20 octombrie 2013

Vânându-l pe Beethoven prin Bucureştiul comunist (III)

Data trecută l-am lăsat pe Lucian, eroul lui Bedros Horasangian din Sala de aşteptare, bătând Bucureştii în căutarea integralei concertelor pentru pian de Beethoven interpretate de Claudio Arrau. Îi mai lipsea tocmai cel mai celebru concert, ultimul („Imperialul”). Melomanul anilor 2010 va trebui depună eforturi serioase pentru a-şi imagina prin ce trebuia să treacă omologul său din România de acum trei decenii:

Oare pe Smârdan va găsi concertul cinci?
Se uită după un magazin mai puţin cunoscut, înghesuit între „Chimicale” şi „Articole sanitare”. Iată-l ajuns şi acolo, a intrat, Lucian e emoţionat, altă surpriză: o vânzătoare nouă, nu o cunoaşte, tânără şi drăguţă – când eşti bine dispus toată lumea şi se pare mai altfel – şi de ce să nu recunoască, chiar i-a plăcut, dar bucuria lui a atins cota cea mai înaltă când a văzut expus pe cimentul magazinului, bomba bombelor, concertul cinci. Numai el! Formidabil! Ce noroc, tocmai concertul care-i lipsea! Trebuie să-şi păstreze cumpătul şi calmul, bucuria este prea mare. [...]

„Vă deranjez pentru un disc...” Lucian e bine dispus, zâmbeşte, magazinul e strâmt, marfa înghesuită pe rafturi, dar şi pe jos. Vânzătoarea mânca, el a deranjat-o, nu şi-a dat seama, ce să facă, riscurile meseriei, se scoală să-l servească, îi oferă discul, amabilă, zâmbitoare la rându-i, cum să nu fii fericit! Se uită la mapă, scoate discul, îl verifică să nu aibă vreun defect, înainte era mai prudent, oarecum exagerat, acum nu mai are răbdare şi nu e atent decât la zgârieturi, lucruri evidente, anii l-au transformat, a devenit concesiv, tolerant, nici să asculte prea des muzică nu prea are ocazie, de timp ar fi vorba, dar nu întotdeauna el e de vină.

Lucian încearcă să facă chiar şi o glumă, luând ca subiect concertele pentru pian de Beethoven, dar vânzătoarea îşi închipuie că e „din ăia” care vor să intre în vorbă cu ea ca să-i ceară apoi telefonul de acasă. Nu-i răspunde. Păcat, era drăguţă! „Io am cărat porumb şi cu dricu... Păi ce, era să-l las să se strice? Două Maria Ciobanu, dom’şoară...”
Dă să plece. Întreabă de nişte trio-uri pentru coarde care-i lipsesc: ochii îi cad pe un disc cu Momente muzicale de Schubert – disc bulgăresc – ea îşi imaginează iar cine ştie ce şi devine acră.

Bedros Horansangian este unul din puţinii autori români în opera cărora găsim ecouri muzicale clasice.

Niciun comentariu: