6 decembrie 2012

Curge! Curge! Curge!

Unul dintre artiştii cu care Mahler are anumite afinităţi personale şi estetice este scriitorul german Gerhart Hauptmann (1862-1946), mai astăzi mai puţin cunoscut de publicul larg, dar foarte apreciat acum un secol. Primeşte de altfel premiul Nobel acum fix 100 de ani. Ca şi opera muzicală a lui Mahler, creaţia literară a lui Hauptmann a fost acuzată de „banalitate şi sentimentalism”. Cei doi schimbă scrisori admirative, se tutuiesc, iar în 1905, aflat în vizită la Viena, Hauptmann asistă la reprezentaţiile cu Fidelio şi, la distanţă de numai trei zile, cu Rheingold. Impresiile lui Hauptmann sunt de neşters. Entuziasmat atât de prestaţia dirijorului, cât şi de muzica în sine, el notează în jurnal:

Ultima mare impresie artistică din Viena a constituit-o Rheingold, dirijat de Mahler. Teatru al demonilor [Dämontheater]. Preludiul a fost supraomenesc din punct de vedere emoţional. Un fluviu! Un fluviu transparent! Care curge neîncetat prin milenii, elementar. Sunete care sugerează un proces tăcut. Ceva ce nu se opreşte niciodată, niciodată în vecii vecilor! - ceva ce curge mereu! curge! curge! Sunt lungi momente în care din micul teatru şi din spectatorii săi dispare orice senzaţie temporală. Totul s-a dizolvat, totul s-a transformat într-un şuvoi transparent. Sunetul de cristal al acestui şuvoi. Propulsat din însuşi interiorul său, întorcându-se înspre sine, mergând mai departe, umplut zgomotos cu forţe mai liniştite acum, trecând ca nişte lumi aflate în rotaţie. Rezonanţă în sine, mişcându-se, repezindu-se, mereu curgând, curgând! Minute în care percepi mişcarea ascunsă a tuturor lucrurilor. „Inefabilul nu poate fi auzit” – iată o lege care pare să fie încălcată aici. Este aşa de grandios, de nou, nu doar din punct de vedere muzical, deschide asemenea perspective [...] încât este, fără îndoială, o revelaţie că lasă speranţe nelimitate pentru viitorul omului. Am închis ochii şi am văzut numai fluviul. Nu mi-am dat seama că se ridica cortina. Şi deodată am auzit alte voci reverberând, dulci şi copleşitoare ca o bună-vestire. Am fost uimit, tremuram, aşteptam... Dar lucrurile măreţe din Wagner, chiar şi în acest preludiu, sunt mai măreţe decât îşi pot închipui admiratorii săi. Arta înseamnă viaţa divină a Naturii! 

Ca element picant, Hauptmann ar fi fost înamorat până peste urechi de Alma, soţia lui Mahler şi viitoare nevastă a lui Walter Gropius şi, ulterior, a lui Franz Werfel. Dar ce bărbat de acum un veac nu era îndrăgostit de această femme fatale...

Postarea de azi se bazează pe volumul al III-lea al lucrării Mahler de Henry-Louis de la Grange (de unde provine şi imaginea) şi pe cartea lui Karen Monson, Alma Mahler, Muse to Genius. Traducerea citatului este a mea. Reproducerea este o caricatură de epocă în care apare Mahler atacat de statuia Comandorului din Don Giovanni, care ia chipul lui Mozart și îl ceartă pe dirijor pentru interpretarea lui.

Niciun comentariu: