Scrisoarea unui părinte neliniştit (II)

Observaţiile corespondentului României libere vin într-un moment în care se punea cu acuitate înlocuirea vechilor manuale de limba română „burgheze” cu unele corespunzătoare noii ideologii dominante, iar lecturile extraşcolare ale elevilor se cereau adaptate şi ele[1]. Răspunsul gazetarului de la România liberă abordează mai întâi chestiunea lecturilor din vechii autori români. Aceasta ar trebui să fie abordată conform principiilor aşa-numitei valorificări sau  preluări critice a moştenirii culturale, o temă care avea să facă carieră mai ales după moartea lui Stalin, odată cu relativa relaxare ideologică care a urmat:

Literatura română veche românească exprimă în majoritatea ei ideologia clasei posedante care a creat-o. Bunurile acestei literaturi sub aspectul lor de valori specifice este clar că noi trebuie să le primim aşa cum sunt. Cultura nouă corespunzătoare statului în care puterea a fost cucerită de clasa muncitoare în alianţă cu ţărănimea muncitoare şi intelectualitatea progresistă nu poate să se dezvolte decât ducând mai departe cele mai preţioase cuceriri ale epocii burgheze prelucrându-le în mod critic, aşa cum a arătat însuşi Lenin. Aşa că atât Alecsandri, cât şi Ispirescu, Gârleanu, Delavrancea dacă sunt recomandaţi tinerilor, aceasta trebuie să se facă în lumina concepţiei critice pe care ne-am însuşit-o, din aprofundarea ideologiei marxist-leniniste.

Pentru a înţelege mai bine contextul general al acestor observaţii, să ne amintim că, cu numai un an şi jumătate în urmă, în preajma alegerilor din noiembrie 1946, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PCR, rostea o cuvântare în faţa unor reprezentanţi marcanţi ai intelectualităţii întruniţi în sala Savoy din Capitală. Cu abilitate retorică, politicianul încerca să vină în întâmpinarea eventualelor temeri ale intelighenţiei că venirea la putere a Blocului Partidelor Democrate, alianţa electorală dominată de comunişti, ar putea însemna o rupere brutală cu tradiţiile culturale ale trecutului[2]:

Faptele au dovedit că concepţia democratică asupra vieţii nu este câtuşi de puţin o brutală ruptură cu tot ceea ce a fost valabil în viaţa şi cultura trecutului. Concepţia noastră nu este o soluţie de continuitate cu marile tradiţii culturale. Căci, democraţia şi concepţia care o călăuzeşte înseamnă tocmai salvarea de la naufragiu a celor mai autentice valori etice, culturale şi politice, înseamnă o revalorizare a tuturor valorilor reale ale trecutului. Concepţia democratică este tocmai o punte între ceea ce istoriceşte a fost valabil ieri şi ceea ce va fi valabil mâine. Ea asigură continuitatea reală a tradiţiilor culturale ale umanităţii.

Revenind la materialul din România liberă, dacă în materie de clasici români exista un anumit spaţiu de manevră, delimitat totuşi cu rigoare de ideologia oficială, cu totul altfel stăteau lucrurile în privinţa literaturii de aventuri de provenienţă occidentală, care nu putea fi tolerată cu niciun chip:

În ceea ce priveşte „literatura” poliţistă ieftină, literatura pornografică pe care a produs-o sau a importat-o burghezia de la noi şi care continuă să coloreze rafturile librăriilor şi anticăriilor, în acest domeniu trebuie continuată fără nicio cruţare acţiunea de epurare pe care o duc ziarele şi revistele Partidului Muncitoresc Român.

Intervenţia părintelui de la Oradea pare, cel puţin în ultima treime a articolului lui Mihail Cosma, un pretext pentru enunţarea unor teme mai largi şi mai semnificative. Una din acestea este necesitatea unei noi literaturi pentru tineret, pentru a satisface apetitul pentru lectură al acestei categorii. Ne este oferită o analiză psihologică sumară bazată pe surse sovietice considerate mai presus de orice controversă:

Dar problema nu se încheie aici şi corespondentul nostru de la Oradea o semnala de bună seamă. Avem nevoie de o nouă literatură de tineret. Avem nevoie de cărţi care să alimenteze setea de lectură a noilor generaţii cu opere izvorâte din istoria măreaţă a clasei muncitoare, din istoria luptelor pentru libertate ale poporului nostru, din eroicele bătălii ale Partidului oamenilor muncii. Ceea ce caracterizează tinereţea, spunea Lenin în „Sarcinile Uniunii Tineretului” este setea de a învăţa. Iar Kalinin[3], în „Drumul glorios al Comsomolului” arăta  că această sete se transformă în dorul fierbinte de ceva măreţ, de luptă în sufletul tineretului. Aceste caractere dominante ale tineretului trebuiesc cultivate, trebuiesc canalizate, pe linia celei mai necruţătoare atitudini faţă de clasele exploatatoare în spiritul luminoasei ideologii marxist-leniniste care deschide uriaşe posibilităţi de dezvoltare a tuturor facultăţilor omului. (Va urma)

Desenul reprodus în această postare a apărut în revista Contemporanul din 8 octombrie 1948.

[1] A se vedea articolul lui Ion Mihăileanu din Contemporanul nr. 106 din 8 octombrie 1948 (Despre o interpretare pseudo-marxistă a literaturii romane - pe marginea manualului de limba şi literatura română pentru clasa VII-a secundară - (Ed. de Stat)), în care autorilor manualului li se reproşează nu doar “[n]eutilizarea materialismului dialectic şi istoric ca metodă de interpretare”, ci şi faptul că „au rupt literatura care se iveşte astăzi de ceea ce reprezintă conţinut progresist în operele scriitorilor noştri din trecut”.

[2] Cu ajutorul intelectualilor vom crea o Românie nouă, în Scânteia nr. 678 din 15 noiembrie 1946.

[3] Mihail Kalinin (1874-1946), revoluţionar bolşevic, şeful formal al statului sovietic în perioada dictaturii staliniste.