Tristan şi detronarea sistemului tonal

„Adevărata detronare [a sistemului major/minor] a avut loc în ultimul secol. În Tristan-ul lui Wagner, rolurile tonalităţii majore şi minore au fost detronate. Fără îndoială, scara diatonică a fost înlocuită de cea cromatică ca bază a tuturor liniilor şi combinaţiilor armonice. Dar revoluţia a venit prea devreme. Decizia şi rigoarea acestui pas curajos au fost unice şi la început nu au existat urmaşi pe această nouă cale. Timp de decenii Tristan a rămas singura operă bazată pe cromatism şi nici măcar creatorul ei nu a mai făcut niciodată un pas înainte atât de important. Lumea descoperită în Tristan nu s-a conturat până la sfârşitul secolului. Muzica a reacţionat la ea aşa cum reacţionează un organism uman la un ser injectat, pe care se străduieşte la început să-l elimine ca pe o otravă, numai pentru a se deprinde ulterior să îl accepte ca fiind necesar şi chiar sănătos. Lucrul pe care l-am trăit în locul unei adevărate înţelegeri a lumii cromatice a muzicii a fost penetrarea celui mai mărunt cromatism în aspectele liniare şi armonice ale muzicii noastre, apoi dezintegrarea fiecărui element, o cădere în completa absenţă a planului şi regulii şi în cele din urmă anarhia pură.

Dacă adoptăm astăzi, din perspectiva pe care o avem asupra întregului câmp, scara cromatică pe post de material de bază pentru compoziţie, nu facem decât să continuăm ce s-a început acum optzeci de ani.”

(Paul Hindemith, Unterweisung im Tonsats [Arta compoziţiei muzicale], volumul I (1937), traducerea mea)

Mai jos, schiţe de costum pentru montarea de la Skt. Petersburg a lui Vsevolod Meyerhold (1909), inspirate de miniaturi medievale franceze (din Patrick Carnegie, Wagner and the Art of the Theatre):