☺☺ Antoaneta Ralian - Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei

Schimbând ce trebuie schimbat, Antoaneta Ralian a fost un fel de Jul Giurgea al perioadei postbelice (asta dacă mai ştie cineva cine a fost respectivul domn, noroc că există motoare de căutare). În 2014, când a împlinit nouăzeci de ani, Humanitas a publicat, omagiind-o, volumul de faţă, botezat Amintirile unei nonagenare. Călătoriile mele, scriitorii mei. Nu e vorba neapărat de texte inedite, ci mai degrabă de punerea la un loc a unor mai vechi, apărute în majoritate în România Literară. Minimalizând, cu modestie, importanţa lor, autoarea ne spune din capul locului că ar fi vrut să le numească „Paraphernalia” (mărunţişuri, accesorii). În definitiv, e o bună strategie auctorială: eşti prevenit că nu trebuie să ai mari aşteptări, iar dacă ce citeşti îţi place, cu atât mai bine. Tot din punerea în ramă a operei ţine şi precizarea pe care ţine s-o facă memorialista cu privire la suspiciunile pe care le-ar putea trezi numeroasele călătorii pe care le-a făcut în străinătate împreună cu soţul ei, Marius Ralian, în perioada vechiului regim, o vreme în care puţină lume avea parte de călătorii peste hotare. De altfel, destule evocări de călătorie conţin „reziduuri” ce ţin de obţinerea unui paşaport sau de precaritatea materială extremă a turistului din România socialismului real.

Putem trece foarte repede peste însemnarea introductivă (datată 31 decembrie 1949), potrivită mai degrabă pentru notaţiile unei fete din clasa a şasea decât pentru Jurnalul unei femei măritate, ca să reproduc titlul dat se autoare. Spre cinstea ei, aceasta recunoaşte „stângăciile şi romanţiozităţile” pe care le comisese cu prilejul ţinerii jurnalului.

O primă secţiune (Întâmplări de peste mări şi ţări), consistentă ca număr de pagini, este consacrată locurilor vizitate. Găsim aici şi lucruri mai bune, şi lucruri mai proaste. Din prima categorie se cuvin pomenite relatările micilor „întâmplări haioase”, adesea scurte studii de moravuri realizate cu ceva umor (mătuşa ramolită şi tiranică din New York, aventurile erotice ale românilor aflaţi în schimb de experienţă în RDG) sau simple episoade insolite (vărul apărut providenţial la Tel Aviv, povestea cu taiorul pătat la Madrid) etc. Mai rău e cu impresiile de călătorie serioase, cu descrieri de o perfectă banalitate ale unor locuri şi peisaje celebre (Viena, Lugano, Secvenţe). Iată un scurt fragment din Marele Canion Arizona (sic!):

Marele Canion este, cred, exemplul cel mai spectaculos al forţei de eroziune, de destrucţie şi de construcţie a naturii – dacă vreţi, de supremaţie a naturii asupra omului. Este o falie, o prăpastie, lungă de peste 200 de kilometri şi lată, pe alocuri, între 4 şi 19 kilometri. De la o adâncime de 1000 de metri, se înalţă adevărate domuri şi catedrale şi cetăţi medievale din granit roşu sau smarald, sau din stânci colorate de numeroase alte minerale, sculptate, de-a lungul a milioane de ani, de vertiginosul, nervosul râu Colorado, al doilea ca lungime în Statele Unite, care şerpuieşte, mirific albastru, printre meterezele purpurii. Zidurile sculptate de apă au forme absolut incredibile, în care poţi ghici sau detecta tot ce-ţi visează imaginaţia, de la profiluri de giganţi la castelele de pe valea Loarei. Şi coloriturile sunt magnifice şi se schimbă după cum le atinge soarele. Cu totul altele la răsărit sau la asfinţit. Şanjante, ca prima mea rochie de seară din tafta vişinie cu „ape“.

Dintr-o extraordinară carieră de traducătoare, Antoaneta Ralian s-a ales şi cu privilegiul de a-i cunoaşte pe câţiva din cel mai renumiţi scriitori ai zilelor noastre, pe care de altfel i-a şi tradus. Experienţele sunt relatate în secţiunea Întâlniri cu scriitorii, care fructifică nu doar amintiri de la conferinţe şi simpozioane, ci şi rezultate din experienţe mai puţin formale. Sunt de citat întâlnirile cu Iris Murdoch (cu care compatrioata noastră a avut o relaţie apropiată) sau cu Kurt Vonnegut ori discuţiile cu Salman Rushdie, pentru a pomeni la repezeală trei nume mari. Pentru cititorul de la noi, sunt poate mai interesante întâlnirile cu Saul Bellow (Cum l-am cunoscut pe Saul Bellow), date fiind relaţiile nobelizatului american cu lumea românească. Nu dezvolt, se cunosc împrejurările scrierii romanului Iarna decanului sau caricaturile „româneşti” din Ravelstein (mai ales Grielescu, alter ego al lui Mircea Eliade). Cine vrea să afle mai mult, poate răsfoi şi cartea de faţă.

Sub titlul Derapaje sunt reunite mai multe texte care ţin de munca traducătorului. Şi aici lucrurile sunt inegale. De pildă, sunt foarte interesante paginile consacrate dificultăţilor de redare în română a pasajelor licenţioase din romanele lui Henry Miller. Straturi succesive de ipocrizie şi pudibonderie au făcut ca limba noastră literară să fie refractară la traducerea unor termeni care ţin de sexualitate. Mărturisirile traducătorului şi consemnarea luptei duse pentru realizarea unei versiuni care să fie în spiritul operei sunt, poate, cele mai reuşite pagini din volum. Mai puţin strălucite sunt paginile cu consideraţii generale despre munca traducătorului. Sunt notaţii corecte, însă lipsite de originalitate, iar preluarea lor în ediţia de faţă putea fi evitată. Amintirile... Antoanetei Ralian se citesc, totuşi, cu interes, iar prezenţa în carte a unor momente de platitudine poate fi, probabil, scuzată în fel şi chip.

Fact checking

Antoaneta Ralian ne povesteşte despre vizita pe care a făcut-o la Viena în anii 1960, ocazie cu care s-a întâlnit cu Ioan Holender (Holländer). Iată cum a început totul:

Şi într-o dimineaţă, când ne plimbam prin faţa elegantei clădiri neoclasice a Operei din Viena, soţul meu, înţepat în permanenţă de morbul ziaristic, şi-a adus aminte că directorul operei e un român, Ioan Holländer. I-a cerut o audienţă şi am fost primiţi imediat fără secretare care să ne spună că e în şedinţă sau că nu suntem programaţi.

Memoria îi joacă aici feste venerabilei doamne. Holländer, plecat din România la sfârşitul anilor 1950, a ajuns director la Opera din Viena abia în... 1992, aşa că nici vorbă de directorat cu aproape trei decenii mai devreme.