În
Vălurea intervenţia elementului
supranatural este limitată cu grijă. Este adevărat că fetiţa înţelege graiul
animalelor şi poate conversa cu ele, că avem un peşte fermecat sau că sunt
posibile măriri şi micşorări ale corpului protagonistei, însă toate acestea
sunt mai degrabă accesorii introduse pentru a facilita comunicarea unor
informaţii factuale despre călătoria întreprinsă de aceasta. Avem de a face,
după cum s-a observat, cu o „povestire fantastico-ştiinţifică”[3],
sau, cu un termen care a făcut carieră în epocă, cu un „basm ştiinţific”.
Avându-şi originea în literatura sovietică teoretică consacrată creaţiei pentru
copii şi tineret[4],
denumirea de basm ştiinţific capătă notorietate la noi în urma contribuţiilor
lui Vladimir Colin[5]. Fără a
complica prea mult discuţia, iată ce scrie Colin:
Basmul ştiinţific
(deosebit de povestirea ştiinţifică prin tot ceea ce deosebeşte basmul de
povestire) este prototipul poveştii adevărate. Ceea ce e esenţial pentru
reuşita basmului ştiinţific, e evitarea didacticismului, care usucă floarea vie
a basmului. Nu cunosc exemple mai grăitoare de basme ştiinţifice decât cele
care au stat la baza scenariilor după care s-au turnat filmele sovietice
„Grăuntele preţios“ şi, mai recent, „Floarea din Kara-Kum”, admirabilă
transpunere pe planul basmului a poveştii adevărate a bumbacului.
Prin ce se
caracterizează aceste basme ştiinţifice? În primul rând, fireşte, prin faptul
că sunt poveşti adevărate. Adevărul ştiinţific este însă transpus pe plan
fantastic în cadrul unui subiect bine închegat, care face din vântul uscat sau
din capsula de bumbac personaje vii, ce se înfruntă, prilejuind peripeţii pline
de neprevăzut.
Dacă
în arta sovietică basmul ştiinţific căpătase un statut bine conturat, fiind
reprezentat de numeroase opere, în mai tânăra literatură română pentru copii şi
tineret el se afla încă la început şi în esenţă, potrivit lui Vladimir Colin,
încă nici nu fusese „realizat”. Cu toate acestea, existau şi la noi creaţii
literare care tindeau cel puţin spre statutul de basm ştiinţific, printre care
teoreticianul menţionează Aventurile lui
Elec Troni de Tölgyesi László[6],
scrisă în limba maghiară şi tradusă de Virgil Teodorescu şi, desigur, Vălurea.
Dacă despre prima lucrare ni se spune că „suferă cumplit din pricina
didacticismului şi a alunecării în povestirea descriptivă”, cea de a doua are
parte de o apreciere mai blândă, căci, fiind „[c]eva mai puţin uscat, dar încă
suficient de didactic”, acest basm ştiinţific „tinde să familiarizeze copiii cu
lumea vieţuitoarelor din apele Dunării”. Niciunul din aceste texte, susţine
Vladimir Colin, „nu izbuteşte să-şi transmită învăţăturile sub forma unei
acţiuni, a unei întâmplări, care angrenează eroii”, ceea ce este în sine
adevărat, căci este vorba de lucrări de factură modestă. Rămâne totuşi notabil
efortul Vioricăi Huber de a face cât mai verosimilă călătoria acvatică a
personajului său, aşa cum încercase ─ să ne amintim ─ şi Nina Cassian când
relatase peripeţiile lui Nică pe fundul oceanului lui Caracatiţă Împărat.
Oricum ar sta lucrurile, potrivit lui Vladimir Colin basmul ştiinţific al
Vioricăi Huber este mai bine realizat ca atare decât Clocot Voinicul al lui Ion Jipa, despre care am discutat în
capitolul consacrat apariţiilor literare din 1951. Teoreticianul basmului susţine că în Clocot Voinicul se produce o confuzie
între basmul propriu-zis şi cel ştiinţific, iar autorul sfârşeşte prin a alege
o cale greşită de reflectare a fenomenelor naturii. Să-i dăm cuvântul lui
Vladimir Colin:
O confuzie care întunecă
drumul basmului ştiinţific îşi are originea în mintea autorului, care n-a
înţeles deosebirea dintre basmul ştiinţific şi basmul propriu-zis şi le
amestecă planurile. Este ceea ce i s-a întâmplat eroului lui Ion Jipa, Clocot
Voinicul, care porneşte la luptă împotriva secetei, personificată prin
personajul Uscata. Pe tot parcursul basmului aflăm de pustiirile secetei, dar
Clocot Voinicul o ucide la sfârşitul basmului pe Uscata, de parcă ar fi o mumă
a pădurii oarecare, uitând că are de a face cu seceta, forţă a naturii, care nu
poate fi ucisă, ci doar alungată prin perdele forestiere, irigaţii etc. Autorul
confundă, aşa cum am spus, planul basmului ştiinţific cu cel al basmului
tradiţional.
În ceea ce o priveşte,
Viorica Huber va persevera şi va publica în 1957 Ulcicuţa cu vrăji, care conţine, potrivit lui Vicu Mîndra, „trei
încercări de a încuscri basmul cu naraţiunea ştiinţifică”[7].
În deceniile următoare ea va publica lucrări istorice şi
ştiinţifico-fantastice.
Volumul, apărut la Editura Tineretului, este ilustrat de Ioana Olteş.
[1] Născută la Timişoara (1927-2020), s-a
căsătorit cu prozatorul Adrian Rogoz şi a semnat un număr însemnat de cărţi,
mai ales din genul ştiinţifico-fantastic, cu numele Georgina Viorica Rogoz.
[2] Editura Tineretului, ilustraţii Ioana
Olteş.
[3] Calificarea îi aparţine lui I.D.B. (Ion
Dodu Bălan) în articolul Sărbătoarea
cărţii din nr. 1/1954 al revistei Viaţa
românească.
[4] A se vedea Vera Smirnova, Despre basmul sovietic pentru copii, în
nr. 29 din 3 februarie 1952 al revistei Komsomolskaia
Pravda (reprodus în Culegere de
materiale documentare, Editura
Tineretului, Bucureşti, 1952, pp. 55-63).
[5] Căile
de dezvoltare ale noului basm, în Gazeta
literară nr. 22 din 2 iunie 1955, Problemele
şi drumurile basmului cult, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă,
Bucureşti, 1955.
[6] Editura Tineretului, 1954, ilustraţii
Catrici Marilena.
[7] Cărţi
pentru copii, în Scânteia tineretului
nr. 2669 din 7 decembrie 1957.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu