Dorinţa Fă-mă, Doamne, val de tei/şi m-aruncă-ntre femei!, exprimată de Creangă în Amintiri... şi nutrită de altfel de mulţi bărbaţi nu e neapărat una a cărei împlinire să-ţi aducă fericirea. Că lucrurile stau aşa reiese clar după ce citeşti romanul Ludmilei Uliţkaia Al dumneavoastră sincer, Şurik (Humanitas, 2008). Aleksandr Alexandrovici Korn (cunoscut sub hipocoristicul şurik), eroul din numele cărţii, are ocazia să-şi dea bine seama de asta. Şi când te gândeşti că lucrurile nu începuseră foarte rău, chiar dacă şurik era copil nelegitim, fiul unui pianist oarecum ratat, Aleksandr Sighismundovici Levandovski şi al unei actriţe tot ratate, Vera Korn. Micul bastard e crescut de Vera împreună cu Elizaveta Ivanovna, doamnă dintr-o fostă familie bună, profesoară la institutul pedagogic şi păstrătoare a tradiţiilor ruse prerevoluţionare până hăt, în anii 1970.
şurik trăieşte de la bun început într-un matriarhat deplin. Mica celulă familială e dominată de figura autoritară a Elizavetei Ivanovna, cu ritualurile ei anuale, cu relaţiile ei sociale imbatabile şi – până la urmă ce-i rău în asta? – cu banii pe care îi va lăsa moştenire. După dispariţia bunicii, şurik devine un adevărat băiat al mamei, pe care o răsfaţă şi o ocroteşte cât poate el de bine. În paralel şurik are ocazia să cunoască nenumărate reprezentante ale sexului slab (sau frumos, după preferinţă) şi consolează (erotic, fireşte) destule doamne trecute bine de prima tinereţe. şi să nu creadă cineva că şurik e vreun pervers, vreun gerontofil din aceia, nu, după cum ne spune chiar autoarea, el „era construit altfel: [...] la el mila şi dorinţa sexuală ocupă unul şi acelaşi loc”. şurik ţine, în felul lui, la toate, dar nu e un Don Juan nemilos: şi la Alia Togusova, colega lui de la Institutul Mendeleev, şi la Lena Stovba, tot de acolo, cu care încheie o căsătorie fictivă pentru a-i salva onoarea după ce rămăsese gravidă cu un cubanez, şi la Matilda, sculptoriţa răscoaptă de al cărei motan are grijă, şi la Valeria, bibliotecara cultă şi handicapată de la Biblioteca Lenin, căreia îi face copilul mult-aşteptat, şi la Faina Ivanovna, prietena mamei, ba chiar şi la nefericita Svetlana, bolnavă psihic de care nu mai poate să scape.
şurik e şi taur comunal, şi infirmieră, şi fiu iubitor şi grijuliu. Are pe deasupra şi darul special de a intra în încurcături de mai mare dragul, mai iese şi bătut, minte pentru salvarea aparenţelor, dar rămâne un personaj esenţialmente trist. Femeile îl vor şi îl răsfaţă, el le acceptă şi le e fidel (adesea mai multor femei simultan, dar asta e altă poveste). Dacă ar fi să găsim o invariantă în toate aceste tribulaţii şi variaţii epice, ea ar fi ironia pe care Ludmila Uliţkaia o împrăștie asupra tuturor personajelor, o ironie uneori subtilă, alteori ceva mai groasă, însă aproape niciodată absentă, culminând cu poanta finală a cărţii, scena în care şurik e caracterizat de Lilia Leskova, fostă febleţe a lui şurik în adolescenţă, cea care ar fi putut fi ea printre atâtea „ele”. Dar Lilia, evreică, emigrase de timpuriu cu părinţii în Israel, iar vizita ei la Moscova cu aproape 15 ani mai târziu nu face decât să scoată în evidenţă un eşec dureros.
Bun, foarte bun acest roman al Ludmilei Uliţkaia, impecabil scris, cu vervă epică, cu atmosferă, cu tot ce-şi poate dori cititorul de proză de calitate. Tot ruşii ăştia, n-ai ce le face. În Al dumneavoastră sincer, şurik, autoarea reia teme pe care le abordează şi în povestirile din Cei dintâi şi cei de pe urmă (despre care am scris mai demult aici): femeile singure, relaţiile dintre generaţii, dificultăţile materiale din timpul perioadei brejneviste etc. Abordarea acestor teme nu e niciodată stridentă, prozatoarea nu te trage de mânecă, ci te lasă să răsufli şi să hotărăşti singur ce e important şi ce nu şi are (nu în ultimul rând) ştiinţa de a-şi capta receptorul, aşa cum o făcea cu decenii bune în urmă un film sovietic de succes în epocă, Moscova nu crede în lacrimi. În definitiv, artistul e şi el un negustor şi nu e rău când se pricepe să-şi vândă marfa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu