Cine strică piaţa cărţii din România?

Observ că în ultima vreme mahării din domeniul editorial manifestă o vioiciune deosebită. Dumnealor dau interviuri şi explică onoratului public (ne)cititor ce strategii au, cum e cu starea tipăriturilor, ce se vinde şi ce nu. Am avut ocazia să scriu nu demult despre opiniile (de tot râsul, dacă n-ar fi cam de plâns) ale lui Dan Vidraşcu, directorul Editurii Litera (vezi aici). Astăzi, din un fragment din gândirea (?) unui mare ştab editorial, Mario Demezzo, fost membru în varii comitete şi comiţii, absolvent al Universităţii Constantin Brâncuşi din Tg. Jiu, după cum reiese din profilul acestei personalităţi postat pe LinkedIn. Domnul acesta a fost recent ales preşedinte al Uniunii Editorilor din România, post de la înălţimea căruia acordă, desigur, un interviu.

Constatând, apocaliptic desigur, căci suntem în 2012, domnul în cauză afirmă:

Piaţa de carte în România s-a degradat din două cauze: externe şi interne. Cauzele externe au a face pentru o perioadă scurtă şi cu criza financiară, dar asta s-a văzut clar în vânzările noastre atunci când au fost reduceri salariale şi când au fost suspendaţi acei 100 de euro pe care profesorii îi aveau alocaţi pentru cărţi. Criza, însă, nu este o cauză atât de mare pentru că editurile sunt destul de flexibile şi s-au pliat repede şi adaptat la noile condiţii. Cred că cel mai mare rău este probabil cartea cu ziarul. Cartea cu ziarul a cauzat un rău imens cărţii în România. A fost o inflație de titluri la preturi foarte mici, fără ca oamenii sa se uite la calitatea cârtii. Au fost in general cărţi foarte ieftine, ieșite din drepturi, traduse şi redactate foarte prost, tipărite in condiții proaste, de asemenea, pe o hârtie care se macină singura in biblioteca in câţiva ani. Cel mai grav aspect al cărţii cu ziarul a fost felul in care a lucrat asupra psihicului oamenilor. I-a învăţat pe cititori sau pe oameni în general cu preturi foarte mici şi atunci când o editura vine cu o carte nouă, în care a făcut o investiție mai mare, oamenii nu mai plătesc prețul corect al cărţii. Ei așteaptă sa ajungă 10 lei sau 7 lei cartea şi atunci o cumpără. Este un cerc vicios în care aproape toate editurile au intrat şi din care nu mai pot ieşi. Acesta este motivul pentru care la târguri veți vedea nemeritat de multe cărţi la 10 lei. Problema este ca mergând în continuare pe această politică, editurile se afundă şi mai tare într-o greșeala pe care tot ele au generat-o.

Tare, nu? Bine că a pus în fine cineva punctul pe i şi a înfierat – deşi poate nu suficient de viguros – cauzele care pun pe butuci piaţa de carte de la noi. Un domeniu în care, dacă ar fi să ne luăm după onoratul preşedinte, concurenţa ar fi de-a dreptul malignă. Nu contestă nimeni că printre ediţiile ieftine scoase cu publicaţii de largă circulaţie se strecoară destule producţii situate binişor sub standardele minime editoriale sau filologice, dar a emite asemenea acuzaţii globale e o dovadă de... mai bine nu zic. În plus, nici măcar n-aş fi aşa de sigur că respectivele cărţi ieftine se adresează aceluiaşi grup de cititori (elitişti sau snobi, să le spunem cum ne place mai mult) care oricum nu le-ar cumpăra şi care, aflaţi la strâmtoare financiară, ar strânge din dinţi şi tot şi le-ar lua la un moment dat pe cele scumpe. Dar la urma urmei e şi Mario Demezzo un ins care vinde o marfă şi care încearcă, cum poate, s-o dea cât mai scump.

Cei care vor să guste şi alte fructe ale înţelepciunii domnului de mai sus pot citi aici.