Ce cărţi cumpără „românii”?

Mi-a atras atenţia deunăzi o postare pe Facebook a lui Bogdan Suceavă, care făcea trimitere la un interviu cu o persoană numită Dan Vidraşcu, zisă director al Editurii Litera. Trec iute peste prima parte a titlului dat materialului, de o inepţie obişnuită în presa noastră (Ce cărţi cumpără românii?). Ideea este, desigur, că lumea nu cumpără cărţi, că nu citeşte (nu ştiu care e ordinea cauzală corectă), că vânzările de carte au scăzut cu 40% faţă de 2007, în fine, e prăpăd, nimic nou sub soare, ştim de altfel că urmează apocalipsa.

Să vedem ce informaţii ne oferă domnul director. Lumea nu cumpără cărţi pentru că – vezi Doamne – n-are de unde, că au dispărut librăriile, iar volumele apar mai mult prin hipermarketuri. Să vină aşadar repejor nişte retaileri mari şi să le (re)înfiinţeze, ia să vedeţi ce s-ar bate concetăţenii noştri pe ele, mai ceva decât pe fraţii Petreuş la pungă în vremea comunismului. De expansiunea fără precedent (drept e că la alţii) a cărţilor electronice, pentru care n-ai nevoie de librării fizice, dom’ director n-a auzit.

Ei, dar noroc că managerii editurilor luptă vitejeşte cu criza. Aici cine e mai bun la marketing face diferenţa. Mai întâi, nu ajunge să pui pe copertă tot felul de peltele cu elogii, ca să atragi cumpărătorii ca musca la rahat. Tre’ să ai strategie, nu glumă („dacă doar scrie Pulitzer pe ea, nu se întâmplă absolut nimic, trebuie să trâmbiţezi că este premiată şi doar după aceea simţi în vânzări ceva”). Noroc că autorii nu sunt nemuritori, iar ca editor poţi profita când mai dă câte unul ortul popii:

Vânzările de carte cresc şi atunci când autorul moare. „Dar durează foarte puţin. Dar trebuie să fii foarte foarte prompt şi dacă ai un canal de distribuţie diferit decât cel clasic, librăriile, care e foarte greoi, ci unul mai degrabă rapid, cum ar fi chioşcul de presă. Acolo mai ales simţi impactul, pentru că trebuie să ieşi pe piaţă la câteva zile şi efectul durează nu mai mult de o săptămână”, a mai spus directorul editurii Litera.

Se mai discută şi chestiunea tirajelor. Directorul glăsuieşte aşa: tirajele au scăzut în ultimii ani cu o treime, în special pentru beletristică, şi au ajuns la circa 2.000 de exemplare. La un moment dat [...] s-a oprit scăderea, pentru că nu mai merită să scoţi o carte, dacă nu are tiraj de minim 2.000 de exemplare. Nu zău! Oare ştie nenea ăsta câţi autori buni sunt publicaţi la edituri onorabile în tiraje de 500, ba chiar şi de 300 de exemplare? Desigur, la asemenea cifre autorul nu poate spera să vadă vreun ban şi primeşte în cel mai bun caz câteva exemplare gratuite, din curtoazie, iar profitul editurii e probabil şi el infim, dacă este. Dar asemenea cazuri există şi nu sunt probabil deloc rare, păcat că intervievatul e picat de pe Marte sau nu vrea să ne zică.

Amatorii de delicii găsesc şi alte aserţiuni savuroase în interviul respectiv, dar ar fi păcat să le stric eu plăcerea povestind ce şi cum. Pentru curioşii înzestraţi cu o anume doză de masochism, textul interviului se găseşte aici.