23 octombrie 2012

Cum mai stăm cu cărţile electronice?

Nu e niciun secret, îmi place să citesc cărţi în format electronic, ba chiar în ultima vreme numărul de e-books citite l-a depăşit pe cel al cărţilor în format tradiţional. Nici că duc dorul cărţilor pe hârtie. Mă interesează aşadar ce se întâmplă pe piaţa acestui produs şi mi-am propus să stau cu ochii pe ea. Ce îmi doresc? Simplu: cât mai multe cărţi electronice (ideal vorbind, tot ce apare pe hârtie să existe şi în această ipostază), preţuri cât mai mici, fişiere în format cât mai prietenos. Am scris acum aproape un an (aici) despre măgăria protecţiei DRM, pe care, ce e drept, n-au inventat-o ai noştri. Din fericire, se găseşte uşor ac de cojocul acestei protecţii, aşa că nu revin asupra subiectului.
Azi mă interesează să văd cât de bine s-au mişcat ai noştri în anul care s-a scurs de la ultima postare pe această temă, intitulată Cărţi electronice: fruntaşi, codaşi şi mijlocaşi, în care constatam marea rămânere în urmă a editurilor (şi, în consecinţă) a librăriilor româneşti. Ce s-a întâmplat în ultimul an? Să aruncăm o privire asupra tabelului de mai jos, în care am inclus cifrele adunate de mine pentru cele mai importante edituri româneşti care au scos cărţi în format electronic:
Se poate observa marele salt pe care l-a făcut Humanitas, deşi în cifre absolute Polirom ocupă cu autoritate primul loc. Nemira a cam stat pe loc, cel puţin după numărătoarea mea, în vreme ce All reprezintă un actor nou în domeniu. Alte edituri importante, precum RAO sau Curtea veche, dorm pe ele şi n-au scos nici anul acesta e-books.
Trecem la librăriile virtuale care vând aceste cărţi (alături, desigur, de propriile site-uri ale editurilor cu pricina). Clasamentul e mai scurt şi arată astfel:
Elefant e liderul incontestabil al comercianţilor de cărţi electronice. Nu numai că pune în vânzare un număr impresionant de titluri, dar oferta se îmbogăţeşte aproape zilnic (motiv pentru care cifrele mele reprezintă o fotografie instantanee şi nu au precizie absolută). La asta se adaugă şi reducerile substanţiale, de circa 25%, acordate la e-books. La ora actuală, în materie de cărţi electronice româneşti, elefant.ro e imbatabil. Nu e reclamă, ci purul adevăr. În plus, îşi au şi ei metehnele lor, la loc de frunte fiind stupida protecţie DRM, dar ce e drept nu-s singurii cu păcatul acesta şi probabil nici nu e vina lor. Surpriza tabelului o constituie galonata librărie Cărtureşti, care pare ca n-a auzit de e-books. Nu e nimic, intră şi ei în secolul XXI cum pot, cu plicuri şi căni de ceiuţ. În fine, anul acesta nu am mai monitorizat site-ul corectbooks.ro. În 2011 îl remarcasem pentru un număr uriaş de cărţi electronice, cel puţin pentru standardele româneşti (peste 1500). Din păcate e vorba de numeroase titluri aparţinând unor autori obscuri, scoase de edituri la fel de puţin cunoscute. În plus, însuşi statutul acestui site e neclar (editură? librărie?), aşa că nu l-am luat în calcul de această dată.

Later edit. Un comentator îmi atrage atenţia că şi editura Litera a scos cărţi electronice. Fac cuvenita completare, e vorba de vreo 40-50 de titluri.

8 comentarii:

cățelul alpha spunea...

Mai are și Editura Litera ceva titluri la capitolul ăsta. Pentru acuratețea informației. :)

Wilkins Micawber spunea...

@ căţelul alpha

Aveţi dreptate, am completat textul postării. Nu mi-am propus si nici n-as fi putut sa fac o prezentare exhaustiva, dar in acest caz e vorba totusi de cateva zeci de titluri.

Unknown spunea...

Casa de Pariuri Literare are vreo 90 de titluri în format electronic (fără DRM!), disponibile prin Elefant.ro.

a reader spunea...

Daca nu v-ati fi limitat la edituri si librarii, ati fi putut sa ma treceti si pe mine cu 30 de ebooks gratuite de autori romani - de la I. L. Caragiale, Eminescu, Creanga pana la Mateiu Caragiale, Anton Holban, M. Blecher (26 anul trecut, 4 anul asta - m-am cam lenevit).

Litera are peste 100 de ebooks (multe de clasici romani, dintre care unele le facusem si eu, cu coperte mai frumoase, ca a lor e simpluta si standard).

Si mai sunt si alte edituri - intrand pe www.elefant.ro/ebooks/fictiune vad asa:


Polirom (164)
Litera (113)
AldoPress (54) - traduceri din clasici, politiste etc.
Humanitas(53)
Gutenberg.org (45) - in engleza, nu se pun
Casa de pariuri literare (38) - autori romani contemporani
Nemira (37)
Herg Benet (24) - autori romani contemporani
Eagle Publishing House (22) - SF romanesc
Leda (20) - traduceri din clasici
Milenium Books (18) - SF romanesc
Cartea Romaneasca (17)
Allfa (11) - traduceri din clasici
Trei (10) - erotice
Tritonic (9)
ePublishers (9)
All (8)

Pe langa care mai sunt carti de non-fictiune: memorii, jurnale, critica literara & istorie literara, istorie (L. Boia, Djuvara), istoria religiilor (mult Culianu), psihologie (mult Freud) etc.

Si da, Elefant e liderul incontestabil - daca bine stiu, nu numai ca le vand ci uneori se ocupa ei cu convertirea lor, de ex. pt Polirom. Cat despre protectia DRM, n-as numi-o "stupida" - cum am argumentat data trecuta, e neplacuta pt noi dar rentabila pt ei. Ma intreb daca faptul ca, desi Nemira au fost primii din .ro cu ebooks, de un an stagneaza in timp ce Poirom si Humanitas infloresc, o fi avand legatura cu absenta (la Nemira) respectiv prezenta (la ceilalti) a DRM-ului.

Totusi nu cred ca putem reprosa Carturestilor ca nu vand ebooks - la fel cum nu putem reprosa librariei Elefant ca nu are si librarii fizice offline.

In ansamblu, lucrurile evolueaza clar in directia buna si viitorul suna bine pentru noi, amatorii de carti electronice :)

mehigh spunea...

Iar la unele scrie „Stoc epuizat”. Cum se epuizează un stoc de cărți electronice? :)

Wilkins Micawber spunea...

@ A Reader

Va multumesc pentru comentariul substantial si adaugirile pe care le-ati facut. Unele din ele nu erau de fapt necesare, pentru ca dubleaza informatiile date de mine.

Nu v-am trecut si pe dvs., pentru ca nu stiam ca sunteti editura sau librarie.

Nu am reprosat librariei Culturesti ca nu vinde e-books, caci fiecare pasare pe limba ei piere si nu-i cazul sa-i reprosezi asta :) Daca editura nu ar fi avut site pe internet si ar fi fost un simplu magazin fizic nici n-as fi amintit-o. Are insa site si inca unul destul de complex, asa ca mi-am exprimat uimirea ca nu vand e-books. Dar, repet, fiecare pasare...

Wilkins Micawber spunea...

@ mehigh

Asta cu 'stoc epuizat' la cartile electronice e din aceeasi categorie cu vechea caricatura in care un militian ii cere unui tramvai sa traga pe dreapta.

Wilkins Micawber spunea...

@ Stefan Ionescu

Nu-s 90, cel mult 50-60.