17 septembrie 2007

☺☺ Philip Ó Ceallaigh - Însemnări dintr-un bordel turcesc

Un-irlandez-boem-care-a-lucrat-ilegal-pe-un-şantier-din-România-şi-a-locuit-într-un-bloc-muncitoresc - iată o etichetă senzaţională, care poate promova perfect un autor, pe numele său civil Philip Ó Ceallaigh (să nu mă întrebaţi cum se pronunţă). Recunoaşteţi că e greu de rezistat tentaţiei de a-l citi, mai ales când volumul se cheamă Însemnări dintr-un bordel turcesc (Polirom, 2007).

E cartea de debut a scriitorului (tradusă, iată, şi la noi) şi cuprinde vreo douăzeci de proze, de întindere diferită (cea mai lungă, În cartier, e un micro-roman şi are aproape 100 de pagini; cele mai multe nu trec de 20 de pagini). Materia cărţii o constituie întâmplările prin care trec tot felul de personaje masculine (nu-i greu să-l identifici în spatele acestor măşti pe autor) prin tot felul de ţări de regulă exotice, printre care şi România.

Nu, n-am greşit, România trebuie să i se fi părut exotică de-a dreptul, după cum probabil o văd mai toţi occidentalii. Exotică trebuie să pară viaţa semilarvară din blocurile moştenite din comunism (cu micile frecuşuri dintre pensionari, inundaţii şi mizerie), exotică viermuiala fără noimă din Bucureşti sau umilinţa la care sunt supuşi pacienţii în policlinici sau spitale, exotică viaţa patriarhală din satele de pe Dunăre. Ei bine, Ó Ceallaigh le-a văzut şi trăit pe toate acestea, el nu s-a cazat, ca tot străinul, la Hilton şi nici a devenit un „prosper” om de afaceri - a văzut, aşadar, România de la nivelul solului sau (ceea ce e totuna) de la nivelul vreunui etaj superior dintr-un bloc părăginit. Personajele lui duc viaţa de zi cu zi a românului de tranziţie, iubesc şi se despart pe acest fundal. Curat senzaţional. Cu atât mai mult cu cât scenele de viaţă cotidiană românească sunt prezentate, aş spune, mai degrabă descriptiv decât evaluator - autorul pare a spune „iată, aşa îşi duc viaţa personajele mele, nu stau eu să judec dacă e bine sau rău”. E atmosfera care domină povestirile „româneşti” din carte (dintre care remarc În cartier, Cu dinţii sparţi, Înspre Dunăre în jos sau Relatări de la faţa locului).

Câteva alte povestiri nu au nimic de a face cu lumea românească. Găsim aici universul muncitorilor imigranţi semi-legali din America (Viaţă & moarte & ultimii 5$, Viaţa mea de artist), micile probleme existenţiale ale cuplului nord-american Bob-Mary (Dragă), scene din existenţa unui gigolo de consum pentru homosexualii rafinaţi (Cine a dat drumul la câini?) şi, în fine, o poveste cu prostituate care dă titlul întregului ansamblu.

Ó Ceallaigh este, indiscutabil, un boem şi un ins anti-sistem, ai cărui inamici impliciţi sunt establishmentul, corporatismul, convenţiile. Nu ezită să muşte din ele ori de câte ori are ocazia. Iată un fragment al cărui erou este Alex, un tânăr român angajat al unei firme internaţionale:

Cineva intră în cabina de alături [Alex era la WC]. Auzi zgomotul fermoarului de la pantaloni şi un fund de bărbat aşezându-se pe tron, apoi restul, tot restul.
Nu era prea bine. Nu putea s-o facă aşa [Alex intrase la WC cu intenţia de a se masturba], cu cineva băşindu-se, scremându-se şi icnind lângă el.
Gândiţi-vă numai, toţi oamenii ăia ţăcănind la tastaturile lor într-o beatitudine corporatistă şi umflându-se de gaze în timpul ăsta, ca nişte baloane. (În cartier)

Nu se poate spune că scriitorul nu caută efecte „tari”. Le caută, le găseşte şi le utilizează cu frenezie. Dacă scena de mai sus v-a şocat prin apelul la fiziologic şi naturalism, aflaţi că mai toate povestirile din carte abundă în aşa ceva. Urinări, defecări, ejaculări şi masturbare găsim, dacă nu pe fiecare pagină, dar măcar la 2-3 pagini o dată. Între toate acestea, actele sexuale (hetero- sau homosexuale), abundente şi ele, parcă nu mai spun nimic.

Lui Ó Ceallaigh nu-i lipseşte rafinamentul stilistic. Ba chiar îl are din plin, de vreme ce, citind povestiri precum Cine a dat drumul la câini? sau Un spectacol ajungi să te gândeşti la Bellow (Ravelstein) sau, respectiv, la Kafka (Un artist al foamei). Nici alte piese nu-s scutite de posibilitatea unor asemenea comparaţii. Ajungi să te întrebi dacă efectele tari pomenite mai sus nu-s menite tocmai să-i asigure prozatorului identitatea printre atâţia predecesori celebri, mai reţinuţi în explorarea (cel puţin în scrierile lor) a fiziologiei umane normale sau patologice. Cine ştie, poate cu timpul debutantul scriitor va căpăta mai multă siguranţă şi va renunţa şi la o parte din teribilismele care (din păcate) vând câteodată cărţile. Deocamdată, aşa cum se prezintă lucrurile, în ciuda unor momente izbutite, povestirile irlandezului sunt mai degrabă promisiuni neonorate decât nişte reuşite veritabile.

Mă opresc aici, nu înainte de a spune că volumul are o copertă neinspirată, în care domină nuanţele de cafeniu luate parcă din closetele în care se desfăşoară atâtea momente din Povestiri
...

P.S. Mi-am făcut temele până la capăt şi am aflat că numele Ó Ceallaigh se pronunţă, cu aproximaţie, „Ou Kelah”, unde h-ul final e pronunţat cam ca ch-ul din Bach, dar cu vibraţia coardelor vocale (ceea ce specialiştii numesc „fricativă velară sonoră”).

10 comentarii:

dorothea spunea...

Ok, recunosc, not my cup of tea...
Deşi idea unui expat care nu stă la Hilton şi nu face afaceri cu real estate, ci mai degrabă locuieşte într-un bloc muncitoresc şi lucrează pe şantier, are farmecul ei.
Naturalismul de care vorbiţi mi-a amintit de o poză pe care mi-o trimitea nu de mult un prieten din vacanţă din Grecia: un vas de toaletă cu un capac de plastic albastru transparent în care se întrezăreau scoici şi steluţe şi căluţi de mare, în fine, kitch cum scrie la carte. Poza însă n-a fost făcută de dragul capacului în sine, ci pentru că nu era trasă apa... Mi se pare că teribilismul antisistem din cartea pe care o descrieţi e cam de acelaşi gen - de ce să nu se numere printre pozele de vacanţă şi o toaletă cu tot tacâmul în ea?
În fine, boemul secolului nostru e mult mai greu de înghiţit decât boemul anilor 20 ai secolului trecut.
Şi a propos de blocuri şi cartiere din ţara noastră exotică... poate cunoaşteţi deja cartea de eseuri a Ruxandrei Cesereanu, România înghesuită. Mie mi-a plăcut tare mult.

Wilkins Micawber spunea...

Desi n-am vazut ilustrata trimisa dumneavoastra tocmai din Grecia lui Aristotel si Platon (era sa uit, O Ceallaigh se refera la ei uneori, intre o defecare si o f***ere, ca boemul care nu-i nitel filozof e ca navetistul care nu trage o votca dimineata la ora sase, la plecarea in cursa), nu-i exclus ca efectul de kitsch sa fie prezent in ambele situatii.

Nu stiu daca boemul vremurilor noastre e mai greu de inghitit decat cel al anilor '20 al trecutului secol. Sfidatorii de norme au fost intotdeauna greu de inghitit. Nu asta ma deranjeaza, ca O Ceallaigh recurge la "naturalisme" mai greu de inghitit pentru cititorul cuminte. Ma deranjeaza ca efectul estetic nu e pe masura sfortatilor (ar fi trebuit sa scriu "scremerilor", ca sa fiu mai in ton cu materia povestirilor).

Si, in cele din urma... nu cunosc cartea Ruxandrei Cesereanu - nu e exclus sa fie valoroasa, desi marturisesc ca am o serie de rezerve in ceea ce priveste unele atitudini publice mai recente ale autoarei.

dorothea spunea...

Nu ştiu la ce atitudini ale Ruxandrei Cesereanu vă referiţi.

Wilkins Micawber spunea...

Era vorba de niste atitudini politice, care, ca orice atitudini politice sunt discutabile (intamplarea face ca nu le impartaseam). N-as vrea sa intru in detalii - politica nu face obiectul insemnarilor de pe acest blog.

Flo spunea...

Am citit vreo doua interviuri ale autorului publicate in cotidiene romanesti si mi-a placut de dansul: nu are o viata obisnuita (cine vine din Irlanda in Romania ?), s-a dedicat total scrisului, necunoscut si muritor de foame, etc. Cand sa cumpar cartea am avut ceva indoieli si am renuntat insa si se pare ca am avut, partial, dreptate.

Wilkins Micawber spunea...

O viata obisnuita e clar ca nu are autorul nostru.

De fapt nu asta e problema, ci in ce masura cartea e realizata estetic. La urma urmei nici nu ma intereseaza ce viata duce cine scrie, vreau doar ca rezultatul sa fie unul de calitate. In cazul lui O Ceallaigh am avut serioase motive de indoiala si am si explicat de ce.

I-am dat cartii doua smiley-uri, ceea ce inseamna ca n-as sfatui pe nimeni sa dea banii pe ea, dar, se stie, cate capete, atatea pareri. Ceea ce mie nu mi-a placut i se poate parea altuia de-a dreptul o realizare.

Anonim spunea...

Totusi, cred ca volumul se numeste Insemnari dintr-un bordel turcesc, nu c-ar mai conta...

Wilkins Micawber spunea...

Aveti, evident, dreptate, este vorba de Insemnari..., nu Amintiri...

Imi cer cuvenitele scuze - a fost un lapsus calami.

Anonim spunea...

E super simplu: Ó Ceallaigh=O'Kelly, ca de altfel asa si il cheama de fapt si de drept - Philip Kelly. O Ceallaigh este versiunea in galeza irlandeza a lui Kelly [unde O' = "of" (echivalentul lui "von" din germana)]. Oricine se plictiseste de moarte in Irlanda poate sa mearga la politie si sa isi schimbe numele anglicanizat in varianta complicata din galeza irlandeza. Te-am super lamurit :-) Sarbatori fericite!

Sever Ioan Miu spunea...

gaelica, nu galeza irlandeza.

http://dexonline.ro/definitie/gaelic

galeza fiind limba (inrudita, dar nu reciproc inteligibila), din Wales.

http://dexonline.ro/definitie/galez

in rest, multumesc pentru propuntie. Cum am facut 21 de lectii de gaelica, o banuiam, dar dumneavoastra mi-ati confirmat-o!