Nu e nici un secret, nici o mare noutate: sunt mare amator
de cărţi electronice. Am descoperit anul trecut librăria virtuală elefant.ro şi aş minţi dacă aş spune că
nu mi-a plăcut marea varietate de produse de acest gen disponibile acolo. Mi-am
făcut un cont, am introdus în sistem datele unui card şi m-am pus pe făcut o groază de cumpărături. Până de curând
lucrurile au mers bine şi n-am avut motive de nemulţumire. Aveam, în fine, o
sursă comodă şi bine aprovizionată cu e-books.
Să coborâm însă pe pământ, e vorba de o instituţie românească
şi treaba nu putea merge bine la nesfârşit. În ultima vreme am constatat că nu
îmi mai sunt onorate comenzile, deşi continuam să primesc, pe site, binecunoscutul
mesaj încurajator „comanda dvs. nr. X a fost preluată cu succes”. Şi cu comanda
preluată rămâneam, linkul pentru descărcarea cărţii nu sosea în veci. Nu tu
mesaj că nu ar fi valabil cardul sau că ar fi avut soldul depăşit (şi nici nu
ar fi fost cazul) sau că ar fi intervenit o eroare.
Telefonez la customer
service. Apel plătit, evident - oamenii nu sunt încă la nivelul ţărilor
civilizate unde asemenea convorbiri sunt gratuite. Îmi răspunde o duduie
amabilă de altfel, care îmi spune că nu au fost onorate comenzile. Aia ştiam şi
singur. Să fac eu bine să mă duc la bancă să obţin un extras de cont ca să văd
dacă s-au făcut sau nu plăţile şi dacă da să revin etc. Reprezentantul unei
firme pe site-ul căreia faci cumpărături cu cardul este incapabil să-ţi spună
ce s-a întâmplat cu datele pe care le-ai introdus. Mi se face, totuşi, hatârul
de a mi se propune ca pe viitor să folosesc nu ştiu ce fel de factură pro forma, din punctul meu de vedere, un
regres în epoca de piatră. Cumperi cărţi electronice de la un magazin virtual folosind
un mijloc electronic de plată. Păi se poate aşa simplu? Nu, noi am vrea să
revenim, dacă se poate, la sisteme mai greoaie, la facturi, la hârţoage, la
sfânta hârtie.
Era, aşadar, prea frumos ca să ţină mult. Nu ştiu dacă
voi continua să fac cumpărături pe elefant.ro.
Depinde de modul în care îmi va fi rezolvată problema. Am scris acest text
pentru a-i avertiza şi pe alţii: atenţie la elefant.ro,
a rămas fără trompă, nu aveţi prea multă încredere în el!
UPDATE (11 iunie
2013) După câteva zile de lupte seculare
cu reprezentanţi ai elefant.ro care nu erau în stare să mă ajute, părând incapabili să trateze politicos cu un client nemulţumit, azi am reuşit să
înving sistemul, dacă mă pot exprima aşa. O angajată la customer service (a treia cu care am avut de a face) a reuşit să
mă lămurească, ba a şi cerut scuze în numele firmei şi mi-a oferit un
voucher drept compensaţie pentru insatisfacţiile de care am avut parte. Aşadar
mai greu, dar se poate. Aviz altor clienţi cărora sistemul le-a făcut probleme.
Trompa elefant.ro a crescut un pic la loc.
10 comentarii:
Salut,
Spune-mi te rog la v.puescu [at] elefant.ro ce adresa de email ai folosit pentru comenzile cu problemele. Recent am schimbat procesatorul de plata si e posibil sa nu fie totul perfect pus la punct inca. Multumesc pentru semnalare, vom verifica problema.
@ Vlad
Va mutumesc pentru comentariu. Adresa contului meu este nibelung01[at] gmail.com.
Problemele semnalate in postare au continuat si azi - de exemplu cu comanda 4A3C3Z0Y1B4X, care mi-a fost refuzata desi o facusem cu un card valabil si cu un sold important.
In alta ordine de idei, in calitate de client ma nu ma intereseaza ce probleme are firma dvs., ci sa imi pot plasa comenzile in mod normal. Nu e firesc ca o firma sa nu fie in stare sa stabilieasca daca banii platiti de client de pe card au fost sau nu luati din cont.
In ultimul rand, mi s-ar fi parut normal sa primesc scuze pentru neajunsurile pe care mi le pricinuieste sistemul dvs. si - de ce nu - o compensatie pentru timpul pierdut si frustrarile legate de incertitudinea soartei banilor mei. Dar tot e bine ca va tutuiti clientii, eu n-am indrazneala de a proceda la fel cu cei de la care cumpar marfa.
In ce priveste elefant.ro, eu am incercat zadarnic vreo doua saptamani sa prind pe cineva la telefon dupa ce imi trimisesera niste carti in dublu exemplar (contra cost, evident), in conditiile in care am stat si jumatate de ora pe asteptare. Alta data am platit online niste epub-uri pentru ca, dupa o saptamana in care nu reusisem sa le descarc, sa mi se spuna ca de fapt nu aveau drepturi pe ele si ca-mi trimit banii inapoi. De altfel, exceptandu-le pe cele de la Humanitas, mai toate epub-urile vandute pe Elefant arata mizerabil si nu au optiuni de setare a fonturilor.
Asa ca, in ce priveste cartile electronice, ma limitez la oferta filantropilor de pe torente. Iar de pe Elefant mai iau doar carti pe hartie cand au reduceri ceva mai mari - desi, de regula, in astfel de momente le pica platforma.
@ mihai iovanel
Cam horror povestile dvs., dar nu am motiv sa nu va cred, tinand seama de cum lucreaza firmele autohtone. Se pare ca eu am fost norocos si am dat de bucluc numai recent si intr-o masura mai mica decat altii. De calitatea documentelor nu am a ma plange, insa de customer service, da - e prost rau.
Oricum, e bine sa mai afle lumea de una, de alta si sa decida in cunostinta de cauza.
Eu unul nu am avut probleme cu staff-ul elefant.ro.. probabil ai dat peste frunzele uscate din padurea elefant.ro .. sau am mers eu numai pe spatiul verde? :)
@ Rontaitorul
Sigur ca da, insa din cei trei membri ai staff-ului elefant.ro doi nu s-au priceput sa ma ajute, abia al treilea a descurcat itele. Asta ar trebui sa ne spuna ceva. Sau asa-s eu, ghinionist, iar dvs., norocos.
Servus,
Daca in timp ce parcurgi preview-ul acesta nu vei rade (sau macar zambi copios!) ma oblig sa citesc o carte pe luna (sau pe an).
Daca insa vei fi de aceeasi parere cu a altora, iti voi trimite o cheie de activare a ebook-ului ca semn al unei prietenii in formare.
Si voi citi in continuare o carte pe saptamana...
Cu placere,
Doru
Eu prefer cartile audio. Am doi giga pe telefon si ascult mai toata ziua.
Am cumparat un ceas Casio de la ei. L-am urmarit cateva saptamani si cum l-am vazut la reducere, l-am luat. Desi a doua zi trebuia sa-l primesc, am asteptat degeaba. A 3-a zi, sambata, am sunat eu de 3 ori. Ba ca "sa intrebam baietii de la depozit", ba ca "sambata nu e nimeni la depozit", ba ca "va contactam luni". Luni nu m-a cautat nimeni. Am sunat tot eu si de data asta mi s-a spus ca a fost o eroare si ca ceasul nu era in stoc.Genul asta de marketing prin inselarea clientului cu stocul a tot fost folosit in comertul online din Romania. Credeam ca a disparut, odata cu firmele "purtatoare". Se pare ca nu. Sa facem cumva sa dispara. Odata cu "elefantul". Va recomand sa nu va lasati inselati de acest magazin. Pierdeti timpul inutil. Sunt niste nesimtiti si cred ca e de dorit sa ne folosim banii la comerciantii seriosi.
Trimiteți un comentariu