Însoţit de un tânăr pământean, Marty, un
copil marţian de (numai!) 160 de ani, o vârstă fragedă la standarde
interplanetare, vizitează Terra pentru a se familiariza cu istoria operei.
Iată, în câteva vorbe, conţinutul cărţii lui Nicole Sima, Marty la operă sau Un marţian ar vrea să cânte (Compania, 2010). Nu
e prima călătorie de acest fel a lui Marty, care ne-a mai vizitat pentru a se
instrui în ceea ce priveşte muzica (Marty
învaţă muzica! şi Marty este meloman).
Faptul că creatura nu e înzestrată cu o anatomie auditivă terestră nu e un
impediment. Tehnologia modernă îi permite să asculte muzica şi s-o guste
dincolo de măruntele limitări ale construcţiei sale. Este vorba, desigur, de o lucrare de popularizare
destinată celor mici. Cât de mici, mi-e greu să spun, pentru că găsim în ea
informaţii abundente şi destul de variate în privinţa dificultăţii de
înţelegere.
Istoria operei e prezentată cronologic, plecând de la primii compozitori
italieni din secolul al XVI-lea (Monteverdi are parte de un capitol separat, la
fel şi arta spectacolului veneţian). Cunoştinţele sunt transmise maieutic, prin
dialogurile dintre Marty şi gazda lui, dialoguri care se doresc nu doar
instructive, ci şi spirituale, ceea ce le reuşeşte pe ici-colo. Demersul se
face prin călătorii în timp şi participarea la spectacole de epocă. De la precursorii genului se trece la Rossini, Donizetti,
Bellini şi Verdi, în fine, floarea belcantoului peninsular. Wagnerienii pot fi
mulţumiţi, căci şi favoritul lor se bucură de un capitol consistent. În mod cu
totul straniu, Mozart nu are parte de o secţiune proprie. Despre operele lui ni
se spune câte ceva când vine vorba, de pildă, de Bărbierul... lui Rossini şi cam
atâta. După Wagner istoria genului pare să se fi încheiat. Marty nu află nimic
legat de creaţia unui Puccini.
Marty alături de Lohengrin, în barca trasă de lebădă |
Aminteam ceva mai sus de varietatea informaţiilor
din carte. Unele din acestea sunt adecvate tipului de popularizare reprezentat
de cărticică (anecdote din viaţa compozitorilor, definiţii simple ale unor
concepte, relatarea acţiunii din câte un libret). Mai greu mi-e să pricep ce
rost are, de pildă, introducerea a tot felul de tehnicalităţi referitoare la
arta cântăreţului, la vocalizare, la emisia sunetelor şi tot felul de asemenea chestiuni
dificile. E principalul reproş care i s-ar putea face cărţii şi motivul pentru
care mi-a foarte greu să-mi imaginez publicul-ţintă ideal al acestei lucrări.
Să fie copii de 10 ani? 12? 14 şi mai mult? Dorinţa autoarei de a înghesui în
paginile cărţii cât mai multă informaţie, dorinţă înrudită cu ambiţia autorilor
români de manuale şcolare care îi năucesc pe elevi cu volume imense de cunoştinţe,
pare să fi stricat o idee altminteri lăudabilă.
Desenele care ilustrează cartea îi aparţin
Eugeniei Ilieş.
2 comentarii:
:)
http://revistacutezatorii.blogspot.de/2013/07/aventurile-lui-marty.html
@ Dragos Bora
Interesanta trimiterea dvs. - nu-mi dau seama daca se poate vorbi de plagiat sau e o pura coincidenta, mai ales ca aspectul grafic al personajelor pare diferit.
Trimiteți un comentariu