De ce n-are balaurul gât

Las pentru altă ocazie motivele pentru care Wagner a ales orăşelul Bayreuth ca loc de desfăşurare pentru festival şi reşedinţă de familie, în dauna mult mai importantului München. Bună sau rea, opţiunea a pus în primii ani probleme neprevăzute. Belelele s-au tras (şi) de la asemănarea numelui Bayreuth cu cel al capitalei libaneze de azi, Beirut, mult mai prezentă în conştiinţa populară decât urbea bavareză.

Karl Klindworth, un discipol al lui Liszt, şi wagnerian înfocat, locuia din 1868 la Moscova, unde preda la conservatorul recent înfiinţat. Klindworth  a avut o contribuţie importantă la răspândirea creaţiei wagneriene într-o epocă în care nu se putea vorbi de înregistrări sau transmisiuni pe unde electromagnetice prin realizarea unei importante transcripţii pentru pian a Tetralogiei. Partitura era folosită la repetiţiile pentru premiera oficială din vara lui 1876, iar Klindworth trimitea la Bayreuth pe măsură ce îl termina. Ghinionul a lovit la reducţia pentru pian a actului II din Götterdämmerung, care, expediat fiind la Bayreuth, a nimerit, pare-se din ignoranţa lucrătorilor poştali, tocmai la Beirut. Klindworth a trebuie să rescrie lucrarea. Detaliu interesant, Klindworth este tatăl adoptiv al englezoaicei Winnifred Wagner, viitoarea noră a maestrului de la Bayreuth (soţia lui Siegfried Wagner).

Dar asemănarea de nume a mai făcut o victimă. Tot pentru festivalul inaugural se comandase de la Londra un balaur de carton presat de toată frumuseţea. Pentru cine nu e prea dus la operă, e vorba de dragonul în care se preschimbase uriaşul Fafner, care păzea celebrul inel şi pe care îl omoară Siegfried. Wagner coordona pregătirile cu o mână de fier şi cu o meticulozitate obsesiv-compulsivă. Ajunsese să scrie el însuşi texte care se afişau în closete îndemnându-i pe angajaţi să se spele pe mâini. Fusese găsit un scenograf londonez care părea omul potrivit pentru confecţionarea monstrului. „Cred că putem avea încredere în omul acesta, căci englezii sunt oarecum înaintea noastră la acest capitol”, scrie Wagner într-o scrisoare. Zis şi făcut, se comandă dragonul, iar piesa, fiind prea mare, e realizată pe bucăţi, expediate rând pe rând la Bayreuth pentru a fi asamblate acolo. Ignoranţa poştală loveşte din nou. Gâtul creaturii nimereşte evident la Beirut şi nu ajunge în timp util la premieră. Producătorii s-au mulţumit cu un balaur care avea un fel de cefalotorace, precum crustaceele sau, cu peste un veac mai târziu, primul premier postrevoluţionar al României.

Scurtă bibliografie pentru postarea de azi: Karoline Kerr (ed.), Wagner – The Story of Bayreuth as Told in the Bayreuth Letters (1912) şi Alan Walker, Hans von Bulow – A Life and Times. Imaginea reprezintă maşinăria folosită pe post de balaur în cunoscuta producţie futuristă a Ringului de la Valencia (2010-2011) (vezi aici). Seamănă mult cu un vierme intestinal, iar Siegfried se afişează cu el după ce i-a venit de hac.