26 februarie 2010

Mulţumiri şi precizări

Aflu uimit şi - de ce nu, căci oameni suntem - flatat, că onoratul juriu al concursului Blog de blog a decis să îmi acorde, la egalitate cu colegul Dragoş C. Butuzea, trofeul „Cel mai bun critic literar dintre bloggeri”. Vestea m-a luat prin surprindere, căci nu îmi aminteam să mă fi înscris în vreo competiţie cu acest blog, desigur, în afara concurenţei implicite pe care o presupune activitatea de scrib pe monitorul calculatorului. Dacă a concura singur şi a ieşi pe locul al doilea e un paradox care creează nelinişte, a nu concura şi a câştiga e, să recunoaştem, o situaţie cel puţin la fel de contrariantă.

Asta fiind situaţia, m-am gândit la început că nu-mi rămâne de făcut decât să mulţumesc juriului şi să ţin un discurs de recepţie. Juriului îi sunt recunoscător pentru atenţia pe care mi-o acordă, dar discursul mai poate aştepta, căci încă n-a avut încă loc gala premiilor Oscar şi aş vrea s-o urmăresc pentru a mă inspira de acolo.

Trecând la lucruri nu neapărat mai serioase, ci spuse doar într-un registru ceva mai grav, vreau să precizez că blogul meu nu e al unui critic literar. Sau, cu alte cuvinte, nu mi-am propus să fac pe el critică literară sau să devin un echivalent în spaţiul virtual al unor Maiorescu, Gherea, Bodgan-Duică, Ibrăileanu, Lovinescu, Mihail Dragomirescu, I. Vitner, Manolescu, Simion sau Daniel Cristea-Enache, critici din epoci diferite şi de valori la fel de diverse. Nu vroiam decât un loc unde să practic sportul nostru naţional, adică datul cu părerea, având drept obiect cărţile. Nu mi-am propus să fiu obiectiv, olimpian sau intransigent, ci doar să explic ce mi-a plăcut şi ce nu în respectivele scrieri. Uneori cu supleţe a argumentului şi spor al frazei, alteori mai poticnit, după cum au fost împrejurările. Căci bloggerul, ca şi soldatul, nu are viaţă personală, ca să parafrazez neinspirat un poet cu inspiraţie multă.

Singurul principiu pe care m-am străduit să îl respect a fost cel al preeminenţei criteriului estetic ori de câte ori am scris despre beletristică. Mai pe şleau, am fost echilibrat sau părtinitor, am avut sau nu dreptate, dar am pus mereu criteriul estetic pe primul loc. Acest principiu nu a funcţionat neapărat şi în cazul cărţilor din alte domenii, precum istoria, unde am încercat, e drept, să înţeleg faptele şi să-mi susţin părerile cu argumente, dar şi să extrag, când s-a putut, „morala” poveştii. N-am făcut un secret din simpatiile/antipatiile mele politice (vezi coloana din stânga), fapt care i-a iritat pe unii. N-am ce le face, e blogul meu. Nemulţumiţii au oricând la dispoziţie alte bloguri, mai pe gustul d-lor. Un lucru n-am făcut însă, să scriu despre o lucrare din categoria fiction din perspectiva opiniilor mele politice sau să strâmb din nas numai pentru că ştiu că autorul ei e din altă tabără politică.

În cele din urmă, nu mi-am propus să fiu complezent cu un autor sau o editură anume, chiar când a fost vorba de nume sonore. Găsim lucruri bune şi lucruri proaste peste tot, şi la o mare editură cu o reţea de distribuţie naţională, şi la o editură mai mică, ale cărei cărţi se găsesc pe apucate. Autori cunoscuţi scriu nu rareori cărţi proaste, după cum dai uneori peste cărţi bune ale unor necunoscuţi.

Şi pentru că am senzaţia că oricum nu are nimeni răbdare să citească până aici, închei repetând, ca într-un discurs ce se respectă, mulţumirile de la început. Un lucru e limpede, am ajuns să fac critică fără să ştiu, după cum monsieur Jourdain al lui Molière făcea proză sans le savoir...

19 comentarii:

Lucia Verona spunea...

Felicitări şi aici! Chiar şi în spaţiul "datului cu părerea" unii sunt mai buni, alţii mai puţin buni - recunosc că nu te ştiam, mi-a atras atenţia un scriitor: "Uite ce bine scrie Micawber despre cărţi româneşti". M-am uitat, am fost de aceeaşi părere, asta e :)

Lilick Auftakt spunea...

Erai pe lista mea de nominalizari. Insa te-au remarcat scriitori si critici adevarati din juriu.

Asa e, nu te-ai inscris si nu te-ai promovat in vreun fel. Dar probabil ai fost citit de cine trebuie. :)

Te asteptam pe 5, la Uniunea Scriitorilor.

Marin Anton spunea...

Felicitări pentru premiul primit!
Iată că pe piaţa liberă a ideilor, fără a avea filiaţiuni cu "boierii", blogul dumneavoastru prinde să se impună ca un demmn de luat în seamă act de cultură. Şi când spun asta, consider că nu exagerez cu nimic. Cât de important, de profund şi cu ce efecte, rămâne de văzut în timp. Important e că scrierile dumneavoastră - părerile, cum vă place, modest, să o spuneţi - încep să aibă impact şi să suscite un interes din ce în ce mai sporit.
Sigur, părerile dumneavoastră conţin un anumit grad de subiectivitate şi nu coincid întotdeauna, prin afintăţi elective sau nuanţe, cu cele pe care le împărtăşesc cititorii. Niciun critic nu poate avea o obiectivitate totală, om fiind şi el, cu capacitatea de a rezona sau nu, într-o măsură mai mare ori mai mică, la anumite lucruri.
Fundamentală la aceste postări - în realitate nişte articole critice în toată puterea cuvântului - rămâne onestitatea şi preeminenţa principiului estetic în privirea cărţilor citite. Citite, subliniez, nu frunzărite pe diagonală, aşa cum li se întâmplă, din păcate, multor "lectori profesionişti".
Totodată, limpezimea, eleganţa şi vioiciunea analizei ce animă texetele le conferă acestora o ţinută deosebită. Iar umorul, pe alocuri autoironia chiar, le fereşte de alunecarea pe o pantă discursivă care să mumifice totul în sentenţiozităţi de care dau pe dinafară multe din articolele criticii noastre.
Poate că - având în vedere modestia de care daţi dovadă - veţi considera comentariul meu prea din cale afară de laudativ. Fiţi liştit! Abia de acum încolo - cu ocazia primirii acestui mic premiu - veţi trezi interesul celor care vor simţi în mod spontan dorinţa de a vă lua în tărbacă şi de a vă înţepa cu cât mai multă veninoşenie. Cazul vrednicei şi atât de interesantei doamne ce semna "Terorista", ţinând un blog ajuns aproape de interes naţional, prin public, prin impact şi prin calitate - atât cât poate fi interesată naţiunea de literatură - ce se numea "Terorism de cititoare", mi se pare plin de învăţăminte...
Oricum, eu unul îmi repet convingerea că ceea ce întreprindeţi dumneavoastră e un act de cultură. Unul făcut din pasiune, lipsit de scopuri lucrative şi de fanfare cu iz patriotic. Ca atare cu atât mai demn de luat în seamă.
Închei prea lungul meu comentariu cu o întrebare: ce-ar fi dacă aceste "păreri" ar fi adunate într-un volum destinat publicării?

sorin andreica spunea...

felicitari
cu respect

Dan Gulea spunea...

felicitari pentru premiu si pentru idealismul din valorii estetice in numele careia scrieti!

Valive spunea...

Felicitari. La drept cuvant, meritai un premiu. Imi place "datul cu parerea" in cazul tau si, desi intru destul de rar pe la tine, imi place sa citesc critici. Pacat ca nu pot face rost de cartile pe care le mentionezi. N-as avea cu ce sa le cumpar.

Wilkins Micawber spunea...

@ az

Multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ati avut si de aceasta data pentru blogul meu. Cat despre 'idealism' si 'valori estetice'... ati fi meritat si dvs. premiul in aceeasi masura ca mine, daca tinem seama de temele abordate pe blogului dvs.

Wilkins Micawber spunea...

@ Valive

Multumesc. Cred ca am sa incep sa laud carile despre care scriu. Poate in felul asta lumea n-o sa ma mai considere 'critic' :)

E regretabil pe de alta parte ca nu va puteti cumpara toate cartile pe care vi le doriti. In postarile mele semnalez ori de cate ori pot locul de unde se pot descarca respectivele carti de pe internet.

Wilkins Micawber spunea...

@ Lilick

Sunt flatat de onoarea care mi s-a facut. Din pacate nu voi da curs invitatiei la Uniunea Scriitorilor. De fapt premiul banuiesc ca e simbolic si asa si trebuie sa si fie. Cred ca nici nu e nevoie de mai mult decat un banner afisat pe blog.

Wilkins Micawber spunea...

@ Lucia Verona

Vedeti ce inseamna norocul?

Probabil o buna definitie de lucru a norocului ar fi 'atunci cand da peste tine cine trebuie in momentul in care trebuie' :)

Multumesc.

Wilkins Micawber spunea...

@ Marin Anton

Sunt, desigur, magulit de aprecierea dvs.

Doua precizari:

- blogul acesta va ramane exact ce este, un blog, cu modalitatile de expresie si limitele specifice acestui mediu de comunicare. El nu se vrea 'carte' sau, Doamne fereste, forum de indrumare de niciun fel.

- cunosc extrem de vag cazul "Terorista" si probabil ca apropierea pe care o faceti intre blogul meu si blogul acela ar trebui sa fie flatanta pentru mine. Habar n-am. Si nici n-am habar care era filozofia care o anima pe respectiva autoare de blog. Terorismul, nici macar in forma sa metaforica, nu e modalitatea mea de lucru. Ce fac/au facut altii e treaba d-lor.

Si o ultima observatie: pe acest blog e binevenita toata lumea sa-si dea, ca si mine, cu parerea. Nu veti gasi insa din partea mea adeziuni/laude complezente la vreo carte, autor consacrat/celebritate sau institutie, fie ea si 'de cultura', cum le place unora sa spuna. Blogul e in primul rand mijlocul de exprimare al omului de pe strada. Celebritatile au la dispozitie (si) alte canale de comunicare. Noi nu prea.

aimengrui spunea...

Desi nu scriu prea des comentarii la postarile dvs., trebuie sa spun ca vizitez cu regularitate, placere si mult interes blogul. Este un blog dinamic care, cel putin in cazul meu, starneste interesul nu numai in ceea ce priveste subiectele mele favorite dar si pentru subiecte carora in general nu le dau prea multa atentie. Inainte de a incheia as vrea totusi sa spun ca in opinia mea blogul dvs are anumite valente de critica literara. In fond una din caracteristicile criticii literare este si “datul ca parerea”, nu-i asa? In orice caz va multumesc mult pentru faptul ca practicati cu mult succes acest sport national.

Consider ca meritati din plin trofeul „Cel mai bun critic literar dintre bloggeri” pentru care va felicit din inima.

Wilkins Micawber spunea...

@ aimengrui

De cand s-a anuntat premiul, nu mai prididesc sa multumesc pentru felicitari si o fac si in cazul dvs. De fapt trebuie sa va multumesc si eu pentru rabdarea de care dati dovada urmarind cu atata acribie acest blog.

transildania spunea...

Felicitari!!

Wilkins Micawber spunea...

@ transildania

Multumesc. Si eu urmaresc cu mult interes blogul dvs. si va felicit pentru calitatea lui.

dragoş c spunea...

felicitari, colega!

Wilkins Micawber spunea...

@ dragoş c butuzea

Multumiri si succes si dvs.

Liviu Drugă spunea...

Ce chestie: ieri (aproximativ) gaseam blogul tau, cu totul intamplator, azi (exact) aflu ca te incorona drept pe loc fruntas. Sa-ti fie confortabila coroana, inspirata lectura si inspiranta critica! :)

Wilkins Micawber spunea...

@ Liviu Drugă

Va multumesc si dvs. pentru felicitari si urari.

Cat despre 'coroana' de care vorbiti, mi-a si lasat semne pe frunte de parca m-as fi lovit cu capul de pragul de sus (al propriei incompetente, desigur).