Petele albe ale literaturii pentru copii şi tineret (I)

Studiind literatura juvenilă a anilor 1948-1953 descoperi tot felul de pete albe şi zone incerte. Cataloagele editurilor şi colecţiile bibliotecilor (multe din ele lacunare) ajută destul de puţin, aşa că uneori trebuie să faci muncă de detectiv. Scriam în urmă cu ceva vreme (vezi aici) despre o carte pentru copii pe care Al. C. (Corodar) Constantinescu o pregătea prin 1947 la Editura Europolis condusă de Vlad Muşatescu. Titlul nu era menţionat, dar, dacă ne luăm după lista de apariţii care se poate găsi pe coperta a IV-a a altui volum, se pare că era vorba de Isprăvile lui Moţoi. Cartea este de negăsit azi, aşa că trebuie să ne mulţumim cu fragmentul intitulat Bătălia, publicat în revista Licurici[1], unde se spune că volumul se va numi Isprăvile lui Moţoi, cel mai de treabă cotoi. Până la proba contrarie, trebuie să procedăm precum Cuvier şi să încercăm să reconstituim creatura literară pornind de la fragment, în care felina intervine decisiv şi violent şi scapă animalele din ogradă de teroarea exercitată de un guzgan mare şi fioros. Mai interesant este, poate, cazul unei alte lucrări a aceluiaşi autor care, din ziarist şi publicist de stânga în perioada interbelică, se transformase după război într-un productiv autor pentru copii[2].

Este vorba de „cartea” Luneta minunată. Periodicul „Pionierul” începe publicarea în foileton a lucrării în nr. 21 din 25 mai 1950, iar serialul continuă în încă două numere, după care se întrerupe. Micii cititori sunt anunţaţi că pot citi continuarea poveştii în cartea care va apărea la Editura tineretului. Cu toate acestea, volumul este de negăsit; el nu figurează în colecţiile niciunei biblioteci şi nu îl pomeneşte niciun catalog sau listă de apariţii. Presa vremii, de altfel atentă la asemenea evenimente (producţia autohtonă pentru copii e încă firavă în acei primi ani ai Republicii Populare) nu face nicio menţiune. Textul însă există, fie şi într-o formă incompletă, de vreme ce autorul face lecturi publice în faţa pionierilor precum cea amintită în Contemporanul[3], iar la una din întâlnirile cu micii cititori „o fetiţă ne-a spus că ea vrea să cunoască sfârşitul povestirii scriitorului Al. C. Constantinescu «Luneta minunată»”[4]. Se pare că dorinţa pionierei a rămas nesatisfăcută. 

Despre ce este vorba, până la urmă, în Luneta minunată? Într-un articol de sinteză privind literatura pentru copii[5], Al. C. Constantinescu vorbeşte despre cărţile care reflectă „viaţa atât de deosebită a copiilor din cele două lagăre care se înfruntă azi în lume” şi îşi introduce propria operă pe lista operelor literare de această factură. Fascinaţi de un apus de soare pe care îl admiră în tabără, niște pionieri îşi pun problema construirii unui dispozitiv special (o lunetă) care să urmărească marele astru în drumul lui şi să pe permită copiilor să vadă (în timp real, am zice azi) imagini din ţările traversate de acesta în drumul pe bolta cerească. Este pretextul unei călătorii sui generis prin întreaga lume, subiect julesvernian generos şi romantic, cu priză la tineret. Discuţia copiilor, a căror imaginaţie se înflăcărează, firesc, nu lasă totuşi loc pentru gratuităţi, căci elementul ideologic e mereu prezent: 

─ Ce-ar fi dacă am avea acum o astfel de lunetă? Unde ne-am uita mai întâi? ─ se întreabă Ianoş.
─ În China! ─ răspunde, repede, Laura.
─ De ce în China? Mai bine în Vietnam ─ e de părere Voicu.
─ Nu, mai bine în Africa, să vedem cum stau pădurile de acolo ─ cere Veronica.
─ Sau în America, ─ propune Matei.
─ De ce în America? Ce-ai să vezi acolo, decât oameni care nu au de lucru sau copii care suferă de foame?
─ Şi nu e bine să ştii cum suferă şi luptă oamenii de acolo? Altfel, cum o să-i ajutăm ─ întreabă Marin. 

Animaţi de curiozitate ─ cu modulaţiile impuse de comandamentele vremii ─ pionierii îşi iau angajamentul de a obţine luneta fermecată şi se ţin de cuvânt. Autorul trece peste etapele construirii lunetei, căci în definitiv acestea sunt simple detalii. Important este obiectivul final, acela al realizării marii călătorii cu ajutorul acestui dispozitiv fantastic. În orice caz, prima călătorie întreprinsă prin intermediul lunetei nu va fi în Statele Unite, ci în Uniunea Sovietică, mai precis în Caucaz, la locul naşterii lui Stalin. Contrastul cu propunerea lui Matei nu putea fi mai limpede. În rest, remarcabilul aparat optic îi poartă pe copii pe tot globul, prilej pentru a fi scoasă în evidenţă viaţa grea a copiilor din colonii, în antiteză cu viaţa minunată din ţările de „democraţie populară”, în primul rând din URSS.   

După apariţia fragmentelor în „Pionierul”, după lectura publică şi discuţiile cu cititorii, asupra Lunetei... se aşterne liniştea. Este de presupus că respectiva carte nu a mai apărut; supoziţia e întărită de informaţiile (puţine de altfel) potrivit cărora starea sănătăţii autorului s-ar fi deteriorat, acesta fiind imobilizat la pat în ultimii ani ai vieţii. Al. C. Constantinescu moare, încă tânăr, în 1956[6], deplâns de breasla jurnaliştilor, ca vechi demnitar ce era (fusese primul decan al noii Facultăţi de Ziaristică).

Şi de această dată, mulţumiri domnului Dan Tudorache pentru materialul pus la dispoziţie.

---

[1] Nr. 2 din 19 aprilie 1947.

[2] Publică, în 1948, Raţa şi cocoşul şi Cei trei voinici, apoi Iscusiţii electricieni (1951) şi Ileana şi Făt-Frumos (1953). Conduce, de asemenea, secţia de literatură pentru copii a Uniunii Scriitorilor.

[3] Ştefan Druia, Pe drumul unei noi literaturi pentru copii! Primele 150 manuscrise în Contemporanul nr. 184 din 14 aprilie 1950.

[4] Ştefan Druia, De vorbă cu pionierii despre problemele literaturii pentru copii în Contemporanul nr. 186 din 28 aprilie 1950.

[5] Din problemele şi sarcinile literaturii pentru copii în Viaţa românească nr. 6 din 1950.

[6] A se vedea, alături de numeroasele articole de circumstanţă apărute în publicaţiile vremii (care reproduc, de altminteri, un text unic), tableta Pe cine am pierdut... de Geo Bogza apărută în Gazeta literară nr. 12 din 22 martie 1956.