☺☺☺ Florin Lăzărescu - Întâmplări şi personaje

Un banc vechi şi răsuflat ne înfăţişează un examen la drept civil. Întrebat de profesor ce vede pe fereastră, studentul răspunde „oameni, case, maşini etc.”. Profesorul îl pică, spunându-i că răspunsul corect era „persoane şi bunuri”. Cam ca profesorul cel răutăcios procedează şi Florin Lăzărescu, romancier şi scenarist care îşi botează, sec, Întâmplări şi personaje, volumul apărut anul acesta la Polirom. Cum ar fi, o vagă încercare de neutralitate a unui autor care numai neutru nu se va dovedi pe parcursul celor două sute de pagini. Pentru a nu face nici noi vreo presupunere subiectivă, să ne mulţumim să constatăm că e vorba de câteva zeci de texte scurte, rareori depăşind câteva pagini, de multe ori cu „poantă”, adesea simple consemnări ale unui episod cotidian pe care numai un unchi de abordare insolit în poate scoate din banalitate.

Procesul de ficţionalizare pare (n-ai de fapt cum să ştii, dar n-are a face) minimal. Autorul dă senzaţia că stă pe margine, se uită şi scrie, asta când nu e el însuşi în mijlocul acţiunii, de te întrebi cum le mai şi notează pe toate. Sigur, toate acestea sunt iluzii ale lecturii şi e perfect posibil ca ce-i apare simplu şi firesc cititorului să-i fi solicitat imense eforturi scriitorului. Iar zic, n-are a face, fiecare cu ale lui. Materia e luată din realitatea nemijlocită: ba o mutare, ba o călătorie cu trenul pe mult-bătuta rută Iaşi-Bucureşti, ba o ieşire cu prietenii, mai o vizită la Billa, mai un drum cu maxi taxi. O serie de proze sunt construite ca micronaraţiuni cu poantă (Doamna Angelica, Tristeţe postrenovare, Noul paşaport etc.) Câteodată pe Lăzărescu nu-l preocupă niciun fir epic, ci doar o figură interesantă (Regina Angliei, Aculin Tănase) sau o vorbă de efect auzită sau citită undeva (Ras capul). Iată o mostră ilustrativă pentru o oarece vână absurdă (Calcule):

Când să intru în scara blocului, mă opreşte o doamnă în vârstă, zgribulită de frig, cu două sacoşe în mână.

      — Nu vă supăraţi – lasă sacoşele jos –, nici nu ştiu cum să vă spun… Vin de la piaţă şi… dar nu cumva să vă supăraţi…

      Ar fi culmea să-mi ceară bani, mă gândesc eu, la cât de elegant e îmbrăcată.

      — Vă rog, spuneţi.

      — Cât face nouă ori trei?

      M-a luat prea repede, iar tabla înmulţirii am învăţat-o cândva, de pe coperta spate a unui caiet de mate, demult…

      — Douăzeci şi şapte, nu? mă scoate tot ea din încurcătură…

      — Da, doamnă, o asigur eu.

   — Vă mulţumesc din suflet… – mi-a zâmbit. Eu sunt bătrână şi nu mai ţin bine minte.

      Şi-a luat sacoşele şi a plecat.

Un mic ciclu tematic e alcătuit din schiţe în care sunt prezenţi membrii familiei. Figura mamei e mai ştearsă, dar a tatălui, fost constructor, e bine reliefată (Navetistul rămâne în această privinţă piesa de referinţă). Toate bucăţile sunt, cum ziceam, rupte din viaţă, relatările au un ton lejer, complice, adesea cu umor, dar şi cu gravitate atunci când e cazul. E linia pe care mergeau acum un secol şi jumătate însuşi Mark Twain, într-o oarecare măsură, Cehov (scriitor pe care Florin Lăzărescu îl şi pomeneşte în câteva rânduri.

Nu lungesc o postare despre texte scurte. Întâmplări şi personaje este o carte pe care o poţi citi fără mare efort în vreo două ore şi din care pot fi reţinute câteva pagini foarte bune. Restul au măcar calitatea că-s de dimensiuni reduse.