Prozator prolific, autor, în anii 1960-1970, de nenumărate romane de
acţiune de care azi nu-şi mai aminteşte mai nimeni în afara istoricilor
literari, Leonida Neamţu (1934-1992) ilustrează prin Întoarcerea focului (prima ediţie, Editura Tineretului, 1964)
popularul gen al ficţiunii pentru tineret. Nu pentru fragedele mlădiţe cu cravată roşie, ci pentru
adolescenţi, sensibili la o tematică oarecum diferită, bine garnisită cu
aventuri palpitante, dar fără a depăşi limitele jocului bine fixate de canonul
ideologic, ceva mai relaxat decât în primul deceniu de comunism.
Reţeta nu e deloc originală; o găsim expusă paradigmatic în ciclul Cireşarilor lui Constantin Chiriţă, scriere-cult
a adolescenţei epocii, iniţiat în 1956. E vorba de expediţia în munţi întreprinsă
de un grup câţiva tineri pe itinerariul schiţat de o hartă misterioasă. Sunt
cinci: trei băieţi (Victor-naratorul, Goar şi Zoli) şi două fete (Valentina şi
Sina), toţi proaspeţi absolvenţi de liceu (pardon, şcoală medie, în terminologia vremii) şi cu bacalaureatul promovat
(„maturitate” se numea pe vremea aceea). Sunt personalităţi diferite, Victor
asigură echilibrul între extreme, căci Zoli e prin sportivul prin excelenţă,
fără fumuri teoretice, iar Goar, intelectualul pansiv, anunţă viitorul
cercetător. Fetele ca fetele, au un rol mai mult decorativ/de culoare,
neexistând probabil pe vremea aceea presiunea feministă de a le acorda o
importanţă mai mare. Din capul locului, lucrurile se fac organizat; se vede
aici ecoul, fie şi ironic, al birocrației organizaţiilor de tineret:
... constituirăm pe loc Comisia
financiară, formată din Goar şi cu mine; Comisia de aprovizionare, formată din
Zoli şi din Sina, Comisia cu itinerarul, formată din toţi cinci, Subcomisia
pentru păstrarea preţioasei hărți, formată din mine, Comisia de cruce roşie,
formată din Sina şi Valentina, Comisia de coordonare a activităţii de cercetare
ştiinţifică, sub preşedinţia lui Goar, Subcomisia geografică, formată din Zoli
şi din mine, având ca secretară pe Sina, Comisia pentru stabilirea apei
potabile, formată din Valentina şi din mine.
Expediţia porneşte la drum şi încep să curgă aventurile: zgomote
misterioase, fenomene optice ciudate, evenimente neplăcute precum pierderea
hărţii (chit că o proteja ditamai comisia). Într-un crescendo vădit,
evenimentele converg spre un climax spectaculos, un festin de sunete şi lumini,
probabil un episod din revenirea periodică a unei energii extraterestre rămase
captive pe planeta noastră (aşa-zisul „balaur”). Nu-i nimic supranatural la
mijloc, pare să ne asigure la tot pasul autorul prin vocea personajelor lui.
Una peste alta, un fel de mini-Cireşarii,
cu două diferenţe notabile. Mai întâi, dacă în romanele lui Chiriţă eroii aveau
de luptat nu doar cu misterele naturii, ci şi cu tot felul de răufăcători, aici
cei cinci nu se lovesc de niciun fel de bad
guys şi nu le rămâne decât sarcina elucidării unor ciudate fenomene, totuşi
naturale.
Mai importantă este poate o a doua diferenţă, ce ţine de o oarecare coloratură expresionistă din Întoarcerea focului, tentă de neconceput în Cireşarii. O anunţă de la primele pagini sonoritatea ciudată a numelui Goar, în contrast cu banalitatea absolută a numelor celorlalţi şi o confirmă intensitatea trăirilor personajelor confruntate cu fenomenele la care asistă, un anume paroxism al angoasei. Temerile sunt potolite în cele din urmă printr-un final pe linia ideologică corectă a materialismului, căci potrivit calculelor, balaurul avea să revină după optsprezece ani, timp în care adolescenţii se vor fi maturizat şi vot fi urmat cariere care să le permită să-i descifreze tainele. Ar fi nedrept să nu-i recunoaştem lui Leonida Neamţu capacitatea de a crea suspense şi de a stârni interesul cititorului, mai ales al celui de acum cincizeci de ani, neexpus la bombardamentul noilor media de azi.
Volumul este ilustrat de Romeo Voinescu.
2 comentarii:
BUNA ZIUA. NU SUNT ISTORIC LITERAR DAR IMI AMINTESC FOARTE BINE DE LEONIDA NEAMTU. uf, am scris cu majuscule, scuze.
Mii de multumiri pt recomandare!!!! MARE pacat ca asa cum ati scris [noroc cu domnul Ionescu si comentariul dinsului] prea putina lume isi mai aminteste de L.Neamtu.[concluzia ramine valabila]
Am citit si re-citit o singura carte scrisa de dinsul "Frumusetea Pietrei Nevazute" si mi-a placut f mult stilul, dupa umila mea opinie. cu putin talent si mult noroc ar fi putut fi ecranizata ca un film de serie B sau un serial [sau film] TV.
Fiind destul de dezamagit de asa zisul nou val romanesc- filme cu mari pretentii existentialisto-neo realiste[si cu un rezultat cam fad] sau de pasiunea multor cinefili romani, la polul opus, pt. marile productii istorice ale comunismului,sufocate de grandomanie si mesaje stereotipice demagogico-nationaliste[care atenueaza atit de mult valoarea jocului actoricesc al marilor actori gen Amza Pellea si farmecul reconstituirilor istorice] sint foarte trist[ca fost student la regie film] ca nu se gaseste, NU se mai poate gasi si o cale de mijloc pt. ecranizarea unor astfel de creatii literare..
Care dovedesc ca, in afara scriitorilor din programele scolare mai exista si altii de valoare, uitati..si in loc de productiile de gen americane, telenovele latino-americane sau mai nou, turcesti, exista si ceva valori made in Romania, a caror ecranizare ar putea face deliciul unei seri din timpul sapt. sau a unor dupa-amieze de week-end;sau de Sarbatori.
Numai bie, Craciun Fericit si La Multi Ani!!!
respect, Adrian P.
Trimiteți un comentariu