Am văzut în postarea de săptămâna trecută
(aici) câteva din modificările operate de responsabilii culturali din Germania
nazistă pentru a „deiudaiza” libretele muzicale neconvenabile. Ne amintim şi că
prin modificările operate de Julius Kapp, zelosul angajat al Operei de Stat din
Berlin, evreii din Nabucco deveniseră egipteni, iar evenimentele din operă
fuseseră „trase” cu vreo două decenii mai aproape de timpurile noastre. În mod surprinzător,
Nabucco s-a cântat totuşi în al
Treilea Reich şi în forma sa originară, cu toate inconvenientele pe care le
atrăgea prezenţa unor eroi evrei. Acest fapt, care s-a putut petrece numai în
condiţii strict controlate, cu voie de la poliţie. El rămâne în sine remarcabil
şi a fost făcut posibil de existenţa unei ligi culturale evreieşti („Kulturbund
deutscher Juden”). În condiţii de totală segregare faţă de cultura oficială şi
sub controlul vigilent al culturnicilor nazişti, liga a putut să ofere totuşi
montări ale unor lucrări neconforme cu ideologia dominantă.
În Verdi and the Germans: from Unification to the Third
Reich, carte de care m-am folosit şi pentru alte postări, Ursula
Kreuzer explică utilitatea acestei ligi, menită, în ochii aparatului de partid,
„să distragă atenţia cetăţenilor nedoriţi de la opresiunea crescândă la
care erau supuşi şi să dea senzaţia unui tratament «corect» scepticilor din
Germania şi din străinătate”. Deoarece, aşa cum a explicat şi conducătorul
ligii, Kurt Singer, concediat de la Opera de Stat din Berlin, nu prea existau
opere evreieşti propriu-zise, s-a căutat măcar să se introducă în repertoriu
lucrări cu subiecte canonice evreieşti.
A rezultat
astfel un spectacol cu o imagine opusă celei a montării oficiale, „deiudaizate”,
a lui Julius Kapp. Libretul folosit era cel tradus de dirijorul evreu Leo
Schottlaender în 1928, iar redarea versurilor celebrului cor Va pensiero, care se îndepărta destul de
mult de original, lăsa puţin loc pentru interpretări în privinţa dorinţei de
libertate pe care o transmitea. Nu doar libretul, ci şi costumele şi atmosfera
trimiteau la trecutul iudaic:
Poporul evreu era îmbrăcat în caftane lungi, cu bărbaţii etalând bărbi
lungi şi acoperăminte de cap specifice. Identitatea religioasă era scoasă în
evidenţă în timpul profeţiei din actul III, în timpul căreia Zaccaria ridica
emfatic deasupra capului Tablele legii cu cele zece porunci (scrise cu
caractere ebraice). În tabloul final, imaginea lui Baal face loc unor menore şi
toţi cei prezenţi îşi ridică braţele într-o rugăciune colectivă.
Cu tot
mesajul direct, spectacolul nu a avut prea mult succes, iar mulţi critici
(evrei, desigur, şi exclusiv în presa evreiască) nu au privit cu ochi buni
aluziile politice prea străvezii. Din acest motiv, liga s-a orientat spre opere
verdiene fără probleme (La Traviata, Un ballo... sau Rigoletto). În 1941 a fost desfiinţată, iar majoritatea membrilor
ei au ajuns în lagăre de exterminare.
Postarea de azi se bazează pe lucrarea Gundulei Kreuzer, dar şi pe cartea lui Lilly E,
Hirsch, A Jewish Orchestra in Nazi
Germani. Musical Politics and the Berlin Jewish Culture League (University
of Michigan Press, 2010). Imaginea, extrasă din studiul lui Hirsch, înfăţişează
momentul din actul III la care face referire textul postării. Traducerea
fragmentelor este a mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu