Din cărțile pentru copii ale anului 1949 (I)

În 1949 debutează în literatura pentru copii Mihail Calmâcu (n. 1921)[1], cu placheta de versuri Martinel, feciorul codrului (Editura de Stat, Literatura pentru copii). Sunt peripeţiile unui ursuleţ, cel mai zvăpăiat şi curios din trei fraţi, care, rănit la o labă, este luat acasă de un pădurar. Puiul de urs e îngrijit de Lenuţa şi Vasilică, copiii pădurarului şi pare a se integra printre celelalte animale din ogradă, până în momentul în care chemarea străbunilor, pe care am văzut-o în acţiune şi asupra vulpii lui Alexandru Şahighian, îl readuce în pădure printre fraţii lui. Sunt versuri simple, pentru copiii mici, lipsite de vervă şi inventivitate:

Într-o pădure depărtată,
la margine de luminiş,
într-un bârlog trăiau odată
trei ursuleţi,
trei fraţi isteţi,
cam dolofani,
cam năzdrăvani.
Aveau cojoace mititele
iar ochii le erau mărgele
scânteietoare câteşi două
ca picăturile de rouă...

Corespondentul din lumea acvatică al lui Martinel este Solzişor (Solzişor cel neastâmpărat), un peşte pus pe şotii, care tulbură liniştea bălţii sâcâindu-le pe celelalte vieţuitoare, până în ziua când e pescuit de un băiat şi ajunge în acvariul acestuia. Povestea are totuşi happy end, căci, sesizând melancolia lui Solzişor, copiii se decid să îl readucă în mediul lui de baştină. Lipsite de constrângeri ideologice, limitate la universul animalier familiar copiilor, versurile lui Calmâcu se bucură de aprecierea revistei Pogonici[2], care publică o recenzie semnată „Fănuţă”. Nu la fel de încântat este recenzentul de la rubrica Marginalii a Contemporanului[3], care observă evidenţa, lipsa de originalitate a versurilor din poezia care dă titlul volumului, ba chiar ironizează repetitivitatea unor structuri, vorbind despre o poezie constituită „pe sistemul ipotetic al unui «perpetuum mobile» care s-ar putea întinde „nu pe 17, ci pe 177 de pagini sau chiar mai multe”.

Autorul ilustrațiilor nu este menționat.

[1] Va activa mai ales ca traducător, dar şi pe post de colaborator la revistele copii.
[2] O carte pentru noi, în nr. 32 din 10 august 1949.
[3] Nr. 145 din 15 iulie 1949.