8 martie 2010

☺☺☺☺ Neagu Djuvara - Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti

Slav aş fi fost, de nu eram latin/ latin aş fi, de n-aş fi fost şi dac... spune poetul, exprimând o bună parte a confuziei etnice care domneşte pe la noi. Bine, bine, slavi, daci, latini... ne-am revendicat, pe rând sau deodată de la respectivele neamuri, după cum au fost vremurile şi politichia... dar cumani? Se poate, coane Neagule? Cam aşa au interpretat mulţi susţinerile lui Neagu Djuvara din insolitul volum Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti (Humanitas, 2007). Au fost - şi sunt şi acum, cred - destui care l-au acuzat pe Neagu Djuvara de erezie, căci dacă fuseseră pregătiţi să înghită o pilulă slavo-dacică (cea latină era mult mai dulce, oricum), una cumană se dovedea complet refractară la deglutiţie.

În realitate lucrurile sunt mai puţin spectaculoase. Thocomerius... nu îşi propune o teorie a etnogenezei româneşti şi cu atât mai puţin una în care elementul cuman să joace un rol major (deşi e limpede, măcar antropologic, că populaţiile turco-turanice au lăsat urme adânci în cromozomii naţionali - e suficient să ne uităm în oglindă mulţi dintre noi). Ceea ce face Neagu Djuvara este să readucă în discuţie teorii mai vechi (unele conturate chiar de Iorga, care le pusese însă o anumită surdină, căci era naţionalist militant) conform cărora Ţara Românească a luat naştere prin acţiunea unei elite politico-militare de origine cumană, care a dat de altfel şi marea dinastie domnitoare a Basarabilor. Legendarul Negru-Vodă este identificat cu mai terestrul şi... cumanul Thocomerius, din care s-ar fi tras Basarab, cunoscut drept „întemeietorul”, fiul său, Nicolae Alexandru etc.

Dificultatea demersului este imensă, în primul rând pentru că lipsesc, cu extrem de puţine excepţii, documente scrise, chiar şi în cancelariile străine, pentru perioade de dinainte de 1300 - 1350 (chiar şi după aceea, documentele sunt puţine şi fragmentare). În lipsa unor izvoare scrise, se pot aduce din fericire dovezi lingvistice şi arheologice importante, precum şi dovezi de ordin logico-istoric. Din categoria dovezilor lingvistice Neagu Djuvara menţionează, pentru a demonstra marea forţă de penetraţie a elementului cuman, numeroasele elemente de toponimie şi onomastică prezente până azi în limba română. Nume de locuri/persoane precum Coman sau Comana atestă până azi adevărul greu de contestat că elementul cuman a avut la vremea lui o importanţă deosebită din punct de vedere demografic şi administrativ. Detaliu important, asemenea nume au adevărate familii de cuvinte (Comănescu, Comăneanu, Comăneci/Comănici etc.), ceea ce arată vechimea şi puterea de pătrundere lexicală a componentei cumane. Cum să nu-ţi cadă prost că neamul Comăneştenilor din scrierile lui Duiliu Zamfirescu poartă un nume de origine cumană? Până şi desuetul Menumorut - nume plin de o anume încărcătură istorică, e cuman. Desigur, nu e obligatoriu ca toţi cei cu nume de origine turanică să fie negreşit cumani (după cum nu toţi cei pe care îi cheamă Rusu sunt ruşi la bază), dar răspândirea numelor de o anumită origine atestă prestigiul şi răspândirea, la un moment dat, a elementului etnic respectiv.

Aşadar Neagu Djuvara nu arată că suntem neapărat de origine covârşitor cumană, ci doar că acest element turanic a constituit fermentul care a catalizat apariţia primului mare stat românesc. Din punctul de vedere al teoriei istoriei, nici măcar nu e vorba de un element de o mare originalitate. Să nu uităm - arată istoricul - că primele cnezate ale ruşilor au fost întemeiate de vikingi. Tot aşa, regatul englez medieval este creaţia normanzilor veniţi din Franţa (şi nu sunt singurele exemple de state create sub acţiunea unor alogeni). Trist, nu? Nu numai că elementul cuman a jucat un rol mai mare decât ne place să admitem, mai ales dacă suntem patrioţi, dar nici măcar unici nu suntem, ceea ce măcar ar fi fost o consolare. Dar în istorie rareori există fenomene unice, caracteristice ale unui singur popor. La fel şi în lingvistică, unde e puţin plauzibil să descoperi, într-una din cele peste 5000 de limbi vorbite pe glob, un fenomen care să nu-şi aibă un echivalent în alte limbi. Aşa că aş zice că lipsa asta de unicitate ne face cât se poate de normali. Dubios era abia dacă eram unici!

Desigur, oamenii de bine vor descoperi în carte şi alte teze scandaloase, cum ar fi cea a catolicismului primilor voivozi (preiau grafia lui Djuvara). Elementul ortodox a apărut mai târziu, iar fiul lui Basarab, Nicolae Alexandru, pare a fi fost cel care a rupt cu tradiţia occidentală, botezându-se în rit ortodox. Clarificarea problemei formării ţărilor române nu va fi niciodată posibilă pe deplin, aşa că va rămâne întotdeauna loc de ipoteze. Cea susţinută (şi) de Neagu Djuvara are meritul că e clară şi se sprijină pe argumente convingătoare. Oricât de tare i-ar supăra pe unii, ideile venerabilului istoric au ca întotdeauna claritate şi eleganţă şi nu ai cum să nu le recunoşti limpezimea şi puterea de persuasiune.

11 comentarii:

Shadow spunea...

Neagu Juvara ramane un om exceptional. Gaseai referinte la originile cumane si intr-o carte scrisa extrem de "facil" pt tineri pe care am savurat-o.
"O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri".

Wilkins Micawber spunea...

@ Shadow

De acord. Am citit si eu cartulia aceea si, ca nespecialist, m-am putut bucura de ea cum se cuvine.

Bogdan spunea...

Adolescenta mi-ar fi fost mult mai incuiata fara lectiile audio ale lui Neagu Djuvara, care pe langa evenimentele prezentate, iti mai arata si un mod mai clar, logic, diferit de a vedea lucrurile.
Scandalul legat de carte este specific romanesc... iar daca faci simpla legatura cu postul tau de acum cateva zile legat de protocronism, deja miroase cam urat.
Si normal mai e si presa care pe la timpul acela a sarit de fund in sus ca suntem de origine cumana 100% si la tampenii menite sa atraga atentia si sa puna paie pe foc, cand de fapt Neagu Djuvara a zis ca maxim 1/3 din marii boieri de atunci au fost de origine cumana.

Wilkins Micawber spunea...

@ Bogdan

Sper ca daca miroase ceva urat, nu e vorba de postarile mele :)

Cat despre presa... sa fim seriosi, sunt acolo extrem de multi insi cu scoala putina si cu minte si mai si. Cartea lui Neagu Djuvara e foarte exchilibrata.

Bogdan spunea...

Hehe, stii bine ca nu ma refer la posturile tale :P
Doar ca cei mai multi ofensati sunt cei indoctrinati de super-mega-maretia neamului nostru din epoca comunista (dar care continua si in zilele noastre) si care probabil au scos ceva carti/teze/doctorate pe bazele astea si nu vor sa-si piarda din "valoare"

Marin Anton spunea...

Acum mai bine de un sfert de secol am citit şi eu un studiu foarte serios al lui Iorga care trata tocmai despre această problemă. Studiul respectiv fusese publicat de autorul lui prin primul sau al doilea deceniu al secolului trecut, nu-mi amintesc cu precizie exact când, fie-mi iertată această scăpare. Când le-am spus şi altora despre această chestiune eram privit cu o lejeră uimire.
Aşa că m-am bucurat sincer la apariţia lui Thocomerius, felicitându-l - măcar în gând - pe venerabilul maestru Djuvara pentru curajul de a aborda cu sinceritate, erudiţie şi echilibru această problemă insuficient cunoscută de public.
Sigur, privind lucid lucrurile, povestea asta nu are nimic excepţional dacă te uiţi şi către istoria altor popoare europene şi nu numai. Necazurile şi mârâielile o să vină dinspre patrioţii noştri, cei care, iubitori de ţărişoară cum sunt, tocmai cu istoria noastră şi cu limba română nu se au prea bine. Iar printre aceşti patrioţi etern de serviciu se află mai mereu şi tot soiul de ziarişti vigilenţi. Indignările lor nu m-au surprins (foarte tare). Mi s-au părut a fi însă prea de tot stropite cu mojicie, iar domniile lor analiştii îşi arătau prea puţina lor pricepere în domeniu nerealizând că se fac de râs în ultimul hal. Păcat că din organigrama redacţiilor din mass-media au dispărut adevăraţii documentarişti. Azi se pare că toate lumea (bună) îşi rezolvă rapid dilemele culturale după o jumătate de oră de clicăit pe internet. Dar asta-i altă poveste...
Mirat am fost doar de ţâfnoşenie penibilă a domnlui academician Theodorescu care şi-a asumat un stânjenitor rol de primadonă în corul afonilor într-ale istoriei. Şi chiar nu i-am priceput reacţia. Am înţeles însă după un timp că umorile acestui domn sunt pricinuite doar de o banală dar persistentă invidie, neavând niciun alt temei.
Bilanţul, dincolo de vociferările neaveniţilor sau de zeflemelele calpe ale vreunui confrate, este unul categoric pozitiv pentru domnul Djuvara. Studiul dumnealui rămâne unul scris cu eleganţă, limpezime şi pătrundere, un adevărat şi încântător model.
Păcat că la noi asemenea modele nu sunt contagioase.

Wilkins Micawber spunea...

@ Bogdan

Unele indignari au surse mai vechi (tracomani, latinisti, protocronisti cu epoleti din 'Epoca de aur' etc.) Altele sunt mai noi si demonstreaza perenitatea fenomenului.

Wilkins Micawber spunea...

@ Marin Anton

Nu doar literatii, ci si istoricii isi dau la gioale cat pot. Lasand asta la o parte (si nefacand parte din niciuna din tagme), nu pot decat sa admir limpezimea argumentelor. Briciul lui Occam ne spune ca Neagu Djuvara e pe calea cea buna cu rationamentele sale.

transildania spunea...

Am vazut si eu acum circa 2 ani o emisiune la TVR, "Istoria aproape", care era realizata in parte de neagu Djuvara. Facea referire la aceasta carte si acest aspect din istorie. Desigur ca pentru istoriagrafia "oficiala" cea fosta si cea actuala, inca marcata de multe mituri tabuuri, de o abordare nestiintifica, nationalista subiectul este putin digerabil. Intemeietorul principatului valah (muntean) sa fi fost un "strain"? Un cuman? Mai mult un catolic, probabil vazal al Regelui Ungariei? Pentru multi inacceptabil, dar se pare ca asa fost. Si nu ar fi nimic rau in asta. Adevarul este ca voivozii munteni au fost in mare parte suzeranii Regelui Ungariei, care i-a sprijinit in lupta impotriva turcilor.
Si principatul rusesc, care apoi a devenit tarat, a fost intemeiat de vikingi suedezi. Nici rusilor nu le convine, chipurile le-ar pata istoria, dar n-au ce-i face.

Wilkins Micawber spunea...

@ transildania

Nici eu nu vad nicio rusine. Rusine e cand refuzi sa accepti realitatea si logica faptelor.

Anonim spunea...

Mentalul colectiv autohton (care, probabil, operând la un nivel i-rațional, nu prea greșește) a fixat demult, într-o nișă arhetipală à la C.G.Jung, cadrul istoric al apariției voievodatelor Moldovei și Munteniei. Memento:
Cnezii români(valahi, olahi) Dragoș și Bogdan de Cuhea-Maramureș, vasali ai regelui catolic al Ungariei, descalecă succesiv în spațiul moldovean, în antecedența transcendentală a probei Labirintului, respectiv, mutatis-mutandis, a vânătorii mitice de bouri.
Iar cneazul legendar Negru-Vodă de Făgăraș,viitorul Basarab I (apelativ de neam, de origine, ce poate să însemne inclusiv ”Prințul negru”), vasal valah vremelnic al aceleiași coroane maghiare, este trimis în misiune civilizatoare(și, ulterior, în ordinea firească a lucrurilor, și unificatoare), dincolo de arcul Carpaților Meridionali, într-un colț de Galie cis-alpină, pe plaiuri stăpânite de mici autocrați schismatici, la curțile cărora fermentau într-adevăr elementele etnice neaoșe și cele alogene, inclusiv slave și turanice - precum cneazul Litovoi.
Fapt remarcabil, regii unguri înșiși se refereau la domnii Țării Românești, în documentele de cancelarie de până la Posada, ca la ”fidelii(sau, după caz, infidelii) noștri voievozi trans-alpini”!
Cu tot respectul, ipoteza fndamentării genezei statale muntenești, preponderent pe elementul elitist cumanic, lansată de către distinsul exeget Neagu Djuvara, rămâne doar o ipoteză, chiar dacă eclatantă, ca și aceea, bună-oară, a ”Imperiului” sau a ”Țaratului” româno-bulgar, și nimic mai mult.
Există numeroase patronimice și toponimice cumane în limbă?
Păi, s-avem iertare, cele slave sunt cu mult mai numeroase, dar nu s-a pus niciodată problema(minus perioada anilor 1944-1960) ca să ne revendicăm de la gloriosul Răsărit!
Lectorul anonim