Mulţumiri şi precizări

Aflu uimit şi - de ce nu, căci oameni suntem - flatat, că onoratul juriu al concursului Blog de blog a decis să îmi acorde, la egalitate cu colegul Dragoş C. Butuzea, trofeul „Cel mai bun critic literar dintre bloggeri”. Vestea m-a luat prin surprindere, căci nu îmi aminteam să mă fi înscris în vreo competiţie cu acest blog, desigur, în afara concurenţei implicite pe care o presupune activitatea de scrib pe monitorul calculatorului. Dacă a concura singur şi a ieşi pe locul al doilea e un paradox care creează nelinişte, a nu concura şi a câştiga e, să recunoaştem, o situaţie cel puţin la fel de contrariantă.

Asta fiind situaţia, m-am gândit la început că nu-mi rămâne de făcut decât să mulţumesc juriului şi să ţin un discurs de recepţie. Juriului îi sunt recunoscător pentru atenţia pe care mi-o acordă, dar discursul mai poate aştepta, căci încă n-a avut încă loc gala premiilor Oscar şi aş vrea s-o urmăresc pentru a mă inspira de acolo.

Trecând la lucruri nu neapărat mai serioase, ci spuse doar într-un registru ceva mai grav, vreau să precizez că blogul meu nu e al unui critic literar. Sau, cu alte cuvinte, nu mi-am propus să fac pe el critică literară sau să devin un echivalent în spaţiul virtual al unor Maiorescu, Gherea, Bodgan-Duică, Ibrăileanu, Lovinescu, Mihail Dragomirescu, I. Vitner, Manolescu, Simion sau Daniel Cristea-Enache, critici din epoci diferite şi de valori la fel de diverse. Nu vroiam decât un loc unde să practic sportul nostru naţional, adică datul cu părerea, având drept obiect cărţile. Nu mi-am propus să fiu obiectiv, olimpian sau intransigent, ci doar să explic ce mi-a plăcut şi ce nu în respectivele scrieri. Uneori cu supleţe a argumentului şi spor al frazei, alteori mai poticnit, după cum au fost împrejurările. Căci bloggerul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală, ca să parafrazez neinspirat un poet cu inspiraţie multă.

Singurul principiu pe care m-am străduit să îl respect a fost cel al preeminenţei criteriului estetic ori de câte ori am scris despre beletristică. Mai pe şleau, am fost echilibrat sau părtinitor, am avut sau nu dreptate, dar am pus mereu criteriul estetic pe primul loc. Acest principiu nu a funcţionat neapărat şi în cazul cărţilor din alte domenii, precum istoria, unde am încercat, e drept, să înţeleg faptele şi să-mi susţin părerile cu argumente, dar şi să extrag, când s-a putut, „morala” poveştii. N-am făcut un secret din simpatiile/antipatiile mele politice (vezi coloana din stânga), fapt care i-a iritat pe unii. N-am ce le face, e blogul meu. Nemulţumiţii au oricând la dispoziţie alte bloguri, mai pe gustul d-lor. Un lucru n-am făcut însă, să scriu despre o lucrare din categoria fiction din perspectiva opiniilor mele politice sau să strâmb din nas numai pentru că ştiu că autorul ei e din altă tabără politică.

În cele din urmă, nu mi-am propus să fiu complezent cu un autor sau o editură anume, chiar când a fost vorba de nume sonore. Găsim lucruri bune şi lucruri proaste peste tot, şi la o mare editură cu o reţea de distribuţie naţională, şi la o editură mai mică, ale cărei cărţi se găsesc pe apucate. Autori cunoscuţi scriu nu rareori cărţi proaste, după cum dai uneori peste cărţi bune ale unor necunoscuţi.

Şi pentru că am senzaţia că oricum nu are nimeni răbdare să citească până aici, închei repetând, ca într-un discurs ce se respectă, mulţumirile de la început. Un lucru e limpede, am ajuns să fac critică fără să ştiu, după cum monsieur Jourdain al lui Molière făcea proză sans le savoir...