Editurile, printre care multe au intrat în nefiinţă în ultima vreme, s-au grăbit să-şi desfacă stocurile din depozite pe stradă. Preţurile sunt ca la marja de rebut, „25 de lei orice carte”. [...] Aşezate frumos pe soclurile gardurilor de pe bulevard cu coperte multicolore şi „preţ redus”, exemplarele cele mai putrede ale literaturii noastre atrag muştele, ca toate locurile necurate.
Pericolul e însă prea direct și șeful ecarisajului public ar trebui să ia exemplul de la acţiunea Primăriei Municipiului, care deschizând Bulevardul, a creat tocmai condiții urbanistice pe care volumele apologeţilor dreptei le dezmint. Necurăţeniile morale nu sunt mai puțin respingătoare.
Dezideratul
eliminării totale a cărţilor editurilor „incriminate” se va dovedi însă mai
greu de atins în practică, de vreme ce un articol semnat de N. Enuţă în
Scânteia din 13 iulie 1948 (Anticăriile,
refugiu al cărţilor fasciste şi reacţionare) constată, cu indignare,
prezenţa în anticariate a unor volume neconvenabile:
Acest bâlci al „literaturii“ cu care burghezia a urmărit şi urmăreşte să otrăvească şi să prostească poporul trebuie să înceteze.
Trebuie să dispară din anticării cărţile fabricate
de acei care au exploatat, asuprit şi ţinut în întuneric pe oamenii muncii.
Anticarii trebuie să-şi revizuiască grabnic marfa sau — dacă nu se pricep şi nu
vor asta — să se lase de asemenea ocupaţie. Îndrumări precise există atât în dispoziţiile autorităţilor de resort, care trebuiesc urgent puse in practici,
cât şi în ziarele şi revistele progresiste.
În ciuda eforturilor publicistice şi măsurilor administrative drastice, remanenţa literaturii „otrăvite” este remarcabilă. Un articol vehement semnat de Andrei Băleanu în Tânărul muncitor din 14 octombrie 1948 critică prezenţa în librării şi anticariate a unor scrieri pentru copii şi tineret necorespunzătoare pentru misiunea de educare morală a tinerei generaţii:
Ce fel de literatură pentru copii şi tineret ne oferă librăriile şi anticăriile noastre? Într-un mare număr ele pun în vânzare cărţi rămase din vremea regimurilor [sic] burghezo-moşiereşti. Sunt cărţi care strecoară în sufletele fragede otrava unei morale descompuse şi egoiste, îmbâcsind minţile tinerilor cititori cu pâcla deasă a ideilor şovine şi antipopulare. Pe standurile unora dintre librăriile noastre mai pot fi văzute cărţile unor fascişti notorii, ca Moş Nae (Nae Batzaria[1]) sau Petre Dulfu, „Păcală” — această nedemnă calomnie la adresa ţărănimii muncitoare, scriere care prezintă pe ţăran drept prototipul prostiei şi al leneviei — se lăfăieşte încă alături de cărţile, pline de inexactităţi şi neadevăruri, din colecţia „ştiinţifică” a fostei edituri „Bucur Ciobanul”. Nu lipsesc nici misticele „Legende ale sfântului Graal”, nici romanele dulcege ale lui Ionescu-Morel şi nici chiar „Răzbunarea sângelui” de Karl May[2].
Epurările şi cenzura de după 1944[3] nu acţionaseră, se pare, cu eficienţa dorită. Dintre cei blamaţi, ofiţerul D. Ionescu-Morel, mediocru romane versificate pentru copii (Aventurile lui Goangă şi Târlică) cărora autorul le reproşează intervenţiile supranaturale sau ideea că „soarta oamenilor nu depinde de propriile lor eforturi şi realizări”, va fi dat uitării. N. Batzaria, Petre Dulfu şi Karl May vor fi scoşi de la index şi ulterior publicaţi în regimul comunist. Mitologia, mai puţin cea de sorginte creştină, va fi şi ea reevaluată[4].
Marfa
anticariatelor nu era total corespunzătoare, semn că situaţia semnalată de
Scânteia din 13 iulie nu se schimbase radical:
O vizită pe la anticăriile noastre duce la rezultate şi mai îngrijorătoare. Pe lângă nelipsitele „romane” de 15 lei şi întreaga „literatură” a crimelor în serie, putem remarca, expuse la vedere, pornografiile dezgustătoare ale lui Rădulescu-Niger, cărţi intitulate „Iubiri zvăpăiate” sau „Săptămâna unei îndrăgostite”, traduceri sau prelucrări după povestirile tipic burgheze ale Contesei de Ségur.
Trecând la situaţia literaturii pentru copii disponibile în anticariate, Andrei Băleanu este nemulţumit de lipsa unor cărţi instructive, care să reflecte realităţi sociale şi raporturile de clasă, conform normelor realismului socialist, şi să evidenţieze valori morale esenţiale, precum munca:
Ce puteau învăţa cititorii acestor „lecturi instructive” sau „romane senzaţionale” din basmele sau aventurile povestite de autori” Poveştile pentru copii erau alcătuite mai toate pe acelaşi calapod: un copil orfan şi sărac rătăcea prin lume, trecând peste numeroase peripeţii până când întâlneşte nişte oameni buni — de obicei foarte bogaţi - care îl fac fericit[5]. Alteori, autorul alegea o altă variantă - două fetiţe sunt răpite de la părinţii lor. Aceştia - mari bogătaşi - le caută pretutindeni, până izbutesc să le dea de urmă - şi toate se sfârşesc cu bine.
Aşadar, nu există exploatatori şi exploataţi, nu
există decât oameni buni şi răi. Aceasta trebuie să fie convingerea copilului.
Dorinţa de îmbogăţire fără muncă , egoismul, izolarea de oameni, spiritul
nesănătos de aventură, iată „înalta” morală care străbate, de la un capăt la altul,
fiecare volum de acest gen.
Reproşul esenţial care li se aduce acestor cărţi este apolitismul, deconectarea de la realităţile politic-sociale imediate care consfinţesc o pretinsă hegemonie a clasei muncitoare; mai mult decât atât, ele reflectă morala burgheză „putredă”:
Astăzi, poporul muncitor a luat în mâinile lui frânele ţării noastre. Datorită luptei clasei muncitoare, în frunte cu Partidul său, tinerii muncitori şi ucenici şi-au câştigat dreptul şi posibilitatea reală de a citi. Dar ei nu mai trebuie să fie hrăniţi cu literatura putredă şi descompusă lansată de slugile burgheziei. Muncitorul care nu se mai uită cu jind la vitrinele pline cu cărţi frumos ilustrate — el are posibilitatea materială de a cumpăra copilaşului său o asemenea carte, trebuie să găsească în librării romane şi poveşti care să educe copiii în spiritul muncii constructive, al dragostei de popor, al înfrăţirii între popoare.
Era necesar să se acţioneze pe două direcţii. Trebuia în primul rând să fie eliminate fizic din librării şi anticariate cărţile indezirabile, iar în al doilea rând, să fie tipărită o literatură pentru copii şi tineret care să răspundă exigenţelor formulate:
Trebuie să dispară fără întârziere, atât din librării, cât şi din anticării, maculatura otrăvită a vechii „literaturi pentru copii şi tineret”! Dar editurile noastre ar trebui să se gândească în mod serios la necesitatea de a tipări un număr mai mare de lucrări pentru copii şi tineret — originale sau traduse — de bună calitate şi just orientate din punct de vedere educativ, urmând exemplul începuturilor făcute de editurile „Cartea Rusă” şi „Editura de Stat”. (Va urma)
Postarea de astăzi este ilustrată de desenul de pe prima pagină a revistei Contemporanul din 28 mai 1948, o înţepătură la adresa culturii americane.
[1] N. Batzaria (1874-1952), autor interbelic de cărţi şi benzi desenate pentru copii de mare succes, este epurat şi el prin jurnalul Ministerului Propagandei din 4 iulie 1945, interzicându-i-se definitiv dreptul de a profesa ca ziarist: În campania sa de la ziarul „Universul” a injuriat U. R. S. S. şi a furnizat prin articolele sale informaţiile cele mai inexacte asupra stărilor sociale din acest stat. (Monitorul Oficial al României. Partea 1 din 11 iulie 1945, nr. 154).
[2] Pe lista lucrărilor indezirabile sunt adăugate,
previzibil, romanele poliţiste şi de aventuri din seria „Dox” sau „Excentric
Club”, dar şi „isprăvile americăneşti” [sic] ale „detectivului-minune” Sherlock
Holmes. Sporturile, în principiu activităţi recomandate tineretului, nu erau
nici ele perfect inocente; de pildă boxul, fotbalul sau ciclismul îşi aveau
problemele lor, căci eroii care le practicau „erau luaţi ca pretext pentru
alcătuirea unor romane care exaltau
vedetismul în sport”. Pentru etosul realist-socialist individualismul
era un păcat capital.
[3] A se vedea Liliana Corobca, Controlul cărţii: cenzura literaturii în regimul comunist din România,
Cartea Românească, 2014 şi referinţele din această lucrare.
[4] La începutul anilor 1960, Alexandru Mitru depune
o muncă asiduă de recuperare, în spaţiul literar românesc, a mitologiei
universale. El este autorul unui şir de articole de popularizare (Marile poeme
ale lumii) apărut în Scânteia tineretului în 1960. Legendele Olimpului (două volume),
apărute într-o primă ediţie în acelaşi an, se bucură de un succes deosebit şi
au parte de numeroase reeditări, ca şi Din
marile legende ale lumii (două volume, 1963). În această din urmă carte
figurează, înglobată în legenda lui Arthur, povestea Graalului.
[5] Recunoaştem aici firul epic al unor romane
clasice pentru copii ca Oliver Twist
de Charles Dickens sau Singur pe lume
de Hector Malot. Dacă Dickens, reprezentant al aşa-numitului realism critic, a fost reeditat în epocă,
Malot a avut nevoie de aproape douăzeci de ani până să poată fi din nou citit de
copii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu