☺☺☺ Cătălin Dorian Florescu - Jacob se hotărăşte să iubească

În Jacob se hotărăşte să iubească (Polirom, 2012), Cătălin Dorian Florescu, romancier elveţian de factură mai degrabă tradiţională, se joacă niţel cu cititorul botezându-şi personajul principal Jacob („cu c”, cum nu osteneşte să ne tot spună, pedant) şi pe tatăl acestuia, Jakob („cu k”, la fel de pedant). Dincolo de ortografia numelor (nişte etichete, la urma urmei), se străduieşte parcă să explice autorul, stă o problemă de identitate. Cea a bătrânului („cu k”) era destul de obscură. Se pomeniseră cu el la Triebswetter, sat bănăţean de colonişti şvabi şi loreni aduşi de Maria Tereza pe la 1770, pe vreme de furtună, în 1926, şi de atunci nu mai plecase. De fapt se pare că nici numele nu era al lui, îl furase de la altcineva, aflând că la Triebswetter trăieşte Eva Obertin, ultima descendentă a colonistului loren Frederick, el însuşi urmaşul lui Caspar, luptător în Războiul de 30 de ani. O genealogie care lui Jakob îi lipsea, dar pe care i-o lasă moştenire fiului său, Jacob („cu c”).

Personalitate puternică, dar om închis şi cu destule mistere, migratorul Jakob nu se va integra cu adevărat niciodată printre locuitorii sedentarizaţi din Triebswetter. Cu Eva, nevastă-sa, nu se va tutui niciodată, iar pe socrul lui îl va ţine la respect, să ştie bătrânul cine e masculul afla al familiei. Din Jakob şi Eva se naşte Jacob, un băiat destul de şters, cu personalitate care se conturează greu, bolovănos, care înţelege greu de ce majoritatea concetăţenilor săi îl venerează pe Gröfaz (numele de alint al lui Hitler, a cărui voce răsună obsedant la difuzoarele din sat în anii copilăriei eroului).

Maturizarea lui Jakob, altminteri un proces care pare să treneze la nesfârşit, e accelerată de evenimentele tragice aduse de încheierea celui de al doilea Război Mondial. Evenimentele scot la iveală ce e mai rău în om, e împuşcată sârboaica Katica, un crush timpuriu al adolescentului, ţiganii sunt deportaţi în Transnistria, apoi le vine rândul şvabilor să fie trimişi în Siberia. Cititorul e pus să-l însoţească pe Jacob în aventurile lui iniţiatice, care îl poartă prin „cenuşa imperiului”, din trenul care îl duce în lagăr şi din care reuşeşte să scape, până la popa Pamfilie, un simbolic dezgropător şi îngropător de oase omeneşti, apoi înapoi la Triebswetter. Avem parte şi de flashback-uri, adică mai exact deplasări  în direcţia trecutului istoric, pentru a-i cunoaşte pe dârjii strămoşi francofoni ai lui Jacob. Relatarea e sobră, fără multe zorzoane, deşi câteodată bombastică şi, paradoxal în raport cu intenţia auctorială, puţin convingătoare („Nu-i dădea pace gândul că poate avusese altcineva aceeaşi idee, că poate pornise la drum mai devreme, înaintase mai repede şi ajunsese mai departe decât el. Apoi a apărut în timpul furtunii puternice, părând el însuşi o forţă a naturii. Dar, în vreme ce cutremurul, seceta sau potopul treceau, el a rămas acolo.” Pe ici, pe colo, dăm şi peste câte o pată de-a dreptul suprarealistă (calul în flăcări, de pildă).

Romanul Jacob se hotărăşte să iubească pare construit pe principiul unui joc de sumă nulă. Iniţial puternic şi agresiv, Jakob (tatăl) slăbeşte pe măsură ce se derulează istoria şi sfârşeşte emasculat de-a binelea. În paralel, Jacob (fiul), la început firav şi decolorat, capătă relief şi ajunge să-şi sprijine părintele decăzut. Ce se câştigă într-o parte se pierde în cealaltă şi invers. Cartea are multe momente bune, care îi pot câştiga destui admiratori lui Cătălin Dorian Florescu. Există din păcate şi destul material de umplutură, iar lucrurile trenează câteodată fără o motivaţie internă clară. Unii ar zice că scrierea nu are nerv, dar până la urmă decizia e a cititorului individual, cel care întoarce paginile de celuloză sau aplică tap-uri pe ecranul readerului.