntări cu elevii băştinaşi, pasionaţi de legumicultură, se va integra fără mari fasoane şi le va adopta hobby-ul. Pe vremea aia n-aveau tablete şi aplicaţii. Citeau cărţi clasice, înţesate de idei corecte precum cea de faţă.