Deşi revoluţionar (auto)proclamat, Wagner
a fost răsfăţat de numeroşi monarhi ai epocii. Printre cei care au subscris la
construirea teatrului din Bayreuth s-au numărat apariţii mai exotice precum sultanul
Turciei sau kedivul Egiptului. Cu toate astea, dintre capetele încoronate principalul
Mecena şi admirator al lui Wagner a fost nefericitul rege al Bavariei Ludwig al
II-lea (1864-1886), care i-a vărsat compozitorului contribuţii generoase. Pasiunea
aproape morbidă a lui Ludwig pentru creaţia wagneriană e bine cunoscută, cu
toate că relaţiile dintre cei doi nu au fost lipsite de momente dificile. În documentata
lucrare The Mad King - The Life and Times of Ludwig II of Bavaria (Carol Pub. Group, 1996) Greg King scrie despre comportarea
regelui la aflarea veştii morţii lui Wagner:
Wagner a murit la Veneţia la 13 februarie
1883. De la Villa Vendramin, a fost transportat pe Canal Grande la gară, de
unde şi-a început lunga călătorie spre Bayreuth. Pe drum trenul s-a oprit la
München. Gara era împodobită cu mătase neagră, iar pe peron erau aliniaţi sute
de admiratori îndoliaţi. În timp ce trenul intra în gară, o orchestră
interpreta marşul funebru pentru Siegfried din Götterdämmerung, iar unul din aghiotanţii regelui, Lerchenfeld, a
adus o coroană de lauri din partea lui Ludwig, cu textul „Compozitorului de
cuvinte şi muzică, maestrului Richard Wagner, de la Ludwig al II-lea al
Bavariei.”. Dar regele nu a apărut. În cele din urmă, trupul lui Wagner a fost
înhumat în grădina vilei Wahnfried de la Bayreuth.
Lui Ludwig vestea morţii prietenului său
i-a fost comunicată printr-o telegramă. Ludwig a deschis-o şi a citit-o de
câteva ori, apoi a scăpat-o din mâinile care îi tremurau. „Trupul lui Wagner
îmi aparţine!”, a strigat el. Era atât de copleşit de durere, că bătea din
picior. În loc să participe la funeraliile de la Bayreuth, s-a închis în
castelul Hohenschwangau şi a dat ordin ca de atunci înainte toate pianele din
castelele lui să fie acoperite cu mătase neagră în semn de respect pentru
iubitul lui prieten. Cu optsprezece ani înainte, când prietenia lor era
proaspătă şi ambii bărbaţi erau plini de speranţe pentru viitor, regele
prorocise: „După ce vom muri, opera noastră va continua multă vreme să fie un
exemplu strălucit pentru posteritatea îndepărtată, o delectare a veacurilor, iar
inimile vor străluci de entuziasm pentru arta eternă, cea dăruită de Dumnezeu”.
Ludwig, cu sănătatea mentală puternic
zdruncinată, va muri trei ani mai târziu în condiţii nu foarte clare. Fotografia,
oarecum macabră, în ton cu postarea de azi, îl înfăţişează pe Ludwig pe
catafalc (1886) (reproducere din lucrarea citată).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu