Lecturi electronice serioase şi nu prea

Programele de citit cărţi electronice (aşa-zisele readere) nu sunt numai nişte interfeţe pentru lectură. Desigur, e foarte important ca ele să fie uşor de folosit, să permită o bună vizualizare a textului, să nu obosească ochiul, să-l lase pe cititor să întoarcă „paginile” cu uşurinţă. Pe scurt, contează ca ele să facă confortabilă experienţa cititului pe aparatul pe care sunt instalate (eu le am pe iPad, singurul dispozitiv pe care citesc la ora actuală). Alături de funcţia lor de bază, aplicaţiile pentru e-books ar trebui să poată funcţiona şi ca instrumente de lucru pentru cei pentru care textul este (şi) obiect de studiu, nu doar de efemeră plăcere estetică. şi pentru că nu-mi permit să vorbesc în numele altora, o s-o fac pentru mine şi o să mă refer doar la experienţa mea.

Unul din avantajele cărţilor electronice (mai precis, al aplicaţiilor pentru citit) este că utilizatorul are posibilitatea să pună semne de carte („bookmarks”) la paginile de interes, putând oricând să revină la ele cu uşurinţă. Mai important încă, el poate face şi însemnări pe marginea textului citit, însemnări pe care programul le memorează şi care sunt disponibile la următoarele sesiuni de lectură, pot fi şterse, modificate etc. Unele programe oferă şi opţiunea de a selecta un şir de caractere (cuvânt sau sintagmă) care să poată fi apoi căutate printr-un simplu tap într-un dicţionar sau pe internet, cu un motor de căutare. Nici nu vreau să mă gândesc cât de greu se fac asemenea operaţii cu o carte de celuloză; dacă nu eşti dintre barbarii care scriu pe cărţi, fă bine şi alcătuieşte bileţele pe care să-ţi scrii observaţiile şi apoi să le pui ca semne la paginile cu pricina, de ajunge volumul să semene cu un burduf din care se scurg tot felul de foiţe şi foicele. Unora asta li se pare un semn de mare distincţie, aşa cum altora praful de pe cărţi (numit de anglo-saxoni, foarte poetic de altfel, „learned dust”) li se pare o dovadă de nobleţe şi nu o sursă de alergii. Hapciu!

Toate bune şi frumoase, ce ne facem dacă ştergem cartea din dispozitiv şi o păstrăm, eventual, pe o unitate de stocare, în vederea revizitării cu altă ocazie? Evident,  pierdem şi notele pe care le-am făcut pe marginea ei, note pe care de asemenea am putea să vrem să le parcurgem din nou la un moment dat. Se pune deci întrebarea cum se pot „exporta” însemnările noastre astfel încât să le putem avea şi în absenţa cărţii. Cu o funcţie de export, e la mintea cocoşului, însă problema e că nu toate aplicaţiile de citit au asemenea funcţii. Să vedem la ce ne putem aştepta.

Aplicaţiile mele favorite, cele care îmi plac cel mai mult în ceea ce priveşte layout-ul, reglajele şi capacitatea de navigare şi „răsfoire” sunt Bluefire Reader şi Stanza (pe cel de al doilea l-am reinstalat cu câteva luni în urmă, când noua versiune OS a făcut iar posibilă folosirea lui). Citeam mai demult şi cu Bookman, dar am renunţat, căci mi se pare mai greoi, chiar dacă impresia iniţială a fost bună (vezi aici o postare mai veche despre aceste readere, între timp întrucâtva depăşită, aşa cum şi trebuie să fie ştirile despre gadgeturi). Problema tuturor acestor aplicaţii este că nu permite exportul notelor. Pentru lecturi lejere, ele sunt ideale, dar pentru lecturi mai serioase, care presupun însemnări, nu sunt la fel de bune.

Soluţia pentru mine a constituit-o până la urmă iBooks. Chiar dacă nu-mi place foarte mult cum arată paginile la faţă, nu pot să nu recunosc că are asupra celorlalte aplicaţii descrise un avantaj incontestabil, căci permite tipărirea notelor la imprimantă sau exportul lor pe e-mail. Faţă de ce pot să facă celelalte programe mi se pare un progres incontestabil. A, să nu uit, nu merită să descărcăm aplicaţia băştinaşă Elefant Reader de pe elefant.ro, căci nu e decât un Bluefire Reader cu comenzile traduse din engleză, chiar dacă  site-ul încearcă să ne momească cu o carte gratis. E din cele pe care cu niţică perseverenţă le scoatem oricum de pe net fără o para chioară.

Poza e luată de aici.