☺☺ Alina Nedelea - Şoseaua Căţelu 42

Năzuinţa spre autenticitate e probabil cea care a împins-o pe Alina Nedelea să-şi intituleze Şoseaua Căţelu 42 romanul apărut anul trecut la editura Allfa. Adresa cu iz comunist folosită pe post de titlu nu e cine ştie ce găselniţă nouă, căci autorii autohtoni exploatează cu sârg procedeul, de-ar fi să menţionăm doar Blocul 29, apartamentul 1 de Corina Sabău sau Cartea vieţii mele (Şulea 31, N3, sc.2. Cu ocazia comunismului) a lui Eugen Istodor, despre care am scris aici şi, respectiv, aici. (Auto)biograficul pare să dea buzna pe fiecare pagină a cărţii, a cărei eroină principală e o anume... Alina Nedelcu, alter ego al autoarei, care pare să-şi fi exploatat din plin experienţa de viaţă. Existenţa Alinei are două părţi, asimetrice ca întindere şi amploare, delimitate de fractura din decembrie 1989, survenită la un an de la moartea mamei adoptive în deja celebrul apartament din Căţelu. Momentul o surprinde pe fată la începutul adolescenţei. Romanciera aruncă câteva flash back-uri înspre copilărie, cu naivităţile ei, când Alina se crede fiica Rominei Pover şi a lui Al Bano şi când percepe, în felul ei inocent, mizeria vieţii cotidiene în comunism.

Cezura decembristă ne aduce în prim plan o altă Alina, emancipată şi cinică, liceeană care face avorturi cu dezinvoltura cu care altele îşi schimbă pieptănătura, bună camaradă, fată de viaţă cum s-ar zice. Are în Aura, mama naturală, o prietenă şi o confidentă înţelegătoare, are şi prietene bune şi credincioase („a doua Alină”) cu care trece prin peripeţii tragi-comice. Deviza care pare să stea la baza textului este „niciun moment de plictiseală”, cititorul e bombarbat cu naraţiune aproape pură, îndopat cu o anecdotică nu de puţine ori forţată, cu relatări într-un stil oarecum vulgar (tot năzuinţa, bat-o norocul!):

Pe Alina T. o pierd din ochi. Prind o conversaţie despre prostituţie. Una dintre fete zice că a găsit un client care ii dăruieşte o sticlă de Coca-Cola după ce face o treabă.

— Ce treabă ? o intreb.

— Să-i ling roata de la maşină. Un Jeep.

— Scuză-mă, dar nu cred c-am inţeles, insist eu.

— De ce ? Eşti proastă ? Am zic că merg la el in grădină şi ling aşa, parşiv, una dintre roţile Jeep-ului. Pentru asta primesc o Coca-Cola. 

— Dup-aia v-o şi trageţi ? 

— Nu.

Dacă comunismul limitase drastic opţiunile individului, noua stare de lucruri pare să permită visuri care de care mai îndrăzneţe, în spiritul filozofiei the sky is the limit. Timpul are, vorba ceea, din ce în ce mai puţină răbdare, Alina alege studiile de actorie - alte prietene, alte peripeţii - joacă într-un film, în fine, pleacă în Italia într-un impuls ce precede marele elan al căpşunarilor din primii ani ai secolului nostru. Nu e o fată care să zăbovească prea mult asupra chestiunilor sentimentale. Traversează o perioadă de compulsive gambling, face şi niţică prostituţie, încheie un mariaj de (semi)convenienţă cu un ins cu nume fistichiu (Boghi Dummi, numit mai în glumă, mai în serios, „omul vieţii mele”), neamţ prin adopţie, altminteri român verde. 

Epica Alinei Nedelea (autoarea!) are adesea un iz bulevardier, de relatare culeasă de prin revistele cu foi lucioase. Dacă Şoseaua Căţelu... are câteva momente bune, acestea ar trebui căutate în prima treime a cărţii, în răscolirea memoriei pentru a regăsi fragmente din primii ani de viaţă, în zbaterea pentru precizarea identităţii unui copil cu prea mulţi părinţi (Ceauşescu fiind unul dintre aceştia, dacă e să ne luăm după percepţia naivă a fetiţei). Ansamblul rămâne însă şubred şi nefinisat, cu momente de grosolănie care s-au dorit pesemne tot atâtea dovezi de autenticitate, cu piruete insuficient motivate psihologic şi literar. Rezultatul, uşor de întrevăzut, e un roman ratat.

Juriul criticilor literari a pus acest roman pe lista scurtă pentru premiul literar „Augustin Frățilă” (aici).