L-a vindecat Stalin de gâlci

Ce-i al lui e al lui: regimul bolşevic al lui Stalin preţuia artiştii, desigur cu condiţia ca aceştia să nu creeze probleme politice. Unul din cei mai renumiţi cântăreţi ai perioadei interbelice, Ivan Kozlovski (1900-1993), se bucura de favorurile dictatorului şi i se acordase de altfel râvnitul titlu de Artist al Poporului. Fusese de altfel singurul artist vocal (alături de soprana Antonina Nejdanova) care se bucurase de acest privilegiu înainte de război. Despre Kozlovski se povesteau multe anecdote. Iată două din ele, relatate de Simon Sebag Montefiore în voluminoasa lui carte Stalin: curtea ţarului roşu (traducere de Cătălin Drăcşineanu):

Odată, când Kozlovski, tenorul curţii, cânta la Kremlin, cei din Politburo au început să-i ceară un anumit cântec. „De ce îl presaţi pe tovarăşul Kozlovski?”, a intervenit Stalin calm. „Lăsaţi-l să cânte ce vrea.” A făcut o pauză. „Şi cred că vrea să cânte aria lui Lenski din Oneghin.” Toată lumea a izbucnit în râs şi Kozlovski a cântat ascultător acea arie.

La Bolşoi, Kozlovski şi-a pierdut brusc vocea în timpul operei Rigoletto. Cântăreţul a ridicat neputincios privirile spre Loja A, unde stătea Stalin, arătând cu degetul spre gâtul său. Instantaneu, Stalin, fără să spună nimic, şi-a pus degetul în partea din stânga a tunicii sale, în apropierea buzunarului, unde se prind medaliile, şi a mimat o medalie. Lui Kozlovski i-a revenit vocea. Şi a primit medalia.

Legenda spune că regii Franţei se bucurau, în ziua încoronării, de miraculoasa putere de a vindeca de gâlci. Iată că ţarul roşu avea acest dar miraculos şi în zilele de rând.

În imagine, Ivan Kozlovski (de aici).