10 decembrie 2021

Al. C. (Corodar) Constantinescu – Cei trei voinici (III)

 

Am lăsat la urmă reacţiile favorabile la Cei trei viteji. Editorialul Scânteii tineretului nr. 198 din 24 noiembrie 1949, intitulat Toată grija noastră literaturii pentru copii!, deosebit de important pentru analiza pe care o face literaturii juvenile din primii doi ani ai noului regim democrat-popular, arată, cu referire la Cei trei voinici, că ea este una din „primele scrieri originale destinate copiilor din țara noastră, în care s-a rupt definitiv cu tradițiile unei literaturi menite să falsifice realitatea, să înspăimânte pe cei mici, să-i educe într-un spirit nesănătos, otrăvit de ideologia claselor exploatatoare”. Cartea ar oferi un veritabil exemplu, căci „[p]e calea aceasta trebuie să se avânte de aci înainte creația literară pentru copii”.

În același număr al ziarului[1], într-o demonstrație limpede a semnificației speciale acordate literaturii pentru copii, se publică recenzia la volum a lui Lucian Pintilie, cunoscutul regizor de mai târziu, care semnează un text laudativ, deși plat și plin de clișee. În spiritul sociologizant primitiv al vremii, Pintilie face din cei trei eroi „simboluri ale rezistenței și îndârjirii poporului în fața împilării boierești” şi schițează o imagine apocaliptică a jafului practicat de exploatatori. Recenzentul scoate în evidență valoarea educativă a cărții, care ilustrează lupta de clasă[2], dar și valori morale considerate esențiale, cum ar fi „solidaritatea celor obidiţi” precum și o pretinsă combatere a naționalismului claselor exploatatoare[3]. Al. C. Constantinescu reușește, în viziunea articolului, să prezinte „tabloul [...] care zugrăveşte uriaşa forţă revoluţionară a clasei asuprite”. Deşi reflex al unei „legende populare”, Cei trei voinici nu este basm, ci mai degrabă o scriere cu caracter istorico-social. Autorului i se atribuie intenţia de a proiecta la scara istoriei evenimentele imaginate, de le a înfățișa într-o manieră teleologică:

Ceea ce nu a putut face țărănimea în epoca feudală risipită și neînchegată, a realizat muncitorimea dârz strânsă și condusă de Partidul ei, eliberând pe rând prin luptă revoluționară masele muncitoare de la orașe și de la sate de sub orice asuprire. „Prin unire și prin luptă neîncetată se dobândește și păstrează biruința”, spune în încheiere povestitorul cărții.

Opera autorului nu ar fi fost remarcabilă doar pe planul substanței, ci şi-ar găsi o fericită împlinire pe cel al formei, căci „[l]imba aleasă, colorată și curgătoare, inspirată din aceeași vână populară, înlesnește realizarea artistică a acestei cărți”. Adevărul este că realizarea lingvistică a cărţii nu este cea mai fericită. Aflat în căutarea cu orice preț a autenticității, prozatorul recurge la numeroase arhaisme (explicate, conștiincios, prin note de subsol) și la construcții artificiale, căutate, care trebuie să îl fi obosit pe micul cititor.

Scânteia tineretului nr. 299 din 27 martie 1950[4] aduce şi ea laude cărţii, punând-o pe lista primelor succese ale literaturii „noastre” pentru copii („[...] cartea lui Alexandru Corodar «Cei trei voinici», în care autorul foloseşte cu un deosebit talent elementele de basm, arătând că vitejia, eroismul serveşte luptei binelui pentru nimicirea răului. Autorul reuşeşte să creeze această povestire cu un adânc conţinut social, pe înţelesul copilului, într-o limbă clară, aleasă, cu un înalt nivel artistic”). În primăvara aceluiași an, reporterul ziarului Universul consemnează[5] interesul cu care aşteaptă o elevă din clasa a treia să citească de la bibliotecă Cei trei voinici, desigur alături de o carte sovietică (Timur și băieții săi de Arkadi Gaidar).

În orice caz, în 1953, la patru ani de la apariția primei ediții, Al. C. Constantinescu figura la loc de cinste într-o enumerare a scriitorilor „cu reale posibilităţi” care s-au consacrat literaturii pentru copii, alături de P. Luscalov, Gica Iuteş, Al. Popovici, Mioara Cremene, Octav Pancu-Iaşi daţi ca exemplu în editorialul revistei Contemporanul[6]. După principiul „una caldă, una rece”, prozatorul, care conducea în acel moment Secţia de literatură pentru copii a Uniunii Scriitorilor din R.P.R., este criticat pentru activitatea „inexistentă” a secției, care „n-a organizat nicio dezbatere, n-a discutat nicio carte, n-a îndrumat pe niciunul dintre tinerii scriitori”. Era prea devreme. Marea dezbatere cu privire la literatura pentru copii avea să înceapă abia spre mijlocul deceniului al șaselea al secolului trecut.

Postarea este ilustrată cu desenul care însoțește articolul lui Lucian Pintilie citat în text.

[1] Este, poate, vorba de o reparație pentru ignorarea de către presă a cărții. În numărul 1523 din 8 septembrie 1949 al Scânteii, un articol nesemnat, intitulat Mai multă atenție publicațiilor pentru copii, atrage atenția că „[r]omanul lui Al. C. Constantinescu, Cei trei voinici, care a apărut în continuare, timp de un an și jumătate, în coloanele revistei «Licurici» și a fost editat acum un an de Editura de Stat, a fost trecut cu desăvârșire sub tăcere de presa noastră”.

[2] „În mintea copilului apare clar și distinct poziția exploatatorilor feudali jefuind și asuprind fără milă, pe de o parte, și pe de altă parte viața mizeră a masei milioanelor de asupriți, în inimile cărora ura crește nestăvilită.”

[3] „Minciuna grosolană a naționalismului este înfățișată în chip clar de tov. Corodar în ultimele pagini ale povestirii sale.”

[4] Spre un avânt al literaturii pentru copii.

[5] Vacanța de primăvară, la rubrica Carnetul nostru, de Ancuța Maican, nr. 77 din 3 aprilie 1950.

[6] Să dăm copiilor literatură de bună calitate!, editorial din Contemporanul nr. 21 din 22 mai 1953.

Niciun comentariu: