8 iulie 2012

☺☺☺ Bianca Burţa-Cernat – Fotografie de grup cu scriitoare uitate. Proza feminină interbelică


În cazul cărţii Biancăi Burţa-Cernat, o trecere rapidă de la un titlu neinspirat (Fotografie de grup cu scriitoare uitate, Cartea Românească 2011), direct la subtitlul Proza feminină interbelică nu are cum să nu prindă bine. E vorba de un grup de opt scriitoare, relativ puţin cunoscute, desconsiderate de canonul oficial: Ticu Archip, Henriette Yvonne Stahl, Sanda Movilă, Lucia Demetrius, Anişoara Odeanu, Cella Serghi, Sanda Movilă şi Sorana Gurian. Alături de mult mai galonata Hortensia Papadat-Bengescu, aceste nume ar putea alcătui un grup de nouă muze (sau poate chiar valkirii, mai ştii?) pe care unii le-ar putea opune mulţimii cu un cardinal mult mai mare a autorilor bărbaţi.

Scriind această carte, Bianca Burţa-Cernat nu are niciun moment intenţia de a răsturna ierarhiile curente. Ar fi fost de-a dreptul nerealist, dacă luăm în seamă fie şi numai statutul de istoric literar începător al autoarei, deşi corect e să spunem că opiniile sale contrazic uneori aprecierile unor specialişti galonaţi, de genul Elenei Zaharia-Filipaş. Pe de altă parte, o lărgire a câmpului de preocupări, o mai bună cunoaştere a unor personalităţi şi opere căzute în uitare nu are cum să strice. E un efort lăudabil, care a presupus o documentare laborioasă şi probabil nenumărate ore petrecute prin biblioteci. Există şi o secţiune mai degrabă teoretică, nu foarte lungă, care tratează problema raportului dintre periferie şi centru în materie de literatură, chestiunea literaturii feminine şi a cantonării acesteia într-un fel de ghetou cultural.

Cele opt studii de caz consacrate autoarelor sus-pomenite sunt organizate similar şi destul de cuminte, cu o schiţă biografică urmată de o trecere în revistă e receptării în epocă, la care se adaugă o discuţie a scrierilor lor mai importante. În materie de detaliu biografic unificator, rama fotografiei de grup pomenite în titlu ar putea fi reprezentată de Sburătorul, cenaclul patronat de Lovinescu, figură paternă şi – ar zice unele guri rele – cu unele apropieri mai puţin inocente de unele dintre autoare. Pentru că asta nu e o prezentare, ci o simplă expunere de păreri ageamii, să spun că cel mai mult mi-au plăcut capitolele consacrate lui Ticu Archip şi Soranei Gurian. Mărturisesc că n-am citit nicio scriere a acestor două prozatoare, dar datele lor biografice şi problematica operei lor (mai amplă în cazul celei dintâi, mai subţirică la cea de a doua) mă fac curios.

Ticu Archip (1891-1965), inspirat numită de autoare „doamna hieratică de la Sburătorul”, profesoară de matematică, probabil nu tipul domnişoarei Cucu, e o prezenţă discretă şi care „refuză autobiograficul”. D-na Burţa-Cernat o opune autenticismului camilpetrescian şi semnalează un obiectivism psihologic bine condus. Ticu Archip e autoarea unei trilogii intitulate Soarele negru, din care au apucat să apară până în 1949 primele două părţi. Foarte interesantă (mai ales ca biografie) e Sorana Gurian (1913(?)-1956), congeneră şi coreligionară a lui Max Blecher, a cărei viaţă are ceva din existenţa unei Mata Hari.

Fotografie de grup cu scriitoare uitate are meritul de a aduce în discuţie figuri literare mai degrabă obscure. Nu e însă vorba de apariţii exotice şi atât (precum Maica Smara, feminista avant la lettre, sau Lucrezzia Karnabatt, caraghioase, dar nule ca valoare), ci de autoare care ar putea rezista la o analiză mai serioasă. Refuzul unor grile rigide sau intens ideologizate, precum cele puse la dispoziţie de feminism sau studiile de gen, e un merit clar al cărţii. Desigur, s-ar mai fi putut lucra la detalii. De pildă, o listă a participantelor la şedinţele cenaclului Sburătorul înregistrează, printre multe doamne, numele Atta Constantinescu. Gafă jenantă. Atta, în ciuda vocalei finale, e nume bărbătesc. Atta Constantinescu a fost un politician interbelic, membru în guvernul Antonescu, deţinut politic în primii ani de comunism. Ar mai fi fost loc şi pentru corectarea unor greşeli de tipar, dar n-ai ce să le ceri, sunt Cartea Românească, nu Routledge, ca să nu mai spun că un index de nume ar fi fost extrem de util...
 ***
Să lăsam un pic la o parte chestiunile serioase şi să răsfoim Turnul Babel, colecţia de portrete literare realizată la începutul anilor 1940 de Neagu Rădulescu, publicist şi caricaturist azi desuet (vezi aici pentru o prezentare). Rădulescu e cât se poate de incorect politic şi scrie în capitolul intitulat Coţofenele din Câmpineanu (unde era locuinţa lui Lovinescu şi primul sediu al Sburătorului):

Dacă pe un Adam îl cunoşti când e înhăitat cu muzele după ifose, chică, tocurile scâlciate dela pantofi şi gulerul cenuşiu al cămăşii, pe o Evă care face chiftele şi cartofi prăjiţi din cuvinte, e mai greu s-o identifici.
Un lucru este sigur. Orice poetă calcă în străchini. Adică merge pe stradă cam anapoda, parcă ar juca şotron, sau parcă ar avea pantof numai într-un picior. De ce, nu prea ştiu. Poate fiindcă în gând fuge cu traista după rime, sau pentru că tot în gând încheie haina şi pantalonii unui capitol de roman.
Dacă într-o duminecă, pe la 6 după amiază, plictisit de cinematografe şi fiindcă muzeul zoologic e închis, vrei să cunoşti câteva specimene ale literaturii feminine, cobori imediat pe Câmpineanu la cenaclul maestrului Lovinescu. Ele sunt acolo, cocoţate pe câte şapte perne pe divanul din fund. Apariţia ta lângă uşă e foarte comentată.
[...]
Nu seamănă nici a femei, nici a bărbaţi. Eşti sigur că maestrul Lovinescu le păstrează în cutie şi le scoate numai dumineca la cenaclu.

Caricatura lui Neagu Rădulescu o reprezintă pe Lucrezzia Karnabatt (1887-1960). 

5 comentarii:

Anonim spunea...

acu daca si ticu archip e nume de femeie, ce sa mai zicem de atta? :D

Wilkins Micawber spunea...

@ voroncas

Bine, Ticu e un hipocoristic opac (o chema Sevastia, dar n-am fi putut ghici niciodata fara sa ni se spuna). Reflexul masculinizarii prin nom de plume e vechi (George Sand, George Eliot si cate si mai cate).

Oricum, sa retinem si citatul din Neagu Radulescu cu care incheiam postarea:

Nu seamănă nici a femei, nici a bărbaţi.

capricornk13 spunea...

ce ciudat va titlul vi se pare neinspirat! mie mi s-a parut unul dintre punctele forte ale cartii! off-topic - am citit cartea lui Radu Albala pe care ati prezentat-o aici, mi s-a parut extraordinara!

Wilkins Micawber spunea...

@ capricornk13

Mie titlul mi s-a parut nepotrivit in sensul ca s-a incercat, inabil zic eu, un ambalaj comercial pentru un produs mult mai serios. Nu e o carte pentru publicul larg.

Radu Albala are si mai bune, si mai rele. Iarasi, e o chestiune de pura preferinta personala si nimic mai mult. Nimeni nu se inseala si nimeni nu are dreptate.

capricornk13 spunea...

credeti? da, acum depinde ce inseamna public larg, ca nicio carte de critica literara nu e, de fapt, pentru "mase"; dar in categoria ei mi se pare pentru un public extrem de larg :)