Compozitor şi
dirijor mediocru, dar având marele atu de a fi membru de partid din
ilegalitate, Matei Socor (1908-1980) are parte sub noul regim comunist de o
ascensiune fulgerătoare. Între 1949 şi 1954 ocupă funcţiile de preşedinte al Comitetului de Radiodifuziune și
președinte al Uniunii Compozitorilor din RPR,
devine academician şi dirijor permanent al Orchestrei radio. Are şi marea
cinste de a compune muzica imnului republicii proclamate pe nepusă masă la 30
decembrie 1947. Despre Socor ne oferă
detalii picante Octavian Lazăr Cosma în Simfonicele Radiodifuziunii Române
(1999), o carte deosebit de interesantă, apărută din păcate în condiţii
precare. Un incident amuzant s-a petrecut în timpul stagiunii 1949-1950. Se
afla în turneu la Bucureşti marele bas sovietic Mark Reizen (1895-1992), o
vizită de gradul zero, având în vedere naţionalitatea şi renumele oaspetelui. Iată
relatarea lui Octavian Lazăr Cosma:
Basul, înzestrat cu o voce extraordinară, era prim solist la Bolşoi Teatr, „artist
al poporului”, şi el cu o poziţie excepţională, deoarece muzicienii care
ajungeau la titlul menţionat se bucurau de multă consideraţie în toate mediile.
A cântat întâi la Opera Română, cu Orchestra Radio; Mark Reizen susţinuse
monologul Despărţirea lui Wotan din Walkiria de R. Wagner, pagină foarte rar
abordată la noi şi în Uniunea Sovietică. La prima repetiţie, Matei Socor la pupitru,
emoţionat că-l are colaborator pe un artist de faimă, a avut unele ezitări,
grefate pe maniera sa de a tacta care nu era din cele mai sugestive, mai
ordonate şi mai sigure. Acest fapt l-a deranjat pe Mark Reizen, obişnuit să cânte
cu aşi ai baghetei După câteva opriri, reluări, care l-au enervat pe solist,
acesta, fără menajamente, i-a făcut observaţie dirijorului. Apoi lucrurile s-au
tensionat şi mai mult, ceea ce a dus la decizia oaspetelui de a afirma că nu va
cânta decât în situaţia în care dirijorul va fi schimbat.
Apăruse un moment
foarte delicat, căci trebuia să i se dea satisfacţie artistului sovietic:
Situaţia creată era cu totul neobişnuită. În primul rând, cine ar fi avut
curajul să-l înfrunte pe Matei Socor, iar al doilea, refuzul venea din partea
unui solist care pe scena Operei repurtase ovaţiile publicului entuziasmat de arta
sa şi, în al treilea, era un celebru artist sovietic al cărui profesionalism nu
putea fi contestat. Pentru Matei Socor, întâmplarea a avut efectul unei
lovituri de cuţit, căci nu se bucura de adeziunea necondiţionată a publicului
şi mai ales a specialiștilor, care-l primeau cu o anume suspiciune în calitate
de şef de orchestră. De fapt, gestul cântăreţului sovietic era o confirmare a
inconsistenţei sale dirijorale. Autorităţile culturale au intrat în panică şi
singura soluţie care s-a dovedit şi oportună, chiar fericită, a fost de a-l
invita pe George Georgescu, cel care dirijase Walkiria la Opera Română, cu ani
în urmă şi care nu putea fi mai prejos în arta sa decât înaltul oaspete. [...]
Concertul din 15 noiembrie 1950 s-a transformat într-un eveniment al stagiunii,
fiind aplaudat cu frenezie. Pentru Matei Socor însă a fost o bătălie pierdută,
o bătălie dezonorantă, care i-a şifonat prestigiul artistic, care era şi aşa
destul de fragil.
Poza, înfăţişându-l
pe Matei Socor la pupitrul Orchestrei Radio, este reprodusă din volumul lui Octavian
Lazăr Cosma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu