Delicvenţii [sic] minori şi aventurierii crescuţi pe cheiurile Constanţei, tinerii muncitori smulşi din câmpul producţiei de mirajul unei vieţi de hoţii, elevii răpiţi învăţăturii cu momeala pocită a cărţilor cu bandiţi mascaţi şi femei fatale, iată urmările otrăvirii încete cu kilograme de literatură ieftină ambalată ţipător şi vândută „la preţ popular”. Am numit aci edituri, am înfăţişat „programele lor” şi am cerut desfiinţarea firmelor de otrăvire a tineretului, într-un timp cât mai scurt.
Scopul seriei de articole este acum limpede. Fusese vorba de un tir de artilerie menit să pregătească publicul pentru adoptarea actul legislativ care îngrădea drastic libertatea de acţiune a editurilor particulare, subordonând-o unei instituţii cu aparenţa de organizaţie a breslei, în realitate subordonat Partidului Muncitoresc Român. Cititorului atent al presei vremii nu îi va fi scăpat un articol apărut în Semnalul din 16 ianuarie 1948 în care era prezentat proiectul legii la adoptarea căreia exulta Vicu Mândra. Articolul 1 stipula că „Comerţul de editură nu poate fi exercitat decât de membrii Asociaţiei Editorilor din România”; mai mult, Articolul 2 preciza, oarecum redundant, că „[î]ncepând de la data recentei [sic] legi nicio persoană fizică sau juridică nu va putea exercita comerţul de editură fără a fi membră a Asociaţiei Editorilor din România[1] sau fără autorizaţia expresă a acesteia”. Tipografiilor li se interzicea în mod expres tipărirea de materiale ale unor persoane care nu îndeplinesc condiţia respectivă. Abaterile de la lege erau sancţionate cu închisoare între 2 şi 5 ani şi amendă între 50.000 şi 5000.000 lei.
Vicu Mândra jubilează şi prezintă legea ca pe o „serioasă cotitură în viaţa noastă culturală”, El continuă pe acelaşi ton, aducând laude ministrului Informaţiilor:
Legea prezentată de d. ministru al Informaţiilor[2] rezolvă cu hotărâre tocmai problema îngrijorătoare a tipăriturilor lansate de negustorii nesăţioşi, lipsiţi de pricepere şi responsabilităţi, preocupaţi exclusiv de umplerea cu arginţi a pungilor personale. [...] În felul acesta d-sa a atins miezul problemei, vorbind despre primejdia literaturii senzaţionale şi a cărţilor pseudo-ştiinţifice, primejdie care a fost obiectul campaniei dusă [sic] de ziarul nostru în ultimele săptămâni.
Putea fi în sfârşit eliminată influenţa dăunătoare a literaturii de senzaţie stigmatizată în primele trei părţi ale seriei:
În felul acesta se pune capăt pentru totdeauna
bunului plac în tipărirea şi lansarea pe piaţă a cărţilor de literatură şi
ştiinţă, asigurând tineretului nostru lecturi sănătoase şi constructive,
înlăturând influenţa tristă a literaturii de import „occidentale”.
Era însă nevoie de măsuri radicale, menite să elimine şi tirajele deja tipărite:
Ne permitem să sugerăm însă „Asociaţiei Editorilor din România” unele măsuri care să rezolve şi problema stocurilor de cărţi ale editurilor incriminate, răspândite astăzi în toate librăriile, stocuri care trebuie să dispară odată cu focarele care le-au lansat cu surle şi fanfare pe piaţă.
Corolarul celor patru articole apărute în februarie 1948 în Tânărul muncitor îl reprezintă un text mai scurt, semnat V[icu]. M[ândra]. în numărul din 11 martie al publicaţiei (Editurile pro-fasciste şi de literatură scandaloasă au fost desfiinţate! Campania ziarului nostru îşi vede ţintele atinse)[3]. Se pare că îndemnurile la acţiune adresate Asociaţiei Editorilor din România fuseseră ascultate, spre satisfacţia jurnalistului:
Pe aceeaşi linie a măsurilor pentru curăţirea pieţei literare de produsele fabricilor de literatură scandaloasă şi reacţionară primim din partea Asociaţiei Editorilor din România următorul anunţ:
În urma şedinţei din 27 februarie 1948, Comitetul
de conducere al Asociaţiei a hotărât în unanimitate, în conformitate cu
Statutul, radierea editurilor: Cugetarea, Remus Cioflec, Scrisul Românesc,
Vatra, Naţionala Mecu, Georgescu Gorjan, Tânărul Românesc [sic], Publicom,
Bucur Ciobanul, pentru trecutul lor profascist şi reacţionar.
Au mai fost radiate unele edituri pentru
literatură scandaloasă, mercantilă şi dăunătoare şi altele pentru neplata
cotizaţiei şi inactivitate.
Salutăm aceste măsuri şi aşteptăm cu încredere
activitatea susţinută editorială în spirit nou şi sănătos sub conducerea şi
îndrumarea Asociaţiei Editorilor din România. (Va urma)
Caricatura care
ilustrează postarea însoţeşte articolul lui Vicu Mândra din 26 februarie 1948.
[1] Ca element de culoare, să amintim că hulitul
Georgescu-Delafras se număra, nu cu multă vreme înainte de apariţia legii,
printre membrii conducerii asociaţiei. Ziarul Scânteia din 20 ianuarie 1945 îşi exprima indignarea faţă de
această situaţie.
[2] Octav Livezeanu (1902-1975), ministru al Artelor
şi Informaţiilor în perioada 1948-1949.
[3] Campania de presă împotriva literaturii de
scandal pentru tineret nu reprezintă singurul demers de condamnare a
literaturii burgheze întreprins de Tânărul
muncitor în primăvara lui 1948. În numărul din 4 martie Al Gârneaţă
semnează un articol îndreptat împotriva revistelor de umor (Revistele de „humor”, manifestări ale
moralei decadente burgheze), iar
Vicu Mândra va lua în colimator genul minor şi în esenţă nevinovat al
problemelor distractive (Revistele de
enigmistică nu trebuie să fie unelte diversioniste!, în Tânărul muncitor din 1 aprilie 1948).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu