Declar solemn şi preventiv că aceasta nu
este o păcăleala de 1 aprilie, aşa cum s-ar putea crede cu uşurinţă după
lectura citatelor care urmează. Dimpotrivă, e vorba de o carte cât se poate de
serioasă, intitulată Istoria antică a neamului românesc (Editura Solif, 2011). În ea, doctorul Lucian Iosif Cueşdean,
altminteri un medic pensionar probabil cumsecade, îşi propune să demonstreze că
tot ce am învăţat la şcoală în legătură cu originea latină a limbii române
poate fi aruncat la gunoi, căci „[r]omânii se astăzi au o «adevărată limbă
ancestrală», din neolitic, «rumâna onomatopeică», cea care a generat limbajul
morfemelor stem [!], descifrabil şi în vorbirea lor curentă, contemporană”.
Aşadar, pe foc cu învăţăturile savanţilor din ultimul secol şi jumătate, la
topit cu doctrina caracterului arbitrar al semnului lingvistic a lui de
Saussure, lingtviştii (grafia este a
autorului) nu-s buni de nimic. N-avem nevoie de aşa ceva. Cuvintele limbii
noastre sunt mai toate decompozabile în interjecţii primare, neolitice, şi n-a
fost nevoie de vreun Traian venit de la Roma să ne înveţe pe noi ce şi cum.
Cartea se citeşte cu sufletul la gură şi cu gura până la urechi. S-o răsfoim şi
să ne amuzăm dacă putem, căci e duminică şi vine primăvara:
Cuvântul
RÂU se poate menţine în morfeme sub forma lui onomatopeică, RRU, RRA sau ARR,
derivând cuvintele ce definesc colectivităţi pe râu, precum RU-de, RU-be-denii,
RU-mâni, ce se în-RU-desc pe RÂU şi ARU-mâni, acolo unde râul se cheamă ARÂU,
la macedonenii AR-mâni.
HORA,
cuvânt cu etimon „bulgar”, daco-moez, este imortalizată în ceramica neolitică
românească de la Cucuteni, din Moldova, veche de 6500 de ani, prin mai mult de
două asemenea vase. Eu subliniez doar că este vorba de două morfeme, HO şi RA,
asociate cercului, simbolul lui RA, zeul soare la rumâni [sic!], cu 1500 de ani
înainte de a fi egiptean. HO! ştie orice român că este o somație să te opreşti.
HO! RA este metafora românească „stai soaRE RA”.
MAN = om, mai există azi în română doar ca
rădăcină de cuvânt în oa-MEN-i, ni-MEN-i, ru-MÂN-i, ar-MÂN-i, capso-MAN,
săr-MAN, hai-MAN-a, MÂN-drele, MÂN-druţii etc.
MÂIA - apă, în arabă. Lă-MÂIA are apă. În-MUIEM cu
apă.
GREBLA apucă (GREB, în engleză), HAIDDUCII se duc
să se ascundă (HAID, în engleză), ZGÂMBOI (BOI, în engleză), GRADUL apără,
păstrează (GARDĂ, GUARD, GARDE, în franceză), GURA mănâncă (în-GUR-GÎT-ează,
ingurgitează, este GUR-mandă, re-GUR-GIT-ează, în franceză, BĂIAT (BET, în
punjabi), SEACĂ (SOCA, în punjabi) [...].
CAŞ-ul este ceva ce se strânge din lapte şi coagularea
în sine putea genera numele acestui popor CUŞ-it, pentru cul-CUŞ-ul său sudic,
unde considera că ia PATA fie de la soarele african, fie prin metisajul cu
populaţia băştinaşă.
Şi mai sunt sumedenie
de perle pe parcursul de aproape 200 de pagini al acestei minunate lucrări, iar
citându-le doar pe unele din ele le-am făcut o nedreptate colosală celorlalte.
8 comentarii:
O mostră mult întârziată de protocronism bizar!
De ce s-o fi oprint in neolitic si n-a avut curajul sa mearga pana in paleolitic !? Se mai gasesc exemplare ? :))) Per Horus et per Ra ! :))
@Micawber: Ce altceva sa mai zici decat LOL?
Btw, daca suntem la capitolul teorii neobisnuite despre limba romana, ce parere aveti de ipoteza din link-ul de mai jos ?
http://dexonline.ro/articol/Despre_leg%C4%83turile_rom%C3%A2nei_cu_albaneza
Pt cineva profan ca mine parca nu suna asa aberant ca cele dacomani(a)ce.
@Dinu D. Nica: din pacate protocronismul e inca alive & kicking, cum s-a vazut din atentia acordata de presa ipotezei ca "Noi nu suntem urmasii Romei" si "dacii si romanii vorbeau aceeasi limba".
O sa dispara, probabil, doar odata cu complexele noastre de inferioritate, daca romanii o sa reuseasca in sfarsit sa-si depaseasca intarzierile si sa faca ceva de seama aici si acum.
Gluma de 1 aprilie e prea putin.
Ma uit peste link-ul lui A Reader. Dau din cap, sceptic : poftim, acum sunt si albanez.
Apoi intru pe solif.wordpress - curiozitate de roman (daca se mai poate spune asa ceva) - si, dupa ce depasesc socul initial produs de incredibila vulgaritate a fontului, dau click pe 'Romana, limba Vechii Europe'. Trecand de toate 'chestiile' astea care te fac sa scuipi a jale, dau la comentarii, poate s-a gasit cineva sa-i zica omului sa mai si doarma. Acolo il gasesc pe domnul Andras Toth care zice cam asa :
"Aceste cărţi de falsificare a istoriei din punct de vedere al ignoranţei şi prostie :
Domnul Dr L.I. Cuesdean nu au dreptate : limba vechii Europa = LIMBA MAGHIARA
Dr Cuesdean este un om maghiar romanizat, numele lui este în limba maghiară = Kövesdán
Dr. Cuesdean nu cunoaşte scrierea gravată maghiară-secuiescă-scitică-hunică.
Noi, maghiarii, secuii (şi popoarele turcice) sunt succesorii de sumeriene
“Noi nu suntem urmasii Romei” – este corect , poporul roman = popor ALBANEZ romanizat
Dacă autorul nu ar fi motivate de ură maghiari atât de mult, el a ajuns să cunoască mai multe despre istorie reală.
Salut, albanezii romanizaţi
visitor din Ungaria "
Ce sa mai comentezi dupa asa ceva? Te duci tu la culcare.
@ ADRIAN
Eu am gasit cartea la o librarie, e drept ca in provincie, dar daca tineti neaparat s-o cititi, cred ca o gasiti undeva de vanzare online. Oricum, citatele pe care le-am dat sunt o palida oglindire a delirului de acolo.
@ A Reader
Am citit textul acela despre relatiile dintre romana si albaneza si am impresia ca cele mai multe din informatiile de acolo sunt acceptate de lingvistica istorica serioasa, nu aceea a d-lui Cuesdean, desigur.
Oricum, atata vreme cat limbile tracice nu sunt atestate in scris decat intr-o masura neglijabila, va fi imposibil sa se traga concluzii solide si prolifereaza tracomanii de diverse nuante.
@ Dinu D. Nica
Protocronismul e boala grea si... veche :)
@ Anonim
Nu cred ca zice cineva ca sunteti albanez, ci cel mult ca intre romana si albaneza exista o inrudire mai produnda decat s-a acceptat multa vreme, ceea ce nu ar fi nici asa de scandalos, nici implauzibil. Inrudiri (ma ales structurale, sintactice) exista si cu greaca, macedoneana sau bulgara in cadrul a ceea ce se numeste Uniunea lingvistica balcanica.
Trimiteți un comentariu