Am aşteptat să se mai stingă zelul festivist de sfârşit de an, cu cortegiul lui de bilanţuri, angajamente apoase sau New Year resolutions şi tot felul de locuri comune care ne umplu existenţa măcinată de horror vacui. A venit momentul să dau şi eu la iveală (sună aproape sadovenian, nu?) nişte liste, nu negre şi nici albe. E vorba de cărţile care mi-au plăcut, dar şi de cele care nu mi-au plăcut din ce am citit în recent-încheiatul 2010. Să vedem despre ce e vorba, cu observaţia că nu toate cărţile au apărut anul trecut. Oricum, s-au publicat în ultimii ani. Linkurile trimit la postările de pe blog.
Cele mai bune
Cele mai proaste
Cele mai bune
- Ioan Lăcustă - Replace all (Colcăiala)
- Mircea Horia Simionescu - Nesfârşitele primejdii
- Serghei Dovlatov - Compromisul
- Mario Livio - Ecuaţia care n-a putut fi rezolvată
- Neagu Djuvara - Thocomerius-Negru Vodă. Un voivod de origine cumană la începuturile Ţării Româneşti
- Neagu Djuvara - Războiul de şaptezeci şi şapte de ani şi premisele hegemoniei americane (1914 - 1991)
- Ana Selejan - Literatura în totalitarism 1949 - 1951 (Întemeietori şi capodopere)
- Lucian Boia - „Germanofilii“ - Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial Lucian Boia - Napoleon III cel neiubit
- Alexandra Tomiţă - O istorie „glorioasă” (Dosarul protocronismului românesc)
- Marta Petreu - Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu - Mihail Sebastian
- Răzvan Rădulescu - Viaţa şi faptele lui Ilie Cazane
- Anton Marin - Eu, gândacul
- Sorin Adam Matei - Boierii minţii - Intelectualii români între grupurile de prestigiu şi piaţa liberă a ideilor
- Aleksandr Soljeniţin - O zi din viaţa lui Ivan Denisovici
- Ludmila Uliţkaia - Cei dintâi şi cei de pe urmă
- Eugen Negrici - Iluziile literaturii române
- Vladimir Sorokin - Kremlinul de zahăr
- Brigitte Hamann - Winifred Wagner sau Hitler şi festivalul de la Bayreuth
Cele mai proaste
- Cornel Ungureanu - Istoria secretă a literaturii române
- Haruki Murakami - Elefantul a dispărut
- Andreï Makine - Fiica unui Erou al Uniunii Sovietice
- Corina Sabău - Blocul 29, apartamentul 1
- G. Gruiţă - Moda lingvistică 2007
- Silviu Brucan - Generaţia irosită (Memorii)
- Mitoş Micleuşanu - Kasa Poporului
- Cecilia Ştefănescu - Legături bolnăvicioase
- Adela Greceanu - Mireasa cu şosete roşii
- Ion Vianu - Necredinciosul
- Radu Ţuculescu - Stalin, cu sapa-nainte
- Petru Popescu - Supleantul
- Ioan Groşan - Un om din Est
- Azar Nafisi - Citind Lolita în Teheran
- Gabriel Ciotoran - Oraşul Bucureşti între 1 septembrie 1939 şi 30 decembrie 1947
- Nora Iuga - Hai să furăm pepeni
- Agnès Desarthe - Mănâncă-mă
- Mihai Zamfir - Educaţie târzie
- Carla Motrogan - Jurnal de sociolog
- Gonçalo M. Tavares - Ierusalim
- Daniel Mafteiu - Mic tratat de management culinar
- J. M. G. Le Clézio - Diego & Frida
- Nicolae Breban - Orfeu în infern
- Graziella Doicescu - Captivantul Bucureşti interbelic
- Pavel Şuşară - Urmuz (E vremea rozelor ce mor)
- Cătălin Ciobotari - Şşşt! Generalul visează...
- Ara Şeptilici - Dublul, un roman
- Dan Sociu - Urbancolia
- Ioana Pârvulescu - În Ţara Miticilor (De şapte ori Caragiale)
- Dan Lungu - Proză cu amănuntul
- Călin Torsan - Recycle BUN
Cam astea sunt extremele. Restul de cărţi (până pe la 100) sunt cărţi bunicele. Pentru 2011 nu-mi propun nimic, am să citesc ca şi până acum. Adică pe apucate. Nu am plan de colectare de maculatură lectură. Las pe seama altora asemenea îndeletniciri plicticoase.
17 comentarii:
Andrei Makine o carte proasta? oh, vai ! M.ati a.Metzit ! doream sa o citesc macar pentru Tr.aducere !
Multzumesc pt A.tentzionare ! fac economie de M.aculatura :)))))))
Sunt foarte mirat de varietatea gusturilor. Concret, nu pot intelege cum de ai trecut la cartile proaste «Un om din Est » de Ioan Grosan si
« Ierusalim » de Gonçalo M. Tavares. Ca acestea sunt carti foarte bune nu este numai parerea mea, dar si a unor nume cu renume (Saramago privitor pt. Ierusalim etc). Sunt stupefiat, dar sper sa-mi treaca !
PS:
sa inteleg ca prin categoria "carti proaste" .. sunt acele carti care ii fac pe oameni prosti ? daca da .. atunci pricep de ce lista dvs este nu doar subiectiva ci si insuficienta !
Deci .. in mod prudent e bine sa ramana (cititorul)la cele din categoria "carti bune" iar pe celelalte de pe blog sa le ignore ?! :)))
@ mofturi de ochelarist
Sunt carti 'proaste' nu in absolut, ci in opinia mea. In postarile respective am explicat si de ce. In rest, faptul ca X sau Y le considera bune ma intereseaza putin spre deloc. Toata impartirea asta in 'bune' si 'rele' e subiectiva si nu invit pe nimeni sa adere la ea.
@ Edith P(i)af
In primul rand, Makine e autor, nu carte, asa ca n-are cum fi... proasta. In al doilea rand, cartea cu pricina e proasta in opinia mea - nu vad ce va impiedica s-o cititi si sa va faceti alta parere, daca n-o aveti deja.
@ Mel(ania)K
Credeam ca am aratat destul de clar ce-i cu cartile 'bune' sau 'proaste', dar se pare ca pentru unii cititori niciodata nu dai destule explicatii.
Micawber :
e ca si cand dvs va plangeti de Basescu :)))
imaginati(va) ca el va raspunde :
dac-nu-va convine faceti(va) guvernu vostru ... hahahha
PS:
Scuze ! Chiar am gresit pt ca ma gandeam ca tipu A.Makine se identifica cu cartea ... stiti chestia aia ... spune(mi) in ce carte tr.esti ca sa-ti zic unde iti e ilu.zea !
@ PisicaInSomnoletza
Nu vreau sa intru in discutii politice, desi nu fac un secret din opiniile mele.
De T. Basescu nu ma plang, pentru ca nu l-am votat. Sa se planga cine i-a dat votul. Pe de alta parte, mi-e o scraba profunda de individul respectiv si nu stau sa-i anticipez reactiile.
@ EducatieAlaSentiment
Nu stiam vorba respectiva, dar e firesc, n-ai cum sa le stii pe toate.
hahaha ...
Micawber :
da vorba asta pe care trebuia s-o fi invatat pe la fukaltatea de litere cifrate o stiti ? ...
moama da ce mai abureala ...:))) hahahaha
Ok ! Imi cer scuze pentru derapaj !
PS : de TeBasescu mi se falfaie .. reactiile "oamenilor" sunt mai interesante :)))
(off-topic .. stiti cum zicea dr G.D. ca lui Dickens ii displacea profund nu stiu ce .. acuma nu stiu daca si surorilor ala scriitoare :)) )
@ NonEdu
Va atrag atentia, cu simpatie, ca daca veti continua cu aceste comentarii alaturea de drum voi fi nevoit sa le cenzurez. Isi are pana si blogul limitele lui in materie de rabdare.
Ok ! Micawber ! agre(e)z ideea !
( am simulat cumva eu sunt oamenii si dvs sunteti basescu ? :)) )
umpic de amenintare si intimidarea e prezenta ? daca da .. atunci la mine nu lipeste :)))
PS
din simpatie s-a nascut cenzura , de pilda ...
la fel cum din dragoste .. durerea
din boala -- sanatatea -- sau invers ...
din tiranie .. libertatea .. etc !
o zi buna , domnule M si multumesc :))
Makine care m-a vrăjit cu ,,Testamentul francez'' este într-adevăr ilizibil în ,,Recviem pentru Est'' ca şi în,,Fiica unui Erou...''. Rămâne bun în ,,Crima Olgăi Arbelina''şi ,,Pe vremea fluviului Amur''. Şi Micleuşanu, şi Dan Sociu sunt dezamăgitori în cărţile cu pricina.
@ Eva
N-as zice ca makine e ilizibil, e doar slab. In rest, eu dezamagiri n-am, pentru ca nici nu nutresc cine stie ce asteptari despre autorii in chestiune.
Pai... sa reactionam. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Daca tot nu ti-a placut Jurnalul de sociolog al Carlei Motrogan, nu inteleg de ce citezi atat de mult din el, ca sa priceapa lumea ce mare porcarie ai descoperit?
@ Carla
Asa-s eu, citez si din cartile bune, si din cele proaste. E narav vechi, nu cred ca ma mai dezvat de el :)
Trimiteți un comentariu