Literatura juvenilă într-un „an de pregătire” (III)

În ultima treime a articolului, Mihail Cosma continuă discutarea problemei spinoase a fantasticului, adevărată piatră de încercare pentru teoreticienii literaturii juvenile a vremii. Orice îndepărtare de la realism era privită cu suspiciune de ideologia oficială, aşa că erau necesare soluţii de-a dreptul solomonice pentru a împăca aceste criterii cu necesitatea creării unor lucrări care să satisfacă apetitul pentru fantezie al cititorilor tineri. Şi de această dată, modelul sovietic este salvator:

Problema fantasticului de care nu poate fi lipsită o literatură pentru copii, dar care duce prin cultivarea lui cu orice preţ la deformaţii periculoase, şi-a găsit o justă soluţie în stimularea fanteziei. Şi nu este vorba în literatura sovietică de o fantezie gratuită, ci de o fantezie care serveşte realitatea. Ştiinţele naturale, expediţiile ştiinţifice, viaţa curioasă a pământului, sunt inepuizabile surse se inspiraţie ale autorilor sovietici. Povestirile fantastice ale lui Lew [sic] Kassil sau Efremov au de aceea o deosebită căutare.

Cu Kassil şi Efremov, Mihail Cosma revine la exemplele date în articolul din România liberă din 18 iulie 1948. El are în vedere mai ales literatura ştiinţifico-fantastică, gen care se va afirma şi la noi, după model sovietic, mai ales odată cu apariţia în 1955 a colecţiei de povestiri ştiinţifico-fantastice a revistei Ştiinţă şi tehnică. Canalizarea fanteziei pe făgaşul aşa-numitei anticipaţii (termenul va câştiga teren la noi în anii 1970-1980 şi va concura mai vechiul termen de ştiinţifico-fantastic) are avantajul că ocoleşte potenţialele acuzaţii de misticism, de vreme ce este vorba de realizări tehnologice inexistente în prezent, dar perfect posibile în viitor, conform legilor naturii.

Tot în spiritul literaturii sovietice este abordat şi aspectul formal al ilustraţiilor care însoţesc textele consacrate copiilor. Începând cu anul 1948, publicaţiile adresate copiilor şi tineretului devin conformiste, de un realism rubicond şi debordând de o veselie artificială, imitând tipare sovietice[1], deşi Mihail Cosma evocă şi modele mai îndepărtate ale acestora (Wilhelm Busch sau Walt Disney):

Problema esenţială pe care şi-au pus-o autorii sovietici în ceea ce priveşte desenul, tehnica de prezentare a publicaţiilor pentru copii a fost aceea a stilului. Însuşind rezultatele unor specialişti ca Wilhelm Busch sau Disney[2], îmbogăţind aceste rezultate cu experienţa desenului sovietic, cărţile şi revistele care apar în U.R.S.S. oglindesc preocuparea artiştilor sovietici de a se menţine la nivelul puterii de înţelegere a copilului, dezvoltând-o neîncetat. Totul pleacă de la simplu. În ceea ce priveşte desenul, el reflectă cu claritate cele mai mici experienţe de viaţă ale copiilor, el este oglinda mediului specific fiecărei categorii de copii care se regăsesc cu emoţie, cu simplitate în orice detaliu.

Aspectul figurativ, reproducerea detaliului, sunt văzute ca elemente semnificative ale ilustraţiei. Deşi conţinutul rămâne primordial, forma nu este niciodată neglijată în discuţiile consacrate literaturii juvenile din perioada 1948-1965. Încă din februarie 1948 Elena Pătrăşcanu scrie în Flacăra că „[d]iletantismul trebuie să dispară şi din cărţile cu imagini pentru copiii cei mici şi să facă loc artiştilor bine orientaţi ideologiceşte. Simţul pentru culoare, formă şi armonie se dezvoltă în frageda copilărie, cu urmări hotărâtoare pentru dezvoltarea de mai târziu a copilului şi a omului matur” (Literatură, teatru şi pictură pentru copii). Desigur, profesionalizarea reprezintă un deziderat firesc în orice domeniu, dar în cazul publicaţiilor pentru copii imperativul de a se face loc „artiştilor bine orientaţi ideologiceşte” exprimat de Elena Pătrăşcanu a avut ca rezultat eliminarea din viaţa artistică a unor creatori valoroşi.[3]

În spiritul epocii, nici în literatura pentru copii nu este loc pentru gratuităţi, pentru lipsă de angajare politică în spiritul luptei de clasă, subliniază în final publicistul de la România liberă:

Ca şi în celelalte sectoare de manifestare artistică, literatura pentru copii va trebui să oglindească schimbările esenţiale prin care trece ţara noastră, să contribuie la trezirea judecăţii, a sentimentelor morale şi estetice, a înflăcăratului patriotism, a noii atitudini faţă de muncă, de care este pătrunsă clasa muncitoare. Senzaţionalul, titlurile greoaie, cuvintele inaccesibile, gratuitatea care mai persistă în materialul publicat de revistele noastre pentru copii, trebuie să dispară. La fel unele broşuri cu împăraţi benevolenţi, de un fantastic bolnăvicios. Dar pentru a atinge aceste câteva obiective, este necesară înţelegerea copiilor, cunoaşterea lor.

Pentru a ilustra postarea de astăzi, am pus alături două coperte de reviste pentru copii din epocă: Murzilka sovietică şi autohtonul Pogonici. Se poate uşor remarca înrudirea stilistică dusă până la identificare (ca în caseta cu numele publicației).

[1] Un fenomen aparte este reprezentat de dispariţia, cu începere din 1948-1949, a benzilor desenate din revistele pentru copii (acestea erau probabil asimilate demonizatelor comics-uri americane). Se schimbă şi prezentarea grafică generală. În mai multe rânduri, o revistă precum Licurici are „coperte cu pionieri desenaţi în stilul grafic care se va numi mai târziu «realismul socialist»” (Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotariu, Istoria benzii desenate româneşti, 1891-2010, Editura Vellant, 2010).

[2] Este surprinzătoare menţionarea drept model de creaţie a lui Disney, fiind cunoscută deplasarea semnificativă spre dreapta a concepţiilor artistului american (a se vedea Walt Disney. The Triumph of American Imagination, Knopf, New York, 2008).

[3] A se vedea Dodo Niţă şi Alexandru Ciubotaru, op. cit., pag. 52.