Mulţi interpreţi de muzică „clasică” şi de
operă şi-ar dori să aibă o linie directă prin care să comunice cu compozitorul
şi să primească direct de la acesta indicaţii de execuţie. De fapt unii se şi
comportă ca şi cum ar dispune deja de o asemenea legătură. Să nu le-o luăm în
nume de rău, căci de multe ori indicaţiile de pe partituri sunt sărăcăcioase,
dacă nu lipsesc cu totul, iar autorii nu s-au ostenit să ne lase moştenire
instrucţiuni de întrebuinţare pentru lucrările lor. Foarte atent cu
posteritatea lui, Wagner constituie o excepţie notabilă. Autorul Tetralogiei nu a umplut doar rafturi
bibliotecă cu texte despre operele sale şi spiritul lor, ci a avut grijă să
supravegheze îndeaproape punerea în scenă a acestora. Această activitate de
(auto)conservare fidelă a intenţiilor artistice a culminat în 1876, cu ocazia
primului Festival de la Bayreuth, ocazia cu care a avut loc şi premiera Ring-ului.
Wagner a vrut nu doar să ţină sub control
desfăşurarea repetiţiilor. Ar fi fost prea puţin pentru o personalitate aşa de
dilatată. El şi-a dorit ca eforturile lui de explicare să rămână moştenire
generaţiilor viitoare de interpreţi, aşa că a apelat la Heinrich Porges
(1837-1900), un muzician de origine evreiască născut la Praga şi cunoscut în
epocă pentru preocupările sale teoretice şi didactice. Antisemitul Wagner ştia
să apeleze la evrei cu înzestrări excepţionale când avea nevoie de un lucru
bine făcut (dirijatul premierei cu Parsifal,
opera sacrosanctă a maestrului, îi va fi de altfel încredinţat lui Hermann
Levi). Ca urmare a invitaţiei, Porges a asistat la repetiţiile celor patru
lucrări ale Tetralogiei, iar
rezultatul însemnărilor lui a fost un şir de articole-foileton publicate în
celebra revistă Bayreuther Blätter. Lucru curios, textele nu par să fi suscitat
prea mult interes în epocă, deoarece apariţia lor a durat mulţi ani, iar
publicarea în volum a avut loc abia la douăzeci de ani de la redactare, în
1896.
Schimbând ce trebuie schimbat, Porges a
fost pentru Wagner cam ce a reprezentat Eckermann pentru Goethe. Cartea care a
rezultat prin punerea laolaltă a însemnărilor praghezului (tradusă foarte
târziu în engleză sub titlul Wagner
Rehearsing the Ring) nu e deloc spectaculoasă. E vorba de o relatare în
stil indirect a indicaţiilor date de Wagner la repetiţii, înţesată de exemple
muzicale şi cu destule divagaţii despre opiniile exprimate de compozitor în
lucrările sale teoretice. Nu aflăm lucruri spectaculoase. Ni se spune de pildă
că „Toate afirmaţiile făcute de fiicele Rinului trebuie să fie pătrunse de o
bucurie naivă, în contrast limpede cu cele al lui Alberich”. În altă parte se
menţionează că atunci când leitmotivul Valhallei se referă la un episod care se
petrece în momentul respectiv el trebuie interpretat într-un stil grandios,
încet şi cu largheţe, dar atunci când el serveşte pentru reamintirea unor
întâmplări, tempoul trebuie să fie mai rapid şi cu accente mai puţin pronunţate
şi aşa mai departe.
Se ştie că primul sezon al Tetralogiei n-a
fost unul prea fericit. Performanţa dirijorului Hans Richter nu s-a ridicat la
înălţimea aşteptărilor, la fel cea a lui Georg Unger (Siegfried), gâtul
balaurului Fafner lipsea etc. Cu toate astea, relatările lui Porges rămân un
document interesant şi valoros, iar interpretul care pune preţ pe fidelitate nu
are cum să le ocolească. Fotografia, reprodusă din volum, reprezintă un portret
al lui Heinrich Porges.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu