„Muncitoarea” şi pericolul literaturii pentru copii otrăvite a Occidentului

Munca de combatere a literaturii considerate nocivă a fost purtată, de-a lungul primului an al noului regim, nu numai în oficioasele de partid sau în presa culturală, ci şi în presa sindicală. Pe linia aceleiaşi retorici stereotipe a „otrăvirii” tinerei generaţii de către literatura burgheză, în Muncitoarea (publicaţie subintitulată supliment la „Viaţa sindicală” pentru femeia muncitoare)  numărul 66 din 24 octombrie 1948 apare un material nesemnat cu acuzaţii aduse editurilor americane (Să ferim sufletul copiilor de otrava tipărită. Trusturile americane de editură distrug sufletele copiilor din Statele Unite). Punctul de plecare îl reprezintă discuţia, probabil imaginară, dintre două mame care se mândresc cu lecturile copiilor lor, inconştiente de răul care îi pândeşte din paginile cărţilor pe care le citesc, căci „niciunei mame conştiente nu i-ar conveni să afle că băieţelul ei cu ochi nevinovaţi îşi otrăveşte sufletul cu poveşti idioate unde nu este vorba decât de crime şi tâlhării, în timp ce fetiţa se hrăneşte cu aventurile amoroase scornite de minţi bolnave”. Este o strategie care ţine seamă de publicul-ţintă al Muncitoarei, format probabil în cea mai mare parte din femei. Deşi, constată fericit autorul, „astfel de cărţi nu mai pot apărea astăzi în ţara noastră”, pericolul nu a fost pe deplin înlăturat, atâta vreme cât „prăvăliile anticarilor şi podurile caselor sunt pline de această otravă tipărită care aleargă din mână în mână”. 

Se face şi un apel patetic la vigilenţa părinţilor, îndemnaţi „să ajute autorităţile pentru a îndepărta otrava de sufletele crude ale copiilor, profitând de dorinţa lor de a citi, punându-le în mână cărţile bune şi de valoare care apar acum pentru copiii noştri”. Cea mai mare parte a articolului este consacrată prezentării, în antiteză cu situaţia nouă din ţară, a stării de lucruri din Statele Unite, unde „otrăvirea tineretului este exploatată de marile trusturi[1] de editură şi patronată de guvern, situaţia a ajuns pe drept cuvânt alarmantă”.  Urmează un tablou apocaliptic, cu copii asupra cărora se exercită efectele devastatoare ale literaturii propagate de editorii aflaţi în goană după profit cu orice preţ. Pentru mai multă credibilitate, se citează spusele unui anume doctor Wertham, director al serviciului de psihiatrie dintr-un spital din New York:

Un băiat de 8 ani i-a spus „Îmi plac mai ales bandiţii. Am citit cum înjunghie două femei. Un altul omoară cinci poliţişti, şase femei şi alte 18 persoane.

Un adolescent de 17 ani care a înjunghiat mortal un băiat de 13 ani mărturiseşte: „Nu citesc prea multe reviste: de abia o duzină pe săptămână. Îmi plac mai ales poveştile cu crime”.

Un alt copil de 13 ani, care ţine sub teroare toată familia, declară cu entuziasm: „Bandiţii au descoperit un pistol care aruncă o rază ce omoară pe loc o grămadă de oameni”. Romanele pentru copii ţin acelaşi pas cu propaganda „atomică”[2] pentru adulţi, creând o atmosferă de teroare şi panică.

Relatarea doctorului Wertham este confirmată de jurnalistul francez Louis Pauwels, care face următoarea analiză: „în medie, se pot găsi în 8 pagini, 23 asasinate, pântece spintecate, gâturi tăiate, ştrangulări în subterane, rafale de mitralieră etc.”.  Ziarele americane, li se explică cititoarelor Muncitoarei, anunţă zilnic fapte care de care mai grozave săvârşite de copiii aflaţi sub influenţa nocivă a literaturii otrăvitoare publicate de editorii fără scrupule:

La Chicago, un băiat de 13 ani, care mărturiseşte în şedinţă marea sa pasiune pentru romanele de aventuri criminale, a fost judecat pentru asasinarea unui coleg. Tribunalul l-a condamnat la 22 de ani închisoare. Cei ce i-a [sic] făcut educaţia de ucigaş, patronii trusturilor de editură, îşi văd nestingheriţi de afacerile lor. Otrăvitorii sufletelor tineretului american fac afaceri atât de strălucite, încât îşi permit să acorde şi premii celor mai credincioşi cititori. Micuţii cititori sunt premiaţi cu câte „o pereche de cătuşe”...

Soluţia, pare să spună autorul articolului din Muncitoarea, este greu de întrevăzut, deoarece în Statele Unite, unde operează principiul („pretextul”) libertăţii presei, editorii sunt protejaţi. Firele complicităţii cu aceşti corupători ai copiilor şi adolescenţilor („gangsterii”) duc până la nivelul autorităţilor:

Autorităţile Statelor Unite au o deosebită grijă să „protejeze” pe aceşti gangsteri. Cât priveşte libertatea adevăratei prese, a presei democratice şi muncitoreşti, aceasta este după cum ştim o poveste. O poveste care începe printr-o anchetă a comisiei de cercetare a activităţii „anti-americane”[3] şi continuă cu un proces şi se termină cu închisoarea. Astfel, în timp ce patronii trusturilor de editură care lucrează la demoralizarea tineretului sunt protejaţi, scriitorii cinstiţi şi progresişti, ca marele romancier american Howard Fast[4], zac în închisori.

Articolul din Muncitoarea reprezintă un util studiu de caz pentru intervenţiile din presă consacrate luptei cu „otrava tipărită” a literaturii burgheze pentru copii şi tineret din ţările capitaliste. Finalul textului scoate în evidenţă schimbările produse în România, unde „editurile ne pun la dispoziţie tot mai multe cărţi din care copiii noştri pot desprinde învăţături folositoare şi exemple demne de urmat. Semnificaţia moral-educativă a cărţilor pentru copii şi tineret este afirmată răspicat, ca element principal[5] al discuţiei. În lipsa unei producţii autohtone semnificative, modelul sovietic era esenţial:

În Uniunea Sovietică, literatura pentru copii a ajuns la o mare înflorire şi contribuie în mod esenţial la educaţia minunatului tineret sovietic. Multe din aceste cărţi sunt astăzi traduse şi la noi, altele sunt luate drept pildă pentru cei ce scriu pentru copiii noştri[6].

Spre finalul materialului cercul se închide, revenindu-se la chestiunea copiilor ale căror lecturi trebuie supravegheate şi, mai mult, canalizate înspre noile valori, provenind din surse sigure, verificate ideologic:

 Să nu ne mulţumim să spunem: „Copilul meu citeşte”. Să ne îngrijim în aşa fel încât să putem spune: „Copilul meu citeşte numai cărţi bune”. Şi în această privinţă e bine să le aducem cărţi din biblioteca întreprinderii noastre şi să insistăm pe lângă tovarăşii bibliotecari să ne procure astfel de cărţi pentru copiii noştri.  

Imaginea reprezintă o caricatură de epocă apărută în Contemporanul din 26 martie 1948 ce ilustrează, stereotip, încercarea disperată a burgheziei de a opri ceasul istoriei.

---

[1] În epocă, „trust” este un termen cu puternice conotaţii negative, adevărată epitomă a rapacităţii sistemului capitalist, în special nord-american. Publicaţiile sunt pline de caricaturi în care apar aşa-zişii trustmeni cu pălării înalte decorate cu dungile şi stelele steagului Statelor Unite.

[2] Înarmarea atomică este o altă temă tratată amplu în presa vremii. Uniunea Sovietică, rămasă în urmă la capitolul dezvoltării armelor nucleare, anunţă totuşi, printr-un comunicat al agenţiei de presă oficiale TASS, că deţinea arma nucleară încă din anul 1947. Oficial, ştirea este întâmpinată cu entuziasm şi în România (a se vedea Scânteia din 28 septembrie 1948).

[3] Aluzie la Comitetul pentru Activităţi Antiamericane al Camerei Reprezentanţilor, organism activ în timpul războiului rece, investiga actele considerate ostile la adresa formei de guvernământ constituţionale.

[4] Howard Fast (1914-2003), romancier american, membru al Partidului Comunist, condamnat la trei luni de închisoare după ce refuzase să depună mărturie în faţa Comitetul pentru Activităţi Antiamericane. Fast făcea parte din artiştii de stânga din ţările capitaliste agreaţi, desemnaţi, stereotip, drept „progresişti” (în opoziţie cu artiştii neprizabili, cei „burghezi” sau „reacţionari”). În anii 1940-1950 i s-au publicat numeroase cărţi în traducere română. 

[5] În anii care vor urma se va purta în presă o discuţie vie asupra raportului dintre etic şi estetic în literatura pentru copii şi tineret. Deocamdată, la nici un an de la instaurarea noului regim, accentul cade pe lupta cu vechea literatură a burghezo-moşierimii.

[6] În perioada 1948-1949 apar numeroase traduceri din literatura sovietică.