☺☺☺ Iulian Ciocan - Iar dimineaţa vor veni ruşii

Nu-i cazul să se sperie nimeni citind titlul recentului roman al lui Iulian Ciocan, Iar dimineaţa vor veni ruşii (Polirom, 2015), căci nu dau năvală vecinii de la Răsărit, sau cel puţin nu la noi, ci în Republica Moldova. Să recunoaștem că e o etichetă de efect şi să ne uităm mai îndeaproape la conţinut. Până la un punct, speranțele cititorului nu sunt înşelate; cartea autorului moldovean se bazează pe o idee interesantă, chiar dacă nu cu totul nouă, aceea de a amesteca două niveluri de ficţiune într-un fel de mise en abyme care are potenţialul de a rupe ritmul aşteptării. Avem o naraţiune pe două paliere, primul, desfăşurat în anii 1995-1995, îl are ca protagonist pe tânărul Marcel Pulbere, proaspăt absolvent al unei facultăţi de filologie româneşti revenit la Chişinău, unde dă piept zdravăn cu marasmul economic şi social republican. Al doilea plan, săi zicem meta-ficţional, deşi termenul nu e foarte fericit, e cel al peripeţiilor din 2020 ale lui Nicanor Turturică, sexagenar profesor de latină şi erou al cărţii pe care a scris-o şi se zbate s-o tipărească Pulbere.

Alternarea permanentă a straturilor de proză (o felie de viaţă a lui Pulbere urmată de una a lui Turturică şi tot aşa) ţine treaz interesul lectorului, mai ales că apetitul epic nu lipseşte, cel puţin în prima jumătate a textului. Sunt scene cotidiene din Chișinău din anii 1990 şi 2020; mare lucru nu pare să se fi schimbat, sărăcia şi corupţia sunt ubicuitare, deşi o subtilă diferenţă de accent politic s-ar putea simţi, mai ales în trecerea de la un fel de naţionalism („statalitatea Moldovei” versus „jugul româno-occidental” de mai târziu). Personaj cu o biografie (şi chiar şi semnalmente) ce par inspirate din ale autorului, Marcel Pulbere se luptă cu un sistem neprietenos şi, în ciuda vorbirii lui „culturale”, nu poate trece barajul gros al naţionaliştilor păşunişti apăruţi după dezintegrarea Uniunii Sovietice. Iulian Ciocan nu face economie de material pentru a construi, din tuşe adesea prea groase, băieţii răi: editorul Anatol („Tolea”) Vulpescu, director la Buchea latină, Liviu Beschieru („clasicul literaturii basarabene”) sau profesorul Arcadie Zburleanu, şef de catedră la Universitatea Pedagogică „Dosoftei”, unde patronează tot felul de matrapazlâcuri. Aceştia au parte de încondeieri care le scot în evidenţă precaritatea morală şi nu-i exclus să avem de a face cu o scriere cu cheie, cu trimiteri la persoane reale. În fine, nu contează, tot nu cunoaştem realitatea Republicii Moldova, dar din punct de vedere strict literar reuşita e limitată. 

Nicanor Turturică, omul din viitor, din romanul pe care însuşi Pulbere îl numeşte „fantastic”, e un ins cu prestaţie tragicomică. Prins în mijlocul unor evenimente dramatice (reinstaurarea unui regim sovietic după o aşa-zisă invadare a Moldovei de către forţele transnistrene ale preşedintelui Smirnovici, cu puternic sprijin din partea Rusiei lui Pufin (sic)), profesorul încearcă o evadare în România. Să recunoaştem că e o senzaţie ciudată; de la Ostap Bender al lui Ilf şi Petrov n-am mai văzut personaj care să privească ţara noastră ca pe un liman al speranţei. N-are a face, căci grănicerii noştri îl trimit înapoi, iar omul, arestat, are o atitudine demnă şi refuză să colaboreze cu ocupantul. Ridicul în înfăţişare şi apucături, văduv care se ţine cu bufetiera Raia, cu doi ani mai vârstnică, Turturică e totuşi un personaj respectabil prin tăria lui de caracter. 

Fără să o ştie, Marcel Pulbere, moldoveanul actualităţii, avea să reproducă într-o anumită măsură traseul lui Turturică. Viaţa care imită arta, deh! Onest, credincios dealurilor literaturii contemporane valoroase estetic, Pulbere ajunge să fie acuzat de acţiuni antistatale, căci romanul lui, în fine publicat, e luat de stăpânire drept un text provocator. Scrisă cu vervă, în ciuda unor stridenţe şi mici inabilităţi de limbaj, Iar dimineaţa vor veni ruşii e o carte care captivează. Sigur că poţi găsi în ea fire care nu se leagă cum trebuie sau personaje insuficient exploatate (ca Blina, prietenul lui Marcel sau Silvica Zgură, amanta lui Tolea Vulpescu), dar bilanţul mi se pare pozitiv. După Înainte să moară Brejnev (despre care am scris aici), Iulian Ciocan a mai adăugat o bucăţică la un puzzle moldovenesc la care pare să lucreze.