6 februarie 2010

☺☺☺☺ Aleksandr Soljeniţin - O zi din viaţa lui Ivan Denisovici

N-am de gând să scriu o recenzie sobră despre romanul lui Soljeniţin O zi din viaţa lui Ivan Denisovici, pe care l-am citit în toamna trecută în colecţia echivalentă cu franţuzeasca Le livre de poche a Editurii Humanitas (2008). Asta pentru că pe blog nu scriu recenzii şi nici nu-s un comentator serios şi grav (scuze celor care au nimerit aici căutând aşa ceva), ci îmi dau numai cu părerea despre cărţile pe care le citesc. Fac doar tot felul de asociaţii şi comentarii, pertinente pentru unii, nedrepte sau scandaloase pentru alţii. Noroc că spaţiul virtual e (încă) o lume liberă.

Cartea lui Soljeniţin îşi poartă inima pe mâneca de la cămaşă, cum zic anglo-saxonii. E exact ce spune şi titlul, relatarea, inevitabil amănunţită, a unei zile din viaţa lui Ivan Denisovici Şuhov, deţinut (cu numărul Sce-854) într-un lagăr sovietic de muncă. De prisos să spun că scrierea are la bază propria experienţă de deţinut în asemenea stabilimente a autorului, de altfel scriitor legendar, aureolat de premii, distincţii şi participări la tot felul de comitete şi comiţii. Culmea e nu munca e cel mai mare rău acolo - deţinuţii sunt scoşi din lagăr şi duşi pe un şantier de construcţii, unde lucrează în echipe, îşi au propriii lideri, recrutaţi din rândul lor (surprinzător de omenoşi), iar normele par de-a dreptul rezonabile. Răul e nespectaculos, iar manifestările lui, aproape banale: gardieni brutali, condiţii de viaţă la limita suportabilului, raţii alimentare distribuite cu parcimonie, frigul ucigător al iernii.

Şuhov traversează ziua relatată în roman încercând aceleaşi mărunte strategii care îl ajutaseră să supravieţuiască în primii patru ani de detenţie (mai avea opt): încercarea de a se interna la infirmerie, negocieri cu alţi deţinuţi pentru o ţigară sau hrană, ascunderea unei linguri astfel încât ea să nu poată fi depistată la percheziţii (episodul e memorabil) etc.:

Şuhov îşi scoase lingura din pâslar. Era o lingură scumpă lui, nu-l părăsise niciodată prin tot nordul. O turnase el însuşi din cablu de aluminiu. Avea şi o inscripţie: „Ust-Ijma - 1944”. Îşi trase apoi căciula de pe capul bărbierit - oricât ar fi fost de frig nu-şi îngăduia să mănânce cu căciula pe cap. Începu să răscolească ciorba şi să verifice cu repeziciune ceea ce se nimerise în strachină. Se nimerise ceva cam de mijloc. Nici apă chioară, dar nici de la fund. Păzindu-i strachina, Fetiukov pescuise din ea un cartof. Ciorba are o singură calitate - e fierbinte. Dar Şuhov întârziase şi acum era rece. Începu, totuşi, s-o mănânce, ca de obicei, încet şi atent.

Stilul acesta alert, fraza scurtă şi fluxul conştiinţei sunt caracteristici ale întregii cărţi. Sunt observaţii mărunte care compun, încetul cu încetul, un univers format din acţiuni de mică amploare care se subsumează însă unui singur scop: supravieţuirea. Iar Ivan Denisovici reuşeşte să supravieţuiască unei zile de ianuarie într-un lagăr sovietic, asta e o propoziţie care rezumă foarte bine romanul.

Este, prin prisma unei materii artistice diferite, a unor procedee şi timpuri de cu totul altă factură, un fel de sezon din serialul de acţiune „24” cu celebrul Kiefer Sutherland. Desigur, nu vom găsi aici agenţi ca Jack Bauer, salvatori ai lumii civilizate, luptători neînfricaţi împotriva teroriştilor adesea întruchipaţi de foşti agenţi KGB ajunşi - ironie a istoriei - mafioţi ruşi. Dar o relatare pas cu pas a unor evenimente desfăşurate pe parcursul a 24 de ore tot avem şi în Soljeniţin. Acum că am comis această blasfemie pot să închei, nu înainte de a semnala că cei care nu vor să dea bani pe carte dar vor s-o citească o pot găsi - piratereşte, aici.

8 comentarii:

Emillia spunea...

Prin 1988, pana a fi editata cartea mi-a dat cineva din prieteni s-o citesc, tiparita ilegal. Dezvaluirile erau atat de socante pentru mine, incat l-am citit ca pe un reportaj, fara sa mai atrag atentie la valoarea artistica din pacate...
Dar mi-au placut povestirile lui Soljenitin, care le-am citit mult mai tarziu.

Wilkins Micawber spunea...

@ Emilia

Cred ca inteleg ce vreti sa spuneti. Una e sa citesti o carte aflat fiind sub imperiul continutului, mai ales cand e vorba de realitati socante redate acolo, alta e cand citesti mai detasat, din perspectiva amatorului de stilistica. Din fericire, suntem in anul de gratie 2010 si ne putem permite asemenea mici rafinamente...

Anton spunea...

Am făcut şi eu un comentariu, dar pe blogul meu. Nu de alta, însă erau cam multe lucruri de spus...

Wilkins Micawber spunea...

@ Anton

Ma bucur ca postarea mea v-a incitat pana intr-atat incat ati scris un text la dvs. pe blog. Mai ales ca e un text serios si plin de miez, nu unul care face conexiunea cu agitatul serial 24, ca la mine.

Bogdan spunea...

N-am apucat să citesc cartea, dar am citit Arhipelagul Gulag şi Pavilionul canceroşilor (despre care am scris şi pe blog) de Soljenitin care deşi trecut prin cele mai grele încercări ale vieţii, în cele mai mizerabile condiţii posibile, totuşi nu este doar un povestitor, sau scriitor limitat doar la trăirile personale, este un artist de o mare valoare. Acest lucru îl demonstrează în Pavilionul canceroşilor. Poate şi un pic dintr-o ambiţie a sa, ca generaţie din care face parte să nu fie considerată una ratată din punct de vedere valoric. (acest lucru îl afirmă în Arhipelag).
Interesante cuvinte despre carte, cu toată că personal mă aşteptam la altceva tinând cont de natura cărţii. Oricum, spor la citit şi scris!

Wilkins Micawber spunea...

@ B.D.

Multumesc pentru cuvintele frumoase.

Am citit si eu Pavilionul cancerosilor si poate am sa scriu odata despre cartea asta.

Cat despre comentariile mele, ele nu se doresc recenzii (obiective!) ale volumelor respective, ci, dupa cum am mai spus, niste simple dari cu parerea. Nu sunt neaparat nici obiectiv, nici respectuos, nici sfidator. In orice caz, nu sunt complezent si nu dau doi bani pe establishment si pe ierarhiile consacrate de altii.

Gabriel spunea...

Tocmai am citit si eu cartea. Excelenta. Dar eu am inteles ca facuse 8 ani de lagar si mai avea 2.

Wilkins Micawber spunea...

@ Gabriel

Da, cred ca aveti dreptate, 8 ani si inca 2.