Mahler, un ascet senzual

Când vine vorba de Mahler (dar şi de Bruckner, ca să fim drepţi), cărţile lui Constantin Floros sunt referinţe de prim ordin. Volumul Gustav Mahler, Visionär und Despot este consacrat mai degrabă personalităţii decât creaţiei. Muzicologul german de origine greacă scoate în evidenţă natura duală, contradictorie a omului Mahler, care îmbină ascetismul cu senzualitatea (dar să citim mai jos; traducerea mea):

Unii din prietenii lui Mahler vorbesc despre înclinaţia acestuia spre ascetism. Această observaţie necesită o anume definire a termenilor. După cum ştim, ascetismul creştin al monasticismului medieval tindea înspre suprimarea firii noastre senzuale, implica o luptă împotriva dorinţelor carnale, înfrânarea sexuală şi, în cele din urmă, şi opoziţia faţă de plăcerea estetică. Mahler, o fiinţă pe cât de pasionată, pe atât de artistică, nu era cu siguranţă un ascet în accepţiunea respectivă, ci se situa mai aproape de „ascetismul interior” despre care vorbeşte Max Weber. Etica muncii şi austeritatea lui erau proverbiale.

Din tot ce ştim despre el, este sigur că Mahler era mai dedicat spiritului şi „celor spirituale” decât plăcerilor senzuale. Ar fi desigur greşit să îl descriem ca pe un epicurian şi un hedonist. Alfred Roller insistă pe capacitatea lui de a suporta suferinţe trupeşti. Migrenele chinuitoare nu îl ţineau departe de pupitrul dirijoral. Se pare că a dirijat repetiţia în costume pentru Simfonia a VIII-a ţinută la München în septembrie 1910 în ciuda unor grave dureri reumatice. Şi oricât de obositoare ar fi fost repetiţiile de dimineaţă la Viena, el refuza să se odihnească un pic după-amiaza, spunând că la urma urmei nu era decât „o oboseală fizică destul de obişnuită”. În acelaşi sens se poate cita povestea impresionantă şi totodată bizară a modului în care a încercat Mahler să o distragă pe tânăra lui soţie de la durerile facerii citindu-i din Kant! El credea cu tărie că durerile pot fi învinse numai printr-o concentrare extremă a minţii.

După Roller, Mahler arăta o moderaţie extremă faţă de toate plăcerile, inclusiv cele culinare. „Nu vedeai niciodată la el vreun exces, detesta beţia precum şi orice fel de obscenitate sau indecenţă.” […] Mahler şi femeile: iată un capitol separat. Mahler era foarte sensibil la frumuseţea şi inteligenţa feminină. […]

Înainte de căsătorie se spune că a avut relaţii intime cu cântăreţe din ansamblul liric de la Viena, printre care sopranele de coloratură Selma Kurz, Rita Michalek şi Marie Gutheil-Schoder. […] În mod destul de grotesc, Mahler avea reputaţia unui roué, a unui playboy, cu privire la care Carl Moll se gândise să o prevină pe fiica lui vitregă Alma. Alma scrie despre asta în memoriile ei: „Mahler, ascetul, chiar avea reputaţia unui bon viveur desfrânat, care îşi folosea poziţia începând legături amoroase cu tinere din ansamblul lui.” Dar adaugă: „Era un copil, iar femeia era sperietoarea lui!” […]

Evaluarea lui Ludwig Karpath poate suna destul de categoric: „Mahler avea în mod sigur o predispoziţie erotică – după ce dirija Tristan, era avea o energie senzuală aproape ca nimeni altul – dar nu cobora niciodată în cele din urmă adâncuri ale vieţii sexuale.” Cu toate acestea, ceea ce ne spune Alma este asemănător. „Trecând peste câteva seducţii, de care s-a izbit cunoscând femei,” scrie ea, el a rămas „feciorelnic.”

Ilustraţia reproduce un tablou realizat de Arnold Schönberg în 1911, Înmormântarea lui Mahler (reproducere din cartea lui Constantin Floros). Textul de azi a apărut iniţial pe blogul Sex Reader.