Ce căuta negrul în Germania?

Oricât de curios ar apărea acest lucru în ochii noştri, Germania Republicii de la Weimar şi, mai târziu, Germania nazistă, atrag vizitatori străini de tot felul, în ciuda experienţelor nu întotdeauna plăcute. Naivi sau curioşi, îndrăgostiţi de natura şi cultura germană, aceştia bat Reichul în lung şi în lat. Experienţele unora din ei sunt sintetizate de Julia Boyd în Travellers in the Third Reich: The Rise of Fascism Through the Eyes of Everyday People, apărută anul acesta la Elliott and Thompson Limited. 

Unul din vizitatori face parte dintr-o categorie pe care ţi-ai imagina-o cu greu (re)vizitând Germania nazistă. Este longevivul profesor universitar W. E. B. Du Bois (1868-1963), cu doctorat la Berlin în anii 1890, de altfel primul negru cu acest titlu academic al acestei universităţi prusace. Omul era germanofil şi pace, deşi era conştient de alunecarea ţării spre un rasism periculos şi în cele din urmă criminal. Mai mult, era meloman, iar Mecca wagnerianismului îl atrăgea irezistibil. Du Bois era în aceeaşi timp şi un militant viguros pentru drepturile populaţiei de culoare. Ce a ieşit de aici ne spune autoarea cărţii:

Dintre toate motivele pentru care Du Bois dorea cu atâta pasiune să revină în Germania, niciunul nu însemna atât de mult pentru el ca dragostea pentru operă, în mod special pentru Wagner. Scriind de la Bayreuth în timpul Festivalului din 1936, el îşi mărturisea pasiunea cititorilor ziarului Pittsburgh Courier într-un articol cu titlul neaşteptat „Opera şi problema negrilor”. Conştient de faptul că admiraţia lui pentru un compozitor binecunoscut pentru opiniile lui rasiste ar putea să-i contrarieze pe unii, el începu prin a scrie „văd un anume tip de negru american nechibzuit spunându­-şi «Ce au a face Bayreuthul şi opera cu muncitorii agricoli negri înfometaţi din Arkansas sau cu absolvenţii de colegiu negri care îşi caută de lucru la New York?»” Răspunsul, sugera el, se găsea în propriile lupte ale lui Wagner, atât de asemănătoare cu ale unui negru. Şi Wagner trebuise să lupte ca să facă şcoală, fusese şomer şi îndatorat. Şi el cunoscuse exilul şi fusese dispreţuit în propria lui ţară. „Dramele muzicale ale lui Wagner”, argumenta Du Bois, „istorisesc viaţa omului aşa cum a trăit-o el şi nu există fiinţă omenească, alb sau negru, care să-şi poată permite să n-o cunoască dacă vrea să cunoască viaţa.”

Iată, aşadar, o citire a lui Wagner din perspectiva idealurilor sale de tinereţe, de când luptase la paş’opt. Pentru mai multe informaţii interesante merită să citim toată cartea.

În imagine, W. E. B. Du Bois (sursa aici). Traducerea textului englez din postare îmi aparţine.