Bătăliile pierdute ale unei mediocrităţi muzicale (III)

Pe data de 17 ianuarie 1948, Matei Socor, eroul a două din postările ultimelor săptămâni (vezi aici şi aici), dirijează un concert al Orchestrei Radio cu următorul program (Octavian Lazăr Cosma, Simfonicele Radiodifuziunii Române):

L. van Beethoven - Simfonia nr. 3

A. Mendelsohn - Imnuri închinate Republicii Populare Române

E. Roman - Imnuri închinate Republicii Populare Române

S. Nadler - Imnuri închinate Republicii Populare Române

D. D. Botez - Imnuri închinate Republicii Populare Române

M. Socor - Imnuri închinate Republicii Populare Române

A. Borodin - Prinţul Igor. Dansuri polovţiene

Harnici compozitori mai aveam! Abia dacă trecuseră două săptămâni de la proclamarea, pe genunchi, a republicii, şi ei apucaseră să-i scrie imnuri. În realitate motivul programării atâtor osanale republicane era altul. Noul stat nu avea imn şi trebuia să i se confecţioneze repede unul.

Ca să ne lămurim, să citim ce scrie Dorin-Liviu Bîtfoi în documentata lui carte Aşa s-a născut omul nou:

O miză deosebită o reprezintă compunerea unui nou imn, un imn al R.P.R. La 4 ianuarie 1948, imediat după abdicarea monarhului, imnul Zdrobite cătuşe, cu muzica lui Matei Socor şi versurile lui Aurel Baranga, a înlocuit imnul vechi de 63 de ani, Trăiască regele (pe muzica lui Eduard Hübsch şi versurile lui Vasile Alecsandri).

Aşadar la data concertului Matei Socor era deja fericitul câştigător al potului cel mare, căci onoarea de a fi compus muzica noului imn îl plasa pe muzician în sferele cele mai înalte ale puterii. Gloria lui Socor a fost însă curând ameninţată, căci:

Chestiunea imnului este resuscitată patru ani mai târziu şi interesează la cel mai înalt nivel, aşa încât în ziua de 29 decembrie 1952, Biroul Politic al C.C. al P.M.R. ascultă imnurile propuse de Radu Palade, Dragoş Alexandrescu, Vasile Popovici, Ioan Chirescu, precum şi două imnuri ale lui Matei Socor, ultimul fiind ascultat de două ori. Tovarăşul Bunin, consilier sovietic, este primul care îşi dă cu părerea şi trasează sarcini. Chivu Stoica şi Leonte Răutu au impresia că imnul lui Socor, despre care discută toţi, aminteşte la final de imnul regal. Situaţia e sintetizată de Nicolae Popescu-Doreanu, ministrul Învăţământului: „Parcă unde se spune «populară română» aduce a «coroana română». Şi Constanţa Crăciun, membru al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, e de acord cu această impresie (şi chiar şi lui Petre Pandrea i se va părea peste ani că imnul R.P.R. seamănă cu imnul regal; în plus, acest spirit caustic află asemănări şi cu imnul Republicii Democrate Coreene, şi cu Internaţionala şi cu Horst Wessel Lied, imnul nazist).

Cu toate astea, steaua lui Socor nu apune. În aceeaşi şedinţă, Gheorghe Gheorghiu-Dej „propune ca sursă de inspiraţie imnul sovietic”, care „e foarte frumos”. „La 22 august 1953, printr-un decret special al Prezidiului M.A.N., intră în vigoare noul imn, Te slăvim, Românie!, cu muzica lui Matei Socor şi pe versurile poeţilor Eugen Frunză şi Dan Deşliu.” Matei Socor era, în ciuda unor bătălii pierdute, un învingător pe termen lung.

Aceasta este postarea cu numărul 500 de pe acest blog. Nu ştiu dacă e mult sau puţin şi nici câtă vreme voi continua să scriu blogul.