Dintre cărţile pentru copii ale anului 1953 se disting, prin prezenta unui personaj titular proeminent, Sfredeluş[1] de Demostene Botez şi Ghiduş Arcăduş[2] de Sonia Larian. Cu cea dintâi, Demostene Botez (1893-1973), care avea în spate o carieră literară şi gazetărească prodigioasă, îşi face debutul în literatura juvenilă. Preocuparea pentru acest domeniu nu era însă chiar aşa de nouă, căci încă din 1950 poetul colaborează la revistele pentru copii, cu texte originale[3] sau traduceri, cum sunt cele din poetul comunist italian Gianni Rodari[4]. Cea mai fermă dovadă de ataşament pentru literatura celor mici o oferă un articol[5] pe care îl semnează în 1950 pe prima pagină a muribundului ziar Universul, ocazionat de discuţia despre literatura pentru copii care avusese lor la Uniunea Scriitorilor şi în care afirmă:
Ceea
ce este cu siguranţă câştigat [de pe urma discuţiei] este că literatura pentru
copii nu-i o literatură minoră şi că cei mai consacraţi scriitori o pot crea cu
aceleaşi satisfacţii de creaţie şi îndeplinind acelaşi mare rol social.
Ba poate, s-ar putea spune că scriitorul pentru copii
trebuie să fie perfect, condiţie care nu-i indispensabilă sensului pentru
adulţi.
Copilul
reprezintă un cititor total pretenţios. Dacă-i place, i se aprind ochii, i se
încreţeşte fruntea şi i se înroşesc obrajii. Dacă nu-l place, nu mai citeşte.
Dar deloc.
Ca
şi tine, mititel.
Are
nasul mic, turtit,
Părul
creţ şi ciufulit,
Ochii
vii de veveriţă
Şi
pe-obraz o aluniţă.
El
nu-i singur niciodată;
Împrejurul
lui stau roată,
Bucuroşi,
ceilalţi copii
Şi
lucrează jucării.
Poeziile
din ultima treime a ansamblului sunt dedicate vieţii în colonie, văzută ca o
binemeritată odihnă după lunile petrecute la cămin (Crocodilul, În ogradă, Melcul curier), sau relaxării din
vacanţa de iarnă (Iarna, Cu săniuţa). Sunt versuri simple,
antrenante, care conturează imaginea unei copilării fericite, însă pline de
responsabilităţi, într-o lume nouă şi ofertantă. În definitiv, în Sfredeluş
Demostene Botez pune în aplicare programul pe care îl enunţase în finalul
articolului din care am citat mai sus:
Personagiile scrierii literare,pentru copil trebuie să fie perfect consecvente.
Desfăşurarea naraţiunii nu numai că trebuie să fie dinamică, dar să se
desfăşoare mereu crescând. Repetiţia nu-i distracţie pentru copii. Asta-i
comoditate de bătrâni, ba poate chiar un fel de fericirea lor. Iar dacă este
vorba de o literatură pentru copii, cu tendinţă, iar nu un simplu joc de
distracţie, ca balonaşul de celuloid cu grăunţe înăuntru, care sună a gol, atunci
nici în partea ideologică nu trebuie să fie nicio greşeală. Copilul ia de bun
tot ce citeşte. Iar o deviere iniţială duce, ca în geometrie, la un unghi care
se deschide din ce în ce mai larg spre bază.
[1] Editura Tineretului, ilustraţii Fred Micoş.
[2] Editura Tineretului, ilustraţii A. Sirin.
[3] Spre exemplu, Cârtiţă,
fă-mi un tunel!, în Pogonici nr.
19 din 1 octombrie 1950 (înglobată în volumul Sfredeluş), Baba Floarea,
în Licurici nr. 211 din 1 mai 1953
sau La revedere, în Cravata roşie nr. 11 din 1 iunie 1953.
[4] În Cravata
roşie nr. 7 din 1 aprilie 1953.
[5] Literatura
pentru copii, în nr. 17771 din 19 mai 1950.
[6] A se vedea, de exemplu, O poezie mare pentru cei mici de Lucia Olteanu, în Gazeta literară nr. 22 din 31 mai 1962.
[7] Două cărţi
pentru copii. Demostene Botez: Sfredeluş; Tiberiu Utan: Ciopârţilă, în Gazeta literară nr. 33 din 16 august
1962.