În continuare Tiberiu Recaş se cam face nevăzut (îl regăsim abia la sfârşit), iar rolul principal este preluat de Alexandru Petru, poştaşul devenit scriitor (sau invers, cum vreţi s-o luaţi). Caruselul întâmplărilor se învârteşte din ce în ce mai repede, iar omul nostru trece prin aventuri care de care mai pline de suspense. Apar personaje excentrice de-a dreptul, ca miliardarul rus Tuymazeev sau Benvenuto Cellini (sau cel puţin un om care se pretinde a fi acesta şi chiar are toate şansele să şi fie). Se lărgeşte considerabil şi spaţiul geografic, care se întinde din Italia până în Rusia şi America de Sud. Spaţiul temporal îşi iese şi el din tipare şi ajunge să acopere vreo patru veacuri.
N-am să mă apuc să povestesc acţiunea acestei a doua părţi a romanului. În primul rând relatarea ar ocupa foarte mult spaţiu (cartea are nu mai puţin de 767 de pagini!), cu riscul de a deveni greu de urmărit. În al doilea rând e de-a dreptul păcat; ar însemna să vă stric toată plăcerea de a citi cartea în sine. Ajunge să spunem că aventurile lui Tiberică din prima parte sunt doar preludiul unora la scară mai mare, reprezentate de goana după o anume „oglindă pitagoreică”, un fel de potir al Graalului pentru care pare-se că merită să rişti să-ţi rupi gâtul. Mai mult decât atât, e o luptă între un bine şi un rău destul de clar delimitate, oarecum ca într-un film hollywoodian.
Mai e nevoie să spun că această confruntare se încheie cu triumful binelui?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu