Veşnic holtei, dar etern îndrăgostit, de
preferinţă de o femeie mult mai tânără. Despre performanţele lui Bruckner în
materie de relaţii cu celălalt sex scrie Stephen Johnson în volumul Bruckner Remembered, carte în
care adună numeroase mărturii despre compozitorul austriac. Am tradus
pentru astăzi un fragment de text citat de Johnson din amintirile lui Carl
Hruby (apărute în 1901):
Există multe
noțiuni false despre relațiile lui Bruckner cu femeile și despre rolul pe care
l-au jucat în viața lui dragostea, acea puternică motivație a marilor artiști,
l-a jucat în viața lui. Deși Bruckner nu a cunoscut niciodată adevărata
„dragoste”, o pasiune cu adevărat măreață pentru o femeie cu un spirit superior
asemănător – la fel ca Johannes Brahms, antiteza lui artistică. Cu femeile era
fel de sfios și naiv ca un școlar de zece ani. Putem găsi explicația dacă
examinăm istoria vieții lui. Mâhnirea și grija i-au fost tovarăși nedespărțiți
din prima tinerețe până la deplina maturitate, așa că a avut puțină vreme sau
înclinare înspre galanteriile strălucitoare. „Zece ore la pian, trei ore la
orgă – acesta era regimul meu zilnic, iar orice timp care îmi prisosea era
sortit odihnei”, a mărturisit el cu ironie sumbră.
Cât despre cunoştinţele „întâmplătoare”,
a fost apărat toată viaţa de aşa ceva de pura strălucire a castităţii sale
fireşti. Singura dragoste adevărată a vieţii lui, după propriile sale cuvinte,
a fost venerata lui mamă, al cărei portret pe patul de moarte i l-a comandat
lui Zinnegar. A părut la un moment dat că Zeiţa dragostei [Frau Minne] îşi
croieşte un drum mai adânc în inima lui şi că pacea şi echilibrul mintal ale
bătrânului ar putea fi puse serios în pericol. Ştiu destul de multe lucruri pentru
a putea să istorisesc următoarea întâmplare. În 1885, după cum îi era obiceiul,
Bruckner şi-a petrecut vacanţa de vară în Steyr, unde era un oaspete binevenit.
Într-o zi s-a dus la o petrecere în aer liber împreună cu Grossauer, un prieten
al lui des pomenit. În timp ce se interpreta muzică, a văzut deodată o fată
foarte tânără, de un farmec indescriptibil, fiica unui cuplu respectabil din
Linz, care stătea la o masă din apropiere. În maniera sa impetuoasă
caracteristică, Bruckner a insistat ca Grossauer să-l prezinte familiei fetei,
cu care acesta se cunoştea din vedere. Dar Grossauer nu a reacţionat suficient
de prompt, drept care Bruckner, după ce l-a informat că e un „nenorocit”, s-a
hotărât să facă onorurile chiar el, în modul său inimitabil.
S-a îndreptat repede înspre masa unde
stătea fata cea drăguţă şi pe drum a răsturnat un scaun. Scuzele reclamate de
acest incident i-au oferit ocazia să se prezinte. Iar acum Bruckner părea să se
fi transformat complet! A dansat jumătate de noapte valsuri şi Ländler cu febleţea lui, ca un fiu robust de
ţăran, iar Grossauer a rămas paralizat de uimire văzând cât de uşor şi graţios
dansează maestrul. Cu toate acestea, biata fată nu prea ştia ce să facă cu
şuvoiul de complimente revărsat asupra ei în cursul serii de acest om renumit,
cunoscut în tot Steyerul şi suficient de vârstnic pentru a-i fi bunic. Câteva
zile mai târziu, Bruckner i-a invitat pe toţi la casa parohială şi a
interpretat, în faţa unui public în extaz, Adagio din propria lui Simfonie a opta,
pentru care inspiraţia îi venise, aşa cum mi-a mărturisit, la un pahar de
„Pilsner”. Grossauer susţine că Bruckner nu mai cântase niciodată cu o asemenea
ardoare. Nu ştiu cum au decurs treburile după toate acestea. Se zice chiar că
Bruckner i-a cerut fetei mâna, dar nu s-a căsătorit niciodată. Este posibil
să-şi fi dat seama că la vârsta lui ar fi fost un risc mult prea mare să
iubească orice mireasă diferită de frumuseţea densă şi castă, arta lui
superioară supusă şi mereu credincioasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu